Spania este noua campioană a Europei! ”Furia Roja” a câștigat EURO 2024 după ce a învins Anglia cu 2-1 într-o finală nebună
Spania a câștigat finala Campionatului European de fotbal - EURO 2024, pe Olympiastadion din Berlin, în direct pe PRO TV și VOYO. Ibericii au învins Anglia cu 2-1, după o repriză secundă extrem de spectaculoasă.
Spania a câştigat pentru a patra oară Campionatul European de fotbal, învingând în finala EURO 2024, la Berlin, cu scorul de 2-1, selecţionata Angliei. Spaniolii au mai câştigat trofeul în 1964, 2008 şi 2012.
Ibericii au fost și în finala cu Anglia cea mai bună echipă de pe teren, așa cum s-a dovedit, fără niciun echivoc, și în toate celelalte meciuri disputate la EURO 2024.
Alegeri 2024
19:35
Cine ar putea deveni noul președinte al României. Aceeași persoană, două sondaje diferite
16:15
Lider PSD, răspuns pentrul Lasconi, în cazul George Simion și interdicția lui la Chișinău
20:15
Candidații la prezidențiale fac coadă la Nicușor Dan. După Kelemen Hunor, primarul se întâlnește și cu Marcel Ciolacu
20:57
Ioan Chirteş a explicat de ce liderul AUR, George Simion, are interzis în Ucraina şi Republica Moldova: "Sunt dovezi clare!"
Spania nu a avut niciun șut pe poartă în prima repriză, dar s-au dezlănțuit pur și simplu încă din primele secunde ale reprizei secunde. Au arătat un fotbal perfect și au dominat clar Anglia, care nu a putut face față nivelului impus de Furia Roja, mult mai bună.
A deschis scorul prin Nico Williams în minutul 47, apoi au dovedit de ce sunt cei mai buni, marcând golul decisiv în minutul 86, prin Oyarzabal, după ce englezii reușiseră să egaleze în minutul 73, prin șutul fantastic al lui Palmer.
Spania a câștigat toate meciurile de la acest turneu, Anglia pierde a doua finală consecutivă
Spania a devenit prima echipă cu patru titluri europene, după cele obţinute în 1964, 2008 şi 2012.
Spania a reuşit să câştige toate meciurile de la acest turneu final, trecând pe rând de Croaţia (3-0), Italia (1-0) şi Albania (1-0), în grupă, a învins Georgia (4-1) în optimi, Germania (2-1, după prelungiri) în sferturi, Franţa (2-1) în semifinale şi Anglia (2-1) în finală.
Adolescentul spaniol Lamine Yamal a scris istorie devenind cel mai tânăr jucător care a jucat la EURO, în meciul cu Croaţia (3-0), la 16 ani şi 338 de zile. Apoi a devenit cel mai tânăr marcator într-o semifinală, 24 de zile mai târziu, iar duminică a devenit cel mai tânăr jucător care dispută şi câştigă o finală, la 17 ani şi o zi.
Anglia a pierdut a doua sa finală la rând, după ce în urmă cu trei ani, la Londra, era învinsă de Italia la loviturile de departajare.
Gareth Southgate a devenit al treilea antrenor care atinge două finale de EURO, după germanii Helmut Schoen şi Berti Vogts.
Min. 90+4: FINAL DE MECI Spania este noua campioană a Europei!
Min. 90: Ocazie IREALĂ a Angliei!
Min. 87: GOOOOOOOOOOLLLL! Oyarzabal face 2-1, după o poziție suspectă de ofsaid.
Min. 82: Fază senzațională făcută de Spania, care ratează finalizarea prin fenomenalul Yamal.
Min. 73: GOOOOOOOLLL! Palmer marchează cu un șot excepțional, iar marea finală este relansată! Spania-Anglia 1-1.
Min. 70: Ratează și Ruiz, pe teren joacă doar Spania.
Min. 66: Yamal demonstrează încă o dată că este unul dintre marii fotbaliști ai lumii în acest moment, la 17 ani. Ratează incredibil!
