Cu cât aveți mai multă masă musculară, cu atât aveți mai multe celule disponibile să ia zahărul din sânge. Așa echilibrați nivelul glucozei din sânge, adică glicemia.
Dr. Bogdan Pascu, medic endocrinologie pediatrică: „Insulino-rezistența nu se rezolvă direct cu pastile, nu se rezolvă cu metformin sau cu berberină. Tratamentul principal, din punctul meu de vedere, este activitatea fizică pentru insulino-rezistență. În momentul în care activez mușchii, glucoza din sânge intră majoritar pasiv în mușchi. Ce înseamnă asta? Că insulina nu mai este necesar să crească la un nivel atât de ridicat. Practic, reușesc să-mi controlez vârfurile de glicemie făcând activitate fizică. Este important că efectul ăsta e păstrat până la 24-48 de ore.”
Activitatea fizică deschide în mușchi - ușițe pentru glucoza din sânge. Glucoza intră, corect, în celulele musculare. Glicemia scade automat. Doar prin efort fizic. Aceste ușițe din mușchi rămân deschise până la 48 de ore:
Dr. Bogdan Pascu, medic endocrinologie pediatrică: „E recomandat să avem activitate fizică zilnică, dar, în cazul în care nu putem, măcar o dată la 2 zile, să acoperim această fereastră de activare a musculaturii. Mușchiul devine un rezervor pentru glucoză, glucoza din sânge intră în mușchi prin activarea acestui transportor, numit GLUT 4. Această ușă are o cheie și cheia e insulina, deschid cu cheia - intră glucoza în mușchi, dar există și o cartelă de activare, care e activitatea fizică. E principalul mod prin care se rezolvă insulino-rezistența de care auzim în fiecare zi.”
Cum apare rezistența la insulină? Crește țesutul adipos, apare secundar rezistența la insulină. Adică celulele organismului devin mai puțin receptive la insulină, hormonul care reglează nivelul zahărului din sânge. Cum arată analizele?
Dr. Laura Ene, medic primar diabet și boli de nutriție: „Atunci trebuie făcută o glicemie. Orice glicemie sare de 100 dimineața, pe nemâncate, prezintă un risc de a dezvolta diabet. Pentru că glicemiile între 100 și 125 pun diagnosticul de prediabet, de toleranță alterată la glucoză.”
Activitatea fizică deschide singură toate celulele musculare să primească zahărul din sânge. De aceea, are efect de medicament.
Nu există nicio cale de a transforma țesutul gras în țesut muscular. Și nici mușchii în țesut gras. Din păcate, și oameni normoponderali au prea mult țesut gras. Ce putem face? Activitatea fizică regulată. Când facem sport, mușchii iau glucoză, adică energie, și din depozite. Aceasta duce, secundar, la pierderea grăsimii.
Masa musculară antrenată va fi mai mare. Mai multe celule musculare vor folosi mai multă energie când dormim. Organismul trebuie să mențină organele funcționale, așa că ardem calorii chiar și când stăm. O masă musculară mai mare duce la o creștere a consumului de energie în repaus.
Haideți să gândim și invers. Suntem sedentari. Mușchii nu își deschid porțile pentru zahărul din sânge.
Dr. Bogdan Pascu, medic endocrinologie pediatrică: „Dacă ușa e închisă la mușchi, unde mă duc? Mă duc mai departe, la țesutul adipos și atunci se fac depozite în țesutul adipos sau mă duc la ficat și, în timp, apare steatoza. Bat din ușă în ușă și, dacă nu răspunde mușchiul, mă duc mai departe.”
Prin sedentarism, rezistența la insulină continuă. Crește suplimentar țesutul gras. Și apoi ficatul va prelua cât mai multă grăsime. Rezultă ficatul gras. Ficatul gras face inflamație, aceeași care apare după infecția cu virusurile hepatitice B și C sau după consumul cronic de alcool. Ficatul gras e legat direct de diabet.
.webp)
