Iarna la sfarsit de mai, intr-o comuna din Brasov!

×
Publicitate

Daca la inceputul saptamanii ne plangeam ca a venit prea repede vara, iata ca deja ii ducem dorul, dupa cateva ploi reci. Mai rau, la munte s-a intors chiar iarna, vineri seara.


A nins cu fulgi mari, ca-n basme, spre groaza turistilor si uimirea localnicilor, oameni invatati de altfel cu frigul. La Fundata, de plida, stratul de zapada avea 7 centimetri, asa ca drumarii au iesit - de voie, de nevoie - ca sa dea cu nisip pe sosea.

Singurii fericiti au fost cainii ciobanesti. Dupa o saptamana de vara timpurie, si-au tras sufletul si s-au racorit.

Luna mai, zona Bran-Moeciu. Ca la un semn, cerul s-a intunecat, iar dealurile au fost acoperite de zapada. Temperatura a scazut dintr-odata pana la -1 grad Celsius.

Majoritatea turistilor au venit la munte in echipament potrivit pentru o zi la iarba verde. Cand colo, aveau nevoie de manusi si de bocanci, nu de bermude si slapi.

A nins si pe platoul Bucegilor. Cativa elevi din Arges au tremurat incercand sa fotografieze Babele. Zgribuliti, unii au inceput sa topaie nervos.

In statiunea Ranca din Parang, cei care au avut umor au iesit la o bataie cu bulgari.

Meteorologii ne linistesc. Stratul de zapada nu are cum sa reziste, pentru ca vremea incepe sa se incalzeasca usor. Salvamontistii avertizeaza totusi ca traseele montane ce leaga statiunea Busteni de platoul Bucegilor raman inchise.

Sambata, la munte a fost destul de frig, temperaturile au scazut foarte mult, iar maxima a fost de 7-8 grade. Vineri noapte insa, temperatura a ajuns la inghet.

Meteorologii spun ca a nins in mai toate masivele, la peste 1.500 de metri: Balea, Parang, Obarsia Lotrului, Tarcu, Calimani si la varful Omu.

Ei spun ca nu este nimic neobisnuit in acest fenomen. Totusi, nu s-a mai intamplat sa ninga la sfarsit de mai in ultimii 4 ani. La varful Omu s-a intamplat sa ninga chiar si in miez de august.

Frigul s-a simtit mai ales din aer, asta si din cauza vantului, dar nu si la sol. Mai este posibil ca la noapte sa fie lapovita in zonele montane, dar de duminica vremea incepe sa se incalzeasca.

Articol recomandat de sport.ro
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
Citește și...
60275249
La un pas de tragedie! Un microbuz cu 13 copii a intrat in curtea unei case

Un noroc rar au avut vineri seara 13 copii, scapati ca prin minune cu viata, dupa ce microbuzul care ii aducea de la scoala a spulberat gardul unei case si s-a oprit intr-o gramada de lemne dintr-o curte. Sapte elevi si soferul au ajuns direct la spital.

60206685
Copil de 9 ani, mort dupa ce a baut o cantitate foarte mare de alcool

Intamplare scandaloasa in Dambovita, unde un baietel de 9 ani s-a stins in chinuri, dupa ce a baut peste masura. Tatal lui neaga cu vehementa aceasta teorie a medicilor si este convins ca fiului sau i s-ar fi facut rau de la mancare.

60169513
Ursii gunoieri s-au reprofilat: acum cauta de mancare in portbagaje!

Scene ca-n desene animate s-au consumat pe drumul ce leaga Sinaia de Cota 1400. Doi ursuleti reali, desi arata ca unii de plus, au controlat masinile celor care au avut drum pe acolo, supervizati bineinteles de mama lor, ursoaica.

Recomandări
Protest fermieri piata victoriei instant protest 2 pv 110 inquam photos george calin 2
Noi arestări pentru violențele din Piața Victoriei. Cine sunt instigatorii trimiși după gratii

Şapte dintre persoanele pentru care procurorii au solicitat, miercuri, arestarea preventivă pentru participarea la violenţele de săptămâna trecută din Piaţa Victoriei din Capitală au primit mandate de arestare preventivă.

Fata valiza 5
Ce au descoperit criminaliștii în camera Valentinei și a iubitului ei. Un prieten l-ar fi ajutat pe bărbat să plece din țară

O anchetă complicată este în desfășurare în Vâlcea, după ce o femeie de 28 de ani a fost găsită moartă, înghesuită într-o valiză care plutea pe râul Olt. Tânăra era fiica unui lăutar cunoscut din Filiași. 

Shutterstock 2556663443
Germanii s-au săturat de fraudele comise de români și bulgari în domeniul beneficiilor sociale

Germania va intensifica lupta împotriva fraudelor în domeniul asistenței sociale, vizând în special abuzurile atribuite anumitor imigranți din UE, relatează AFP.