CNN: Cum negociaza traficantii de fiinte umane destinele imigrantilor. "Daca aduci un grup de 10 oameni, mergi gratis"
Zeci de oameni au fost arestati in ultimele zile in mai multe tari din Europa, suspectati de implicare in acest comert marsav cu vietile si sperantele oamenilor care fug din calea razboiului.
Insa cei arestati in Europa sunt doar o veriga in retelele de imigranti care isi au radacinile in tarile de origine ale imigrantilor. O jurnalista CNN a fost acostata in Libia de un traficant care ii promitea ca o duce in siguranta pe tarmul Italiei. Cu un cinism nemasurat, s-a oferit chiar sa-i faca reducere, daca mai aduce si alti imigranti.
La Tripoli, nu e greu sa gasesti pe cineva dispus sa te treaca Mediterana pentru 1.000 de dolari. Jurnalista CNN, care s-a dat drept originara din Siria, nici n-a trebuit sa-i caute pe traficanti, caci au acostat-o ei.
Traficant: "Daca vii cu un grup de 10 oameni, primesti reducere. Pentru fiecare om adus, primesti o reducere de 100 de dolari. Daca aduci 10, mergi gratis."
Jurnalista se intereseaza de siguranta calatoriei, iar traficantul o asigura ca foloseste GPS, telefoane prin satelit, ca barca e noua, iar navigatorul - un profesionist. Este condusa intr-o cladire neterminata din Tripoli, unde gaseste alti 80 de migranti in asteptarea calatoriei.
Jurnalista CNN: "Nu sunt prea multi oameni?"
Traficant: "Nu, nu. Vor fi doua barci."
Asemenea barci supraaglomerate, de multe ori vechi si defecte, sunt abandonate frecvent in largul Libiei, iar pasagerii care le-au dat sume exorbitante traficantilor sfarsesc inecati, daca nu sunt salvati de vasele italiene.
Aceasta este una dintre rutele pe care ajung in Europa valurile de imigranti. Acestia vin din Africa Sub Sahariana: Eritreea, Nigeria, Somalia, tari rapuse de foamete si aflate in plin razboi declansat de gruparile teroriste Boko Haram si Al Shabab. Retelele de traficanti, adesea dirijate de miscarile jihadiste, castiga si un milion de euro pentru fiecare barca ticsita cu refugiati, care traverseaza Mediterana.
A doua ruta a acestui exod presupune traversarea Mediteranei din Turcia spre Grecia. Rezervorul reprezentat de taberele de refugiati din Turcia aduna transfugii din orient si Asia: Siria, Afganistan si Pakistan. Sunt tari afectate de razboi sau saracie crunta. Peste un milion de refugiati se afla acum pe teritoriul Turciei si ar putea sa se puna in miscare, la un moment dat spre Europa. Traficantii de persoane castiga 5-6.000 de euro pentru fiecare imigrant pe care il duc spre Europa.
Din Grecia, adesea tot cu ajutorul traficantilor, migrantii trec in Macedonia, apoi in Serbia, de unde incearca sa ajunga in Ungaria. In taberele ridicate de autoritati la granita cu Ungaria este un flux continuu, aproape 2000 de refugiati se perinda zilnic prin ele.
Voluntarii de la Crucea Rosie impart pachete cu mancare: jumatate de paine, o conserva cu carne de pasare si o sticla de apa. Nu au ajuns insa pentru toti. Mamele au avut prioritate. Multe si-au invatat copiii primul cuvant in engleza: "multumesc".
In jurul taberei, soferii de microbuz sau taximetristii fac bani buni in aceste zile aducandu-i pe refugiati pana la granita cu Ungaria. Strainii isi cheltuiesc pentru drum toti banii pe care ii au.
Altii pornesc pe jos, pe calea ferata, in grupuri. Unii vor incerca sa treaca frontiera la adapostul intunericului, altii au de gand sa se predea pur si simplu autoritatilor ungare.
Imigrant: ''Am incercat sa trecem ieri, dar politistii ungari au fost foarte duri si ne-am speriat."
In cele din urma, sunt dusi cu autobuze la un centru de triere, unde asteapta zile intregi cu apa putina, fara adapost si, mai ales, fara sa stie ce se va intampla cu ei.
Imigrant: "Cele patru zile sub ploaie in Macedonia au fost mai usor de suportat decat tortura de aici. E o inchisoare si nu ne spun nimic, ne zic doar sa ne intoarcem in Siria."
Oamenii nu vor decat sa plece din Ungaria. E poarta lor de intrare in Europa, dar pana acum, Europa a fost pentru ei mai degraba un cosmar, decat un vis implinit.
Sursa: Pro TV
Etichete: refugiati, siria, serbia, calauze, imigranti,
Dată publicare:
29-08-2015 07:38