O elevă dată afară din Bac pentru că i-a sunat telefonul a dat în judecată Inspectoratul

62059985

O elevă din Alba Iulia dată afară de la Bac în iunie anul acesta a câştigat în instanţă. 

Eleva de la liceul de Arte ”Regina Maria” din Alba Iulia a fost eliminată în iunie de la examenul de Bacaluