Euro 2024: Atacantul Denis Drăguş: Ne pare rău că nu am putut mai mult, dar am dat tot

62463893
Profimedia

Atacantul Denis Drăguş a afirmat, marţi, după eliminarea echipei de fotbal a României de la EURO 2024, în urma înfrângerii cu Olanda, scor 0-3, că "tricolorii" regretă că nu au putut face mai mult, dar au dat totul la acest turneu final.  

"E clar că ne doare, ne-am dorit foarte mult să mergem mai departe, să jucăm cât mai mult, să ne bucurăm cât mai mult de aceste sentimente, de aceşti români minunaţi, care ne-au susţinut mereu. Din păcate, ne-am oprit aici, dar cred că am dat totul şi am reuşit să facem lumea fericită. Ne pare rău că nu am putut mai mult, dar am dat totul pe teren şi cred că asta poate fi un exemplu pentru cei mai tineri. Detaliile fac diferenţa la nivelul ăsta. Am început bine, dar suntem un pic supăraţi, pentru că am arătat că puteam să ne batem de la egal la egal sau chiar să trecem mai departe. Am primit gol însă şi de acolo s-au schimbat lucrurile. Şi a doua repriză am început bine, am avut ocazii, dar din păcate atât am putut în seara asta", a declarat Drăguş la ProTV.

"A fost un turneu senzaţional, eu sincer sunt fără cuvinte pentru ceea ce s-a întâmplat aici, suporteri, susţinere, şi tot ce am avut parte în Germania. Cred că ceea ce rămâne după acest European este speranţa pe care am dat-o românilor, inspiraţia pe care am putut să o transmitem copiilor. Oricât de mic ai fi, pentru că am plecat cu ultima şansă la acest European, dacă dai totul, poţi face lucruri mari", a mai spus Drăguş.

Naţionala României a părăsit Campionatul European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a fost învinsă de echipa Olandei cu scorul de 3-0 (1-0), marţi seara, pe Football Arena din Munchen, în optimile de finală.

Aventura tricolorilor la EURO 2024 s-a încheiat dureros, cu un eşec fără drept de apel, în faţa unei echipe care a făcut cel mai bun joc al său în turneu, după prestaţii dezamăgitoare în grupă.

Înfrângerea confirmă complexul pe care România îl are în faţa Olandei, cu o victorie în 15 meciuri directe (11 victorii pentru olandezi, trei egaluri) şi un golaveraj de 32-3 pentru ''portocala mecanică''. Aceasta a fost a cincea victorie la rând a olandezilor.

În sferturile de finală, Olanda va juca împotriva câştigătoarei dintre Austria şi Turcia.

România a făcut un turneu final bun, îndeplinindu-şi obiectivul, acela de a trece de faza grupelor şi a făcut acest lucru din postura de câştigătoare a grupei, învingând Ucraina (3-0), pierzând cu Belgia (0-2) şi remizând cu Slovacia (1-1).

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT 163.000.000€ pentru cel mai tare transfer al verii în fotbal!
NEWS ALERT 163.000.000€ pentru cel mai tare transfer al verii în fotbal!
Citește și...
Rămâne Edi Iordănescu selecţioner al României? Prima reacție după ce naționala a fost eliminată în optimi de Olanda

Selecţionerul Edward Iordănescu, al cărui contract expiră în această lună, a declarat, marţi seară, că are nevoie de odihnă şi urmează să discute cu conducerea federaţiei despre o eventuală prelungire a înţelegerii.

”Generația de suflet” s-a oprit în optimile EURO 2024, dar a reușit să unească o țară. Ce ne-a lipsit în fața Olandei

Drumul naționalei la EURO 2024 s-a terminat marți seară, dar visul frumos al ”Generației de suflet” continuă.  

Andrei Burcă: Mulţumim, românilor. Aţi fost motivul pentru care am dat totul, aţi fost primul jucător

Fundaşul Andrei Burcă a afirmat că este trist după eliminarea României în optimi la Euro-2024, dar a mulţumit fanilor români care i-au susţinut necontenit pe tricolori la turneul final din Germania.  

Recomandări
Restricții pentru mașinile clasice în localități. Primăriile trebuie să delimiteze zone fără poluare în următorul an

Noul Cod al Urbanismului adoptat recent prevede măsuri pentru reducerea poluării în localități. Autoritățile locale vor trebui să delimiteze zone fără emisii sau cu emisii scăzute în cel mult 12 luni de la intrarea în vigoare a legii. 

Ultimul efort pe Legea salarizării. Nicușor Dan și partidele fostei coaliții, noi discuții pentru salvarea banilor din PNRR

Liderii partidelor din fosta coaliție de guvernare vor discuta, din nou, astăzi, cu președintele Nicușor Dan, cu privire la Legea salarizării în sectorul public, după ce cu o zi în urmă dezbaterea s-a încheiat fără nicio concluzie.

Explicația în română a lui Manfred Weber după ce a cerut CE să blocheze României jalonul de 770 de milioane de euro

Grupul PPE nu doreşte ca România să piardă niciun euro din fondurile alocate prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă, precizează liderul PPE Manfred Weber.