După încheierea probei scrise la limba și literatura română, susținută astăzi de absolvenții clasei a VIII-a în cadrul Evaluării Naționale 2026, profesoara Cristina Gavriliță, de la Centrul Educațional Unirea, va analiza, în direct, varianta oficială de subiecte publicată după ora 11:00.
Rezolvarea live se adresează elevilor care vor să își verifice răspunsurile imediat după ieșirea din examen, precum și părinților interesați să înțeleagă modul în care sunt evaluate lucrările scrise.
Pe parcursul transmisiunii, profesoara va explica pas cu pas cerințele de la Subiectul I, care vizează analiza celor două texte la prima vedere, alături de aspectele de gramatică, vocabular și analiză morfo-sintactică. De asemenea, vor fi detaliate și cerințele de la Subiectul al II-lea, indiferent dacă acesta a presupus redactarea unui rezumat, a unei compuneri sau a unui text argumentativ.
Este important de precizat că explicațiile oferite în cadrul rezolvării live au rol orientativ și nu reprezintă barem oficial de corectare. Varianta oficială a subiectelor și a baremului de evaluare va fi publicată exclusiv pe platforma dedicată examenelor naționale, document pe care elevii și părinții sunt sfătuiți să îl consulte pentru o verificare corectă a răspunsurilor date la examen.