Semnele care sugerează existența epilepsiei. Cum se pot manifesta mai exact tulburările electrice din creier

×
Publicitate

Există semne diverse care sugerează existența epilepsiei. Cum se pot manifesta mai exact tulburările electrice din creier, aflăm chiar acum. Începe „Doctor de Bine”.  

Andreea Groza: În interiorul lui (creierului) vedem cel mai performant sistem de informații din natură. Funcționează, la propriu, pe curent electric.

Emoțiile sunt curent electric. Auzim, vedem, simțim, mirosim. Informațiile sunt transformate și ajung în creier sub formă de impulsuri electrice. Gândurile sunt electricitate, și amintirile.

Andreea Groza: Acest fluturaș. S-a transformat instantaneu în impulsuri electrice. Sub această formă l-am văzut. Tot ce se întâmplă în creier înseamnă legăturile electrice dintre neuroni.

Prea mult curent electric într-o zonă din creier? Așa apare epilepsia.

Dr. Irina Oane, medic specialist neurolog: „Ca un scurt circuit. Dacă ne imaginăm, creierul nostru e o casă, casa are prize legate la o rețea, așa e și creierul. Dacă avem o priză, care se scurtcircuitează, nu mai avem lumină în toată casa. La fel ca în cazul unei crize epileptice. Se produce un scurt circuit”.

Epilepsia nu se manifestă doar cu simptome evidente - cădere și convulsii. Uneori, simptomele sunt extrem de subtile. Un miros, o imagine, un sunet. Aceeași informație, repetată într-un tipar. Înseamnă o criză epileptică. Subtilă.

Conf. univ. dr. Ioana Mîndruță, medic primar neurolog: „Aveam un pacient, care povestea că învățatorul îl obliga să scrie cu dreapta, deși era stângaci, și revedea această amintire în mod obsesiv. Am o senzație ca o visare, un sentiment că revăd o scenă din copilărie, senzația de déjà vu, dar faptul că se repetă și se repetă cam aceeași secvență, este foarte sugestivă. Poate fi o amețeală scurtă, poate fi un fior, care invadează din capul pieptului în torace. Se repetă mereu la fel și se repetă de mult”.

Curentul electric din creier se evaluează prin investigația numită EEG. De ce să vă adresați unui medic neurolog, când percepți diverse senzații, repetitiv, într-un tipar? Dacă vorbim despre epilepsie cu simptome subtile, boala evoluează. Și reacționează mai greu la medicamente. Pentru 70% dintre pacienți, boala descoperită devreme înseamnă acces la medicamente eficiente. Permit o viață perfect normală. Fără crize.

Pentru pacieții care nu reacționează bine la medicamente, există de 12 ani Program Național prin care e posibilă detectarea zonei epileptice din creier, cu electrozi implantați direct în creier. Apoi, intervenția chirurgicală, care vindecă epilepsia.

Conf. univ. dr. Ioana Mîndruță, medic primar neurolog: „Electrozi plasați în interiorul creierului, în zona care generează crize și în zonele care ar putea fi afectate. Senzorii înregistrează debutul crizei, poate fi făcută cauterizarea prin curent electric și poate deconecta rețeaua electrică epileptică de restul creierului”.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62399875
Mihaela Bilic: Această legumă ”banală” este vedeta sezonului. Crește imunitatea și rezistența la boli, elimină toxinele!

Toamna și iarna consumați sfeclă roșie, într-o alimentație diversă. Pigmenții nu se distrug prin fierbere. Această legumă conține cele mai multe minerale. 

62347682
Doctor de Bine. Emisiunea integrală din 5 noiembrie 2023

Doctor de Bine. Emisiunea integrală din 5 noiembrie 2023

62398867
Câte kilograme de grăsime de pe abdomen pot fi eliminate prin abdominoplastie. Ce trebuie să știi înainte de liposucție

Am văzut câte pagube face grăsimea abdominală. Luăm două variante. Într-o intervenție estetică numită liposucție chirurgul poate să elimine trei kilograme de grăsime de pe abdomen. Talia arată bine.  

Recomandări
Gettyimages plenul parlamentului european
Bugetul UE pentru următorii șapte ani se dezbate în Parlamentul European. Câți bani ar putea primi România de la Bruxelles

Câți bani va mai primi România de la Bruxelles după 2028? Miercuri (7 octombrie), Parlamentul European dezbate bugetul Uniunii pentru următorii șapte ani. 

Fotojet 8
Cristela și Călin Georgescu au ajuns, din nou, la DIICOT pentru percheziții informatice

Călin Georgescu și soția sa Cristela au revenit miercuri dimineață la DIICOT. Aceștia trebuie să asiste la perchezițiile informatice asupra telefoanelor și mediilor stocare, ridicate de anchetatori în timpul perchezițiilor făcute în vila din Mogoșoaia.

Vlcsnap 2026 10 07 07h58m33s610
Românii care au intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare lecție de navigație din lume. Au participat peste 600 de oameni

Românii pasionați de călătoriile pe mare au reușit o performanță care a intrat în Cartea Recordurilor.