Potrivit sursei citate, CA al BNR a decis şi menţinerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,50% pe an şi a ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 5,50% pe an, precum şi menţinerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.

„Pe baza evaluărilor şi a datelor disponibile în acest moment, precum şi în condiţiile incertitudinilor ridicate, Consiliul de administraţie al BNR a hotărât în şedinţa de astăzi, 17 februarie 2026, menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50 la sută pe an. Totodată, s-a decis menţinerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,50 la sută pe an şi a ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 5,50 la sută pe an. De asemenea, Consiliul de administraţie al BNR a decis menţinerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit", se menţionează în comunicat.

Ce spune BNR despre politicile macroeconomice

Deciziile CA al BNR vizează asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor pe termen mediu, într-o manieră care să contribuie la realizarea unei creşteri economice sustenabile. Consiliul de administraţie reiterează că, în contextul actual, mixul echilibrat de politici macroeconomice şi implementarea de reforme structurale inclusiv prin utilizarea fondurilor europene care să stimuleze potenţialul de creştere pe termen lung sunt esenţiale pentru stabilitatea macroeconomică şi întărirea capacităţii economiei româneşti de a face faţă unor evoluţii adverse.

BNR monitorizează atent evoluţiile mediului intern şi internaţional şi este pregătită să utilizeze instrumentele de care dispune în vederea îndeplinirii obiectivului fundamental privind stabilitatea preţurilor pe termen mediu, în condiţii de păstrare a stabilităţii financiare", subliniază sursa menţionată.

Citește și
Ministrul Finanțelor, după decizia CCR: Creștem credibilitatea externă. Ce spune despre cele 231 de milioane de euro din PNRR
Ministrul Finanțelor, după decizia CCR: Creștem credibilitatea externă. Ce spune despre cele 231 de milioane de euro din PNRR

Rata anuală a inflaţiei 

Consiliul de administraţie al BNR a analizat şi aprobat marţi raportul asupra inflaţiei, ediţia februarie 2026, document ce încorporează cele mai recente date şi informaţii disponibile.

„Potrivit prognozei din Raport, rata anuală a inflaţiei îşi va prelungi scăderea lentă în trimestrul I 2026, iar în trimestrul următor va consemna o creştere, pe fondul influenţelor decurgând din efecte de bază, precum şi din evoluţia cotaţiilor unor mărfuri şi din eliminarea plafonului pentru adaosul comercial la alimente de bază, ce se suprapun efectelor directe generate în trimestrul III 2025 de expirarea schemei de plafonare a preţului la energia electrică şi de majorarea cotelor de TVA şi a accizelor. Rata anuală a inflaţiei va cunoaşte însă o corecţie descendentă abruptă în trimestrul III 2026, odată cu epuizarea efectelor directe ale celor două şocuri semnificative pe partea ofertei, pentru ca apoi să descrească gradual, coborând de la mijlocul semestrului I 2027 în interiorul intervalului ţintei, în condiţiile intensificării presiunilor dezinflaţioniste ale factorilor fundamentali, îndeosebi a celor din partea deficitului de cerere agregată; acesta este anticipat să crească până la finele anului curent, pe fondul progresului corecţiei bugetare, atingând valori considerabile, dar inferioare celor previzionate anterior”, arată raportul băncii centrale.

Conducerea BNR precizează că incertitudini rămân totuşi asociate măsurilor ce vor fi probabil adoptate în viitor în scopul continuării consolidării bugetare dincolo de anul curent corespunzător Planului bugetar-structural pe termen mediu convenit cu CE şi procedurii de deficit excesiv.

„Incertitudini şi riscuri însemnate la adresa perspectivei activităţii economice, implicit a evoluţiei pe termen mediu a inflaţiei, provin din mediul extern, având în vedere, pe de o parte, conflictele geopolitice şi tensiunile comerciale globale, iar pe de altă parte, planurile de creştere a cheltuielilor pentru investiţii în apărare şi infrastructură în statele UE. În această conjunctură, absorbţia şi utilizarea la maximum a fondurilor europene, mai cu seamă a celor aferente PNRR, sunt esenţiale pentru contrabalansarea parţială a efectelor contracţioniste ale consolidării bugetare şi ale conflictelor geopolitice/comerciale, precum şi pentru realizarea reformelor structurale necesare, inclusiv a tranziţiei energetice”, menţionează BNR.

În ianuarie 2026, rata anuală a inflaţiei s-a redus marginal, la 9,62%, în condiţiile în care scăderile de dinamică consemnate în această lună pe segmentele energie şi combustibili au fost contrabalansate în bună măsură ca impact de accelerarea creşterii preţurilor administrate şi a preţurilor LFO, iar rata anuală a inflaţiei CORE2 ajustat s-a menţinut la 8,5%.