Psihologii le recomandă adolescenților care nu se înțeleg cu părinții să se pună în pielea lor
De ce nu m-a băgat mama în seamă? De ce tata nu m-a înţeles niciodată? De ce nu am putut să comunic cu părinţii mei? Din păcate, foarte mulţi adolescenţi încă îşi pun aceste întrebări.
Psihologii le sugerează să le înlocuiască cu o constatare: „atât au putut părinţii mei să facă pentru mine". Din păcate, foarte mulţi adolescenţi încă îşi pun aceste întrebări.
Alfred Dumitrescu, psiholog: „Eu n-o să fiu niciodata că ai mei, eu n-o să fac niciodată cum au făcut ai mei. Şi peste 10-15-20 de ani, ce vedem? Vedem o repetiţie spectaculoasă a felului în care în familia de origine s-au petrecut lucrurile.”
De ce?
Alfred Dumitrescu, psiholog: „Vă dau un exemplu. Fiecare dintre noi are un anumit stil de mers. În mod obişnuit, dacă ni se spune nu mai merge aşa, mergi în alt fel. N chinuim îngrozitor, poate reuşim, dar apoi revenim la mersul nostru.”
Nu o să fac ca mama sau că tata înseamnă, de fapt, să aveţi tot timpul în minte comportamentul acestora, adică un tip de relaţie pe care v-o luaţi drept referinţă.
Bogdana Bursuc, psiholog: „Numai ca să reuşesc să ies din capcana asta şi ca ei să nu mai fie sistemul meu de referinţă. E foarte important să mă aşez în locul meu de copil şi să nu-i judec!”
„Sunt furios”, „sunt supărat”, „o să le arăt eu lor” se pot transforma într-o atitudine de înţelegere. Mama şi tata au făcut ceea ce au ştiut ei, cum au ştiut ei, bine sau rău. Atât au putut!
Bogdana Bursuc, psiholog: „Eu ajung să accept că părinţii au oferit tot ce au putut. O serie de lucruri nu au fost bune şi nu au fost potrivite pentru mine, dar nu au fost făcute cu scopul de a mă răni. Eu nu-I mai judec şi, cumva, îmi recapăt libertatea asta de a fi cum cred eu de cuviinţă, după măsură şi după puterea mea.”
În acest moment, indiferent de vârstă, vă daţi libertatea de a acţiona după imaginaţia dumneavoastră și nu după modelele pe care le-aţi văzut la mama şi la tata.
