Continuă creșterile la pompă de la o zi la alta. Sâmbătă, 01 august, în București, litrul de motorină s-a vândut la unele stații chiar și cu 10 lei și 83 de bani, un preț istoric, aproape de 11 lei.

De altfel, mai toți comercianții afișează un preț de peste 10 lei și 50 de bani. Vedem că prețul cel mai mic este de 10 lei și 57 de bani. Și iată că în comparație cu ziua de vineri, 31 iulie, prețurile la aceleași stații au crescut cu 15 bani.

Nici benzina nu e mai prejos.

Cel mai ieftin litru de benzină se vinde cu 9 lei și 41 de bani, iar cel mai scump cu 9 lei și 47 de bani. Aproape toți comercianții au mărit prețurile cu 5 bani, față de ziua de ieri.

Parlamentul a votat deja implementarea unui accize dinamice pe piața carburanților. Legea va intra în vigoare după ce va fi promulgată săptămâna viitoare de președintele Nicușor Dan și publicată în Monitorul Oficial.

Acciza dinamică va avea cinci trepete de reducere a prețurilor: 5%, 10%, 15%, 20% și 25%. Mecanismul prevede o reducere inițială a accizei cu 10%, imediat după intrarea în vigoare a legii. Ulterior, nivelul acesteia va fi reevaluat la fiecare două săptămâni, în funcție de evoluția prețului carburanților și a cotațiilor internaționale ale petrolului.