Dramele migrantilor au ajuns si pe Dunare. Un baiat de 5 ani si un tanar s-au inecat, iar alti 3 copii sunt dati disparuti

×
Publicitate

Trupul unui baietel de 5 ani, dar si al unui tanar, au fost gasite langa Calafat, in dreptul malului bulgaresc.

Barca in care incercau sa ajunga in Romania s-a rasturnat. Cumplit este ca inca 3 copii si un adult sunt disparuti, potrivit supravituitorilor de origine irakiana. Cu totii incercau sa ajunga in Occident.

Tragedia s-a petrecut marti noapte, intre Vidin si Kozlodui. Cei 10 migranti, de origine irakiana, printre care se aflau si patru copii, veneau din Turcia si incercau sa ajunga in Germania.

Pentru a evita Serbia si gardul de la granita cu Ungaria, au urmat culoarul folosit in ultima perioada de refugiati: Bulgaria-Dunare-frontiera romaneasca si apoi Ungaria. Un pescar bulgar, aflat in zona ostrovului Dobrina, a auzit strigate puternice si in final a gasit 4 persoane care vorbeau limba araba.

Comisar Dimitar Ciorbagiev, politia bulgara de frontiera: "Este vorba de 2 barbati si 2 femei, care sustin ca sunt din Irak. Nu aveau nici un document asupra lor, nici macar o fotografie. Prin gesturi, acestia au incercat sa explice ca sunt alte persoane cazute in apa, inclusiv copii."

Povestea migrantilor este tragica. Victime ale calauzelor care le-au luat banii, oamenii au fost urcati intr-o ambarcatiune echipata precar, care s-a rasturnat.

Comisar Dimitar Ciorbagiev, politia bulgara de frontiera: "Au fost transportati de pe malul bulgaresc pana pe Ostrov. Acolo, au coborat si li s-a spus sa mearga la celalalt capat al Ostrovului, unde vor gasi o alta barca, cu care vor trece in Romania. S-au dus in capatul celalalt al Ostrovului, unde-I astepta alta barca, cu o persoana. Traficantii erau mascati si nu pot fi identificati."

Din pacate, vasul in care se aflau 10 irakieni a inceput sa se scufunde rapid, cel mai probabil din cauza greutatii. In timp ce o parte dintre migranti au ajuns, cu greu, inot, inapoi la mal, iar ceilalti au fost inghititi de ape, calauzele au fugit. Pana acum fluviul a scos la suprafata un baietel de 5 ani si un tanar. Un alt baietel este de negasit la fel si doua fetite.

Ulterior, la 40 de kilometri in aval de locul unde s-a produs tragedia, a fost localizat un alt cadavru, insa bulgarii nu pot preciza deocamdata daca este vorba despre unul dintre migranti sau nu La cautari participa si politistii romani de frontiera.

Inspector Alexandra Popescu, purtator de cuvant al Politiei Romane de Frontiera: 'Mentionam ca in aceasta perioada Politia de Frontiera Romana a intarit dispozitivul de supraveghere a frontierei de stat."

Nici marti-noapte nu a fost liniste in partea de vest a tarii. 15 refugiati din Kosovo, Pakistan si Afganistan, au fost descoperiti in timp ce incercau sa treaca ilegal granita. 11 dintre ei au fost gasiti intr-un lan de porumb langa localitatea Beba Veche. De la inceputul anului, frontiera din vestul tarii a fost trecuta de peste 230 de migranti.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
61832975
Migrantii sirieni, irakieni si afgani au inceput sa se reorienteze spre tara noastra. Politistii au prins 30 intr-o zi
Criza migrantilor pare sa se mute incet-incet si spre tara noastra. In ultima perioada, agentii de frontiera au prins aproape zilnic grupuri de transfugi ilegali.
61832569
Zece migranti ilegali, gasiti la Vama Giurgiu intr-un camion SIGILAT. Suma uriasa pe care o plateau ca sa fie dusi la Viena
10 migranti, printre care si 2 copii, au fost la un pas de o tragedie, fiind transportati prin tara noastra intr-un camion sigilat.
61832229
O tara vecina cu Romania cere ajutor in fata valurilor de migranti. Guvernul se tema ca iarna va aduce o invazie
Venirea sezonului rece starneste temeri privind reizbucnirea crizei migrantilor in estul Europei