China se confruntă cu cea mai gravă cădere a preţurilor din ultimii 14 ani. Cum se explică această situație

62402540
Agerpres

Preţurile din China au continuat să scadă în luna ianuarie, când au înregistrat cea mai gravă cădere din ultimii 14 ani, potrivit datelor oficiale publicate joi. 

Acest lucru se întâmplă într-un moment în care Guvernul de la Beijing încearcă să relanseze consumul gospodăriilor, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Această deflaţie cu care se confruntă gigantul asiatic este la polul opus faţă de situaţia din principalele economii ale lumii, în special cele occidentale, care se luptă cu o inflaţie ridicată şi o scădere a puterii de cumpărare a locuitorilor lor.

Biroul naţional de statistică din China (BNS) a informat joi că indicele preţurilor de consum a scăzut în luna ianuarie cu 0,8% în ritm anual, cel mai grav declin înregistrat după 2009, în plină criză financiară mondială. Potrivit BNS, această scădere se explică, în parte, prin "baza de comparaţie ridicată" de la începutul lui 2023.

Anul trecut, Anul Nou chinezesc, principala reuniune anuală a familiilor din China şi un moment de consum intens, a fost sărbătorit în luna ianuarie. Anul acesta, sărbătoarea cade în luna februarie, ceea ce influenţează comparaţia de la un an la altul.

China a intrat în deflaţie în luna iulie 2023, pentru prima dată după 2021. După o uşoară revenire în luna august, preţurile au scăzut constant începând din luna septembrie.

"Principala frână asupra inflaţiei rămân preţurile la alimente, care în luna ianuarie au scăzut cu 5,9% în ritm anual, adică cel mai scăzut nivel înregistrat vreodată", subliniază Lynn Song, economist specializat pe China la banca ING. "Cu toate acestea, cifrele nu arată că China este blocată într-o spirală deflaţionistă", a adăugat economistul, menţionând faptul că indicele preţurilor de consum a crescut în luna ianuarie cu 0,3% comparativ cu luna decembrie.

Chiar dacă, la prima vedere, scăderea preţurilor pare o veste bună pentru puterea de cumpărare, deflaţia este o ameninţare pentru economie deoarece consumatorii au tendinţa de a amâna achiziţiile în speranţa unor noi scăderi de preţuri.

Din lipsă de cerere, companiile sunt la rândul lor constrânse să îşi reducă producţia şi acceptă noi reduceri de preţuri pentru a scăpa de stocurile nevândute. Această situaţie, care afectează rentabilitatea companiilor, le determină să îngheţe angajările şi chiar să recurgă la concedieri.

Economiştii vorbesc în această situaţie de o spirală nefastă deoarece acest fenomen este o frână suplimentară la adresa consumului.

Pe ansamblul anului 2023, inflaţia în China a crescut cu 0,2% în medie, departe de ritmurile înregistrate în principalele economii ale lumii, cum este Franţa, unde inflaţia a atins 4,9%.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62423278
TAROM reia zborurile către Statele Unite ale Americii. Care este prețul de pornire al biletelor

TAROM a anunțat că va relua zborurile către Statele Unite ale Americii. În luna februarie, prețul biletelor pornește de la 608 euro pentru o călătorie dus-întors, cu bagaje și taxe incluse.

62311498
Facturi mai mici la gaze și electricitate. Unii furnizori au micșorat brusc prețul, sub plafoanele maxime stabilite de stat

După ce autoritățile au anunțat că sunt în căutarea unor soluții pentru a reduce facturile la electricitate și gaze, pentru că tarifele internaționale au scăzut, unii furnizori au micșorat brusc prețul, sub plafoanele maxime stabilite de stat.

62423331
Economia Chinei, „pe marginea prăpastiei”. Bursele din țara lui Xi, pierderi de mii de miliarde de dolari în ultimii trei ani

China a anunțat că economia sa a fost puternică și sănătoasă în anul care a trecut. 

Recomandări
Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 9
Motivarea arestării lui Călin Georgescu. Judecătorii vorbesc despre un grad de pericol social crescut și fuga din țară

Curtea de Apel București explică, în motivarea deciziei prin care Călin Georgescu a fost arestat preventiv, consultată de ȘtirileProTV, că măsura a fost considerată necesară și proporțională cu gravitatea faptelor și cu pericolul pentru ordinea publică.

Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, mesaj la trei ani de la atacul Hamas: „Pacea în Gaza nu poate fi construită decât pe baza dezarmării complete”

Preşedintele Nicuşor Dan transmite, miercuri, că acum trei ani, teroriştii din Hamas au ucis aproximativ 1.200 de persoane şi au luat 251 de ostatici şi astăzi aduce un omagiu victimelor şi este alături de familiile lor şi de poporul israelian. 

143dac7d 0aca 4739 954a ff2db365887a
Christa Pike a supraviețuit injecției letale și este conștientă. Medicii spun că recuperarea ei este fără precedent

Christa Pike, condamnată la moarte în SUA, este „conștientă și vorbește” după ce a supraviețuit unei tentative de execuție eșuate săptămâna trecută, potrivit avocaților săi.