Pescador turcesc prins la braconaj, oprit cu focuri de mitraliera!

×
Publicitate

S-au tras focuri de mitraliera, in largul Marii Negre. Un pescador turcesc a fost prins, vineri noapte, la braconaj in apele teritoriale romanesti, de o nava de patrulare a Politiei de Frontiera.

 
Ai nostri au fost obligati sa foloseasca armamentul de la bord, pentru a-i convinge pe marinari sa se predea.

Pe o furtuna cu valuri chiar si de cinci metri, braconierii au incercat sa scape. Si-au incendiat nava, apoi, cand au vazut ca s-a lasat o ceata densa, au intors vasul, sperand ca pot disparea. 

Vineri seara, ora 21:00. Pe radarul unei nave de patrulare a Politiei de Frontiera apare o ambarcatiune suspecta, la peste 130 de kilometri de tarm. Ofiterii incearca sa ia legatura prin radio cu echipajul. Nu primesc niciun raspuns, asa ca pleaca intr-acolo. Peste 30 de minute, ajung in zona. Era vorba despre un pescador turcesc. Politistii ii someaza pe braconieri sa se predea. Niciun raspuns.

Ora 22:00. Politistii deschid focul in directia pescadorului.

Ora 2:00. Dupa mai multe randuri de focuri de avertisment, marinarii de la bordul navei turcesti aprind un foc pe pescador. Politistii se apropie de pescador si intervin cu furtunuri pentru stingerea incendiului. Nu reusesc.

Ora 5:00. Turcii profita de lasarea cetii si intorc vasul. Incearca sa scape. Politistii de frontiera ii someaza din nou, fara succes. Atunci deschid din nou focul cu mitralierele. Abia asa turcii sunt convinsi sa se predea. Pescadorul este legat de nava de patrulare si pornesc spre Portul Constanta. Vor ajunge zece ore mai tarziu.

Dupa 18 ore, pe o furtuna de gradul cinci, misiunea politistilor de frontiera se incheie. E randul procurorilor, care ii retin in port pe cei opt marinari de pe pescador, pentru audieri.

Politistii de frontiera spun ca pescadorul escortat sambata in Portul Constanta a mai fost susprins la braconaj in apele teritoriale romanesti, in urma cu aproape doi ani. Atunci insa, a fost retinut fara probleme. 

Cel putin doi dintre membrii echipajului sunt recidivisti, sustin anchetatorii, care incearca acum sa afle mai multe de la marinarii retinuti. Sunt in total opt braconieri, despre care nu se stie deocamdata decat ca sunt cetateni turci. 

La bordul navei a avut loc o perchezitie, insa nu s-a gasit niciun fel de peste - semn ca, cel mai probabil, turcii s-au descotorosit de captura in primele momente in care au fost somati, spun politistii. 

Urmeaza o ancheta in urma careia, daca vor fi gasiti vinovati, comandantul, dar si proprietarul navei vor fi nevoiti sa plateasca intre 1.500 si 50.000 de lei.

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
60224259
Un puternic incendiu a semanat haos in Pipera!

Focul a devastat, vineri seara, un depozit de materiale de constructii, dar si baracile muncitorilor care lucrau pe un santier ANL la ridicarea unor blocuri.

60219599
Sfarsit tragic pentru un batran. A ars de viu in propria casa

Tragedia a avut loc in Constanta. Vecinii au fost cei care au dat alarma. Treziti din somn de zgomotul puternic, oamenii au iesit in strada si au vazut flacarile uriase.

60187075
A fost gasit fara suflare, intr-o balta de sange, in propria casa

Moartea unui barbat in varsta de 48 de ani a ridicat multe semne de intrebare vecinilor si rudelor, care spun ca de cinci zile nu mai stiau nimic de el.

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 4
Nicușor Dan merge pe varianta unui diplomat. Luca Niculescu, desemnat premier al României

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de premier, la finalul consultărilor de luni cu partidele și formațiunile politice parlamentare. 

Vlcsnap 2026 10 05 18h35m40s760
Sute de românce au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. Victimele cer ajutor, însă sistemul reacționează tardiv

România poartă povara unor statistici cutremurătoare: sute de femei au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. 

Luca niculescu
Cine este Luca Niculescu, diplomatul desemnat de Nicușor Dan pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, luni, pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, la finalul consultărilor cu partidele și formațiunile politice parlamentare.