Min. 56: Williams bifează încă o mare ocazie!
Min. 55: Ocazie uriașă pentru Yamal!
Min. 49: Ocazie Spania! Dani Olmo șutează puțin pe lângă poartă.
Min. 47: GOOOOOOOOOLLLLL!!!!! Spania înscrie la primul său șut pe poartă, Williams înscrie spectaculos din pasa lui Yamal!
Min. 46: A început a doua repriză!
Min. 45+2: Prima repriză se încheie!
Min. 45: Ocazie Anglia!
Min. 35: Spaniolii cer penalty!
Min. 34: Ocazie pentru iberici, prin senzaționalul Yamal, de 17 ani.
Min. 25: Ocazie Anglia, prin Luke Shaw.
Min. 16: După primul sfert de oră, Spania are o posesie de 78%!
Min. 15: Ocazie foarte mare de gol pentru Anglia, prin Walker!
Min. 13: Încă o ocazie pentru Spania! Le Normand trimite imprecis.
Min. 12: Ocazie Spania! Nico Williams șutează periculos din careu, dar este blocat de John Stones.
Min. 1: A început marea finală de la EURO 2024!
Ceremonia de final a EURO 2024 a fost impresionantă.
La fel și predarea trofeului EURO de către fosta deținătoare, Italia, prin reprezentantul naționalei de atunci, Giorgio Chiellini.
Echipele de start pentru meciul dintre selecţionatele Spaniei şi Angliei, care are loc duminică seara (22:00), pe Olympiastadion din Berlin, în finala Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania:
Spania: 23. Unai Simon - 2. Dani Carvajal, 3. Robin Le Normand, 14. Aymeric Laporte, 24. Marc Cucurella - 16. Rodri, 8. Fabian Ruiz - 19. Lamine Yamal, 10. Dani Olmo, 17. Nico Williams - 7. Alvaro Morata (căpitan). Selecţioner: Luis de la Fuente.
Rezerve: 1. David Raya, 13. Alejandro Remiro - 4. Nacho, 5. Daniel Vivian, 12. Alex Grimaldo, 22. Jesus Navas, 6. Mikel Merino, 15. Alex Baena, 18. Martin Zubimendi, 9. Joselu, 11. Ferran Torres, 21. Mikel Oyarzabal, 25. Fermin Lopez.
Anglia: 1. Jordan Pickford - 2. Kyle Walker, 5. John Stones, 6. Marc Guehi - 7. Bukayo Saka, 26. Kobbie Mainoo, 4. Declan Rice, 3. Luke Shaw - 11. Phil Foden, 10. Jude Bellingham - 9. Harry Kane (căpitan). Selecţioner: Gareth Southgate.
Rezerve: 13. Aaron Ramsdale, 23. Dean Henderson - 12. Kieran Trippier, 14. Ezri Konsa, 15. Lewis Dunk, 22. Joe Gomez, 8. Trent Alexander-Arnold, 16. Conor Gallagher, 24. Cole Palmer, 25. Adam Wharton, 17. Ivan Toney, 18. Anthony Gordon, 19. Ollie Watkins, 20. Jarrod Bowen, 21. Eberechi Eze.
Arbitru: Francois Letexier; arbitri asistenţi: Cyril Mugnier, Mehdi Rahmouni (toţi din Franţa); al patrulea oficial: Szymon Marciniak (Polonia); arbitru asistent de rezervă: Tomasz Listkiewicz (Polonia)
Arbitru video: Jerome Brisard (Franţa); arbitri asistenţi video: Willy Delajod (Franţa), Massimiliano Irrati (Italia)
Spania - Anglia, în finala EURO 2024, în direct pe PRO TV și VOYO
Acest derby continental încheie un turneu spectaculos găzduit de Germania, la care România a atins optimile de finală, după o victorie superbă cu Ucraina (3-0), eşec cu Belgia (0-2), egal cu Slovacia (1-1), toate în grupă, şi o înfrângere fără drept de apel în faţa Olandei (0-3), în optimi.
