Cum pot participa părinţii la eliminarea anxietății copiilor

×
Publicitate

Anxietatea este o boală care apare în copilărie. De fapt, comportamentul părinţilor dezvoltă sau nu un viitor cantidat la acesta afecţiune.

Vă spunem cum puteţi să evitaţi o boală psihică frecventă, din clipa în care apare pe lume un copil, iar familia se măreşte.

Dr. Eduard Moțoescu, medic primar psihiatru: "Omul acela anxios din orice se duce la piaţa să cumparere pătrunjel proaspăt şi nu găseşte pătrunjel, nu are pregătită varianta că nu găseşte şi intră într-un fel de teamă."

Reporter: "Una dintre temerile foarte importante ale anxioşilor e aceea de a nu înnebuni pentru că ei îşi dau seama că sunt cumva anormali faţă de oameni care nu au aceste preocupări şi se dezolta mugurul că au o nebunie, ceea ce nu e confortabil pentru nimeni."

Dr. Eduard Moțoescu, medic primar psihiatru: "Nu e vorba de nicio nebunie, dar situaţia poate fi ţinută în control prin medicaţie."

Anxietatea se creează în copilărie. Pentru un anxios diagnosticat, timpul nu mai poate fi dat în urmă. Generaţiile noi de părinţi pot însă participa activ să elimine această boală.

Temerile se nasc la vârsta copilăriei, când apare şi imaginaţia bogată a celui mic. Când copilul îşi creează personaje în cap şi povesti e important ca mediul familial să fie unul securizat.

Dr. Eduard Moțoescu, medic primar psihiatru: "În funcţie de tonalitatea emoţională pe care se creează acesta imaginaţie se creează echilibrul acesta de non-anxietate a viitorului adult."

Ce înseamnă siguranţa?

Bogdana Bursuc, psiholog: "Suntt iubit, sunt important, contez, când am nevoie de ei, ei vin, în primii doi ani de viaţă toate viaţa mea n-o să fiu sigur. Orice relaţie de ataşament viitoare o să-mi provoace frică, o să mă protejez de alţii, o să vreau permanent să fiu asigurat că sunt în siguranţă într-o relaţie."

Când un copil e despărţit scurt timp de mama sa, devine anxios şi nesigur. Situaţie e normală până îşi regăseşte mama. Dacă însă mama e distanţa, deşi prezenta doar fizic, copilul nu va simţi frică de despărţire. Dar niciun caz nu vorbim despre un spaţiu securizat.

Aşa că, atunci când sunteţi alături de copil, învăţaţi-l siguranţă, aşa cum îl invati orice altceva. Cum?

Dr. Elena Brănaru, medic primar psihiatrie pediatrică: "Comunicarea poate să fi doar un simplu zâmbet şi să mă pot uita în ochii lui şi îi zâmbesc nu neapărat aşa cum zic americanii: sunt aici pentru tine şi din din 2 în 2 minute te iubesc, te iubesc."

Familia este locul unde învăţ emoţiile, nu învăţ emoţiile în colţul străzii. Dacă mama ştie să-mi zambesca, părinţii ştiu să zambesca ca eu am de unde să învăţ!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Citește și...
61991843
Petele de pe suprafața dinților, cauzate de medicamente. Ce puteți face

Coloraţiile definitive pe suprafaţa dinţilor din prima parte a vieţii nu apar de la prea multă cafea sau de la prea multe băuturi colorate, ci de la medicamente.

61991597
Motivul pentru care părinții ar trebui să-și ajute copiii la teme

Şase ore de cursuri într-o zi are orice elev român de la clasa a cincea în sus. Profesorii de la Universitatea Harvard susţin că temele nu ar trebui să ocupe mai mult de două ore într-o zi.

61991346
Efectele pe care fumatul și poluarea le au asupra plămânilor

La orice agresiune din mediu, plămânul reacţionează conform codului genetic, prin inflamaţie și ulterior prin cicatrice.

Recomandări
Upu pius binzeu id158903 inquam photos cornel putan
Primul deces cauzat de virusul gripal, confirmat în România. Infecțiile respiratorii, în creștere față de săptămâna anterioară

Autoritățile au comunicat primul deces confirmat cu virus gripal din actualul sezon. Este vorba despre un bărbat în vârstă de cel puțin 65 de ani, din județul Cluj, care avea afecțiuni medicale preexistente.

Nicolae ciuca ilie bolojan id216565 inquam photos george calin
Lovitură pentru PNL. Liberalii, obligați să restituie 14 milioane de lei către bugetul de stat. Ce a decis instanța

PNL a pierdut definitiv procesul cu Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) și trebuie să restituie la bugetul de stat 14 milioane de lei primiți pentru campania prezidențială a lui Nicolae Ciucă din 2024.

Agresoare constanta
Reacția tinerei care a bătut cinci femei și a provocat distrugeri în Constanța: „Sunt foarte OK”. Agresoarea a fost arestată

Tânăra de 20 de ani din Constanța, acuzată că a lovit la întâmplare cinci femei și a făcut scandal în mai multe locuri din oraș, a ajuns după gratii pentru 30 de zile.