Timp de trei luni se vor putea lua măsuri de temperare a prețului la motorina standard. Pentru prima oară, va fi aplicat un sistem dinamic de reducere a accizei, care poate duce la scăderi de până la 85 de bani pe litru. La fiecare două săptămâni, Ministerul Finanțelor va analiza evoluția prețurilor și va stabili nivelul accizei.

În București, la prânz, motorina standard costa între 10 lei și 17 bani și 10 lei și 28 de bani.

Ca să tempereze prețurile, deputații au votat, ca for decizional, să instituie situația de criză pe piața țițeiului și să ia mai multe măsuri. Față de precedenta reducere a accizei la motorina standard, când a fost fixă, de această dată se va tăia progresiv, în multiplu de 5, de la 5 la 25 de procente, în funcție de creșterile cotației Platts pentru motorină și de prețul mediu al motorinei la pompă.

Pentru fiecare 5 procente reduse la acciză, am urma să vedem la pompă o reducere cu 14 bani per litru. Astfel, s-ar putea ajunge la o reducere maximă de 85 de bani.

Alexandru Nazare, ministrul interimar al Finanțelor: „Acest mecanism flexibil ne permite să îndeplinim atât obiectivul să protejăm populația, astfel încât să nu destabilizăm echilibrele bugetare”.

Creșterile combustibililor au apărut la noi după ce exporturile de țiței din Kazahstan au fost întrerupte. Între timp, Kazahstanul a reluat exporturile de țiței prin conducta Caspian Pipeline Consortium.

Livrarea depinde însă și de disponibilitatea petrolierelor care pot opera în Marea Neagră. În contextul atacurilor cu drone și al riscurilor de securitate din regiune, costurile de asigurare și de transport pentru nave au crescut. În plus, după redeschiderea terminalului, primele petroliere încărcate au fost cele care operau pentru Chevron, nu pentru compania kazahă KMG, principalul acționar al Rompetrol și, implicit, al rafinăriei Petromidia.

Totuși, oficialii din Ministerul Energiei au transmis că fluxurile de petrol către România au fost restabilite, iar premierul Ilie Bolojan a avut o discuție cu omologul său din Kazahstan despre securitatea aprovizionării României cu țiței.

În perioada 31 iulie - 1 august este programată încărcarea vasului pentru Rompetrol. O prelungire a situației până la jumătatea lunii august ar fi creat probleme, spun specialiștii, mai ales în contextul evoluției volatile a conflictului din Iran.

Alexandru Nazare, ministrul interimar al Finanțelor: „Suntem într-un contact permanent cu piața, astfel încât să intervenim, pentru că situația de astăzi, privind lanțurile logistice din zona de combustibili, este mult mai dificilă și există, într-adevăr, un risc pentru aprovizionare de care trebuie să avem foarte mare grijă”.

Și tocmai de aceea, aleșii au decis ca, odată ce aceste măsuri expiră, pe 31 octombrie, să poată fi prelungite cu câte trei luni, dacă există riscuri de aprovizionare și în funcție de prețurile de la pompă și de cotațiile țițeiului.

Corespondent Știrile ProTV: „Potrivit unei platforme online de comparare a prețurilor, în ultimele 30 de zile prețul mediu al unui litru de motorină a crescut cu 8,8 procente. Adică un plin de 50 de litri costă acum cu 40 de lei mai mult. Noul mecanism privind acciza dinamică duce astfel și la un mecanism dinamic de reducere a prețurilor. De exemplu, la prețurile de acum, autoritățile ar aplica o reducere de 10% a accizei, adică în jur de 34 de bani, și astfel am plăti sub 10 lei pentru fiecare litru. La un plin de 50 de litri, am tăia 17 lei din cei 40 de lei care s-au strâns în plus față de acum o lună. Alte măsuri luate se referă la limitarea adaosului comercial la media din 2025, actualizată cu inflația. În plus, exporturile de motorină și țiței se vor putea realiza doar cu acordul ministerelor Economiei și Energiei.”

Iar companiile petroliere vor plăti o contribuție de solidaritate pentru veniturile excepționale, care vor ajunge la bugetul de stat.”