Cum se face „antrenamentul atenției” pentru copiii de vârstă școlară. „Este neatent!”, „Nu-l interesează nimic”
„Este neatent!”, „Nu-l interesează nimic”. Specialiștii spun că atenția nu este o abilitate cu care ne naștem sau care poate fi impusă unui copilaș. Ea se construiește bucată cu bucată, așa cum se construiește încrederea.
Mirajul unei copilării fără griji dispare brusc odată cu temele, lecțiile predate la tablă și lucrările de control.
Sincron Oana Hagiescu, trainer educațional: „O situație destul de frecventă este ca cei mici din clasele primare să nu se poată concentra atunci când fac teme sau când sunt la școală. Atenția nu vine de la sine, este o abilitate care trebuie antrenată și putem antrena atenția încă de la vârste foarte mici. Părinții vin și ne spun: nu se poate concentra, se plictisește rapid, se foiește pe scaun, se întrerupe frecvent, bate din picior, se ridică în picioare. Evită sarcinile dificile. Cum recunoaștem un copil care nu se poate concentra: nu poate sta liniștit, este ușor de distras, nu poate asculta informațiile prezentate, nu poate urma instrucțiunile, nu se ocupă de o sarcină, începe ceva, uită ce are de făcut și se pierde apoi.”
Andreea Goliță, psihoterapeut de cuplu și familie: „De cele mai multe ori, adulții ajung să pună etichete. Da, comportamentul acesta este foarte îngrijorător. Ne panicăm imediat, ne ducem cu copilul să îl testăm, să vedem ce se întâmplă, dar comportamentul este doar un semnal a ceva. Este un limbaj, el ne spune un lucru pe care noi nu știm să-l interpretăm cum ar trebui.”
Copiii simt că nu se simt văzuți, nu știu dacă este cineva realmente lângă ei care să-i poată susține. Lipsa de atenție și concentrare are efecte în clasă: calificative sau note mici, senzația că munca lui nu se ridică la standarde. Este acel moment cheie în care părintele poate interveni cu un așa-zis antrenament al atenției.
Oana Hagiescu, trainer educațional: „În primul rând, copiii au nevoie de susținerea și răbdarea noastră ca părinți și a învățătorilor. Cum facem să îi ținem în sarcină? Repetăm instrucțiunile și încurajăm să repete și ei în așa fel încât să ne asigurăm că au înțeles ce au de făcut. Avem rutine foarte clare: știm că atunci când facem temele, nu deschidem televizorul, nu ne uităm pe telefon, nu ronțăim, nu ne ridicăm să mergem în diverse locuri și nu vorbim cu altcineva. Stăm concentrați și lucrăm, folosim un limbaj simplu și clar prin care să înțeleagă exact ce dorim să facă. Instrumentele metodei Feuerstein folosite întăresc funcțiile cognitive legate de atenție, percepția vizuală și auditivă, memoria de lucru, controlul impulsurilor, capacitatea de a planifica și a selecta informațiile relevante.”
În scurt timp, efortul, de ambele părți, va da rezultate. Sunt însă două condiții. Întâi, să fie făcut constant și perseverent.
Andreea Goliță, psihoterapeut de cuplu și familie: „Creierul are nevoie de antrenament cognitiv, de rigurozitate. M-aș duce puțin să reglez acea emoție, să dezumflu puțin bagajul ăsta emoțional și un creier. Sigur, este și dispus să fie atent, este dispus să învețe.”
Apoi, această educare a atenției ar trebui să excludă stimulii agresivi.
Supraexpunerea digitală este unul dintre factorii care frânează educarea atenției, pentru că timpul petrecut în fața ecranelor suprasolicită. Sistemul senzorial fracturează atenția și epuizează rezervele mentale. Recomandările specialiștilor, adică ale Organizației Mondiale a Sănătății și ale Academiei Americane de Pediatrie, sunt că sub 2 ani ar trebui exclusă expunerea la ecrane. Între 2 și 5 ani, limita maximă este o oră pe zi, cu atenție mare la conținut, ca să fie de calitate și sub supraveghere. După 6 ani limitele nu mai sunt chiar atât de clare, dar ar trebui să găsim un echilibru între online și offline, între activitățile de socializare și între activitatea fizică și timpul petrecut în online.
