Câteva minute pot schimba totul. Cum recunoști un accident vascular cerebral

×
Publicitate

Recunoașterea semnelor unui accident vascular cerebral reprezintă primul pas pentru salvarea unui pacient.

Este extrem de important ca persoana care sună la 112 să specifice operatorului că există suspiciunea de AVC, astfel încât cazul să fie tratat cu prioritate. Apoi, dispeceratul trebuie să activeze codul și să anunțe cel mai apropiat spital în care pacientul poate primi îngrijirile necesare. Pentru că bolnavul nu trebuie dus la orice spital, ci în unități sanitare în care i se poate face, pentru început, tromboliză.

Dr. Bogdan Oprița, șeful UPU SMURD Floreasca: „Ajunge echipajul acolo, constată în baza examenului obiectiv, eventual dacă există și cauze antecedente, îl preia, anunță dispeceratul. Echipa compusă din neurolog și medic de urgență îl așteaptă de la sosire, este examinat rapid, este dus la tomograf.

La noi, tomografele se fac cam în 15 minute, pentru că de foarte multe ori ducem pacientul la tomograf concomitent cu înregistrarea lui. Echipa ambulanței rămâne să înregistreze pacientul, iar noi ne ducem deja cu el spre CT. Există o mare deschidere și a colegilor de la imagistică, iar timpul este redus foarte mult până când putem să inițiem terapia trombolitică”.

Dacă pacientul are o asimetrie facială, dacă nu își mișcă o mână sau un picior, dacă nu vorbește corect sau nu vorbește deloc – oricare dintre aceste semne poate însemna un AVC, și atunci este necesar ca pacientul să ajungă la spital.”

Oamenii se întreabă de multe ori de ce nu pot ajuta mai mult echipajele de la ambulanță sau SMURD.

Dr. Bogdan Oprița, șeful UPU SMURD Floreasca: „Pacientul cu AVC nu poate primi tratament înainte de a se stabili ce fel de AVC este – ischemic, adică este înfundat vasul de sânge din cap, sau hemoragic. Iar acest lucru se stabilește doar prin efectuarea unui computer tomograf. De aceea pacientul trebuie să ajungă la spital.”

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62478380
Legătura dintre postura corpului și mușcătură incorectă. Cum apare durerea și cum poate fi corectată

Între poziția capului, poziția gâtului și articulația cu ajutorul căreia mestecăm există o legătură strânsă. Când suferă această articulație, compensăm cu ajutorul mușchilor din altă parte a corpului și doare.  

62512779
Virozele din primii ani, benefice pentru imunitate. „Nu stimulați imunitatea copiilor cu medicamente”

Virozele, frecvente în această perioadă, sunt utile pentru maturizarea sistemului imunitar al copilului. La polul opus, găsim preparate pentru stimularea imunității, care au în compoziție părți din bacterii.

62451819
Ce alimente ajută la reducerea durerilor articulare și inflamațiilor din corp

Dor articulațiile toamna? Merită să includeți în dietă, des, pește gras. Cu ce vine la pachet toamna și frigul de afară?

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.