Arbitrul român Istvan Kovacs a condus un singur meci, Cehia - Turcia (1-2), stabilind un record de cartonaşe la acest turneu.
Italia, deţinătoare trofeului, a fost marea dezamăgire a competiţiei, fiind eliminată în optimi de Elveţia, iar Belgia, Croaţia, Serbia, Polonia, Ucraina nu s-au ridicat nici ele la nivelul aşteptat. Revelaţiile au fost debutanta Georgia şi Turcia.
Spania, care a obţinut victorii pe linie la acest turneu final, va încerca să devină prima echipă care cucereşte patru titluri europene.
Spania, dublă campioană europeană
''La Roja'' este singura echipă care a câştigat două titluri consecutive la EURO, având trei titluri în palmaresul său (1964, 2008, 2012) din tot atâtea finale jucate, după ce a învins URSS, Franţa şi Germania.
Anglia nu are încă un titlu continental, dar se află la a doua finală consecutivă, după ce a pierdut-o pe cea precedentă, în 2021, chiar la Londra, în faţa Italiei, la loviturile de departajare.
Până în finala de la Berlin, Spania a obţinut victorii cu Croaţia (3-0), Italia (1-0) şi Albania (1-0), în grupă, a învins Georgia (4-1) în optimi, Germania (2-1, după prelungiri) în sferturi şi Franţa (2-1) în semifinale.
Adolescentul spaniol Lamine Yamal a scris istorie devenind cel mai tânăr jucător care a jucat la EURO, în meciul cu Croaţia (3-0), la 16 ani şi 338 de zile. Apoi a devenit cel mai tânăr marcator într-o semifinală, 24 de zile mai târziu. Yamal împlineşte 17 ani sâmbătă.
Selecţionata ''Three Lions'' a încheiat grupa cu o victorie (1-0 cu Serbia) şi două egaluri, 1-1 cu Danemarca şi 0-0 cu Slovenia, iar apoi a eliminat trei echipe după ce a fost condusă, 2-1 după prelungiri cu Slovacia, în optimi, 1-1 după prelungiri şi 5-3 la loviturile de departajare cu Elveţia, în sferturi, 2-1 cu Olanda, în semifinale, potrivit Agerpres.
Gareth Southgate a devenit al treilea antrenor care atinge două finale de EURO, după germanii Helmut Schoen şi Berti Vogts. Tehnicianul s-a calificat în finala de la Berlin fără a fi pierdut vreunul din cele 13 meciuri ale sale la EURO (8 victorii, 5 egaluri) ca antrenor (excluzând loviturile de departajare) - cea mai lungă serie pentru un antrenor din istoria EURO.
Francezul Francois Letexier a fost desemnat arbitrul finalei. Letexier va fi asistat de compatrioţii săi Cyril Mugnier şi Mehdi Rahmouni, în timp ce conaţionalii Jerome Brisard şi Willy Delajod vor fi responsabili cu arbitrajul video (VAR).
Al patrulea oficial va fi polonezul Szymon Marciniak, iar arbitru asistent de rezervă compatriotul Tomasz Listkiewicz.
Suportul VAR va fi asigurat de italianul Massimiliano Irrati.
În vârstă de 35 de ani şi arbitru internaţional din 2017, Francois Letexier a arbitrat la 65 de partide oficiale ale UEFA, între care Supercupa Europei din 2023, a condus la EURO 2024 trei meciuri din grupe (Spania - Georgia, Danemarca - Serbia şi Croaţia - Albania). De asemenea, el a fost desemnat al patrulea arbitru la meciul de deschidere al turneului, dintre Germania şi Scoţia.
În lotul Spaniei revin, după suspendări, fundaşii Dani Carvajal şi Robin Le Normand, nu însă şi Pedri, accidentat grav de Kroos în sferturile de finală.
Sursa: Agerpres, StirilePROTV
Etichete: Spania, finala, Anglia, euro 2024,
Dată publicare:
14-07-2024 08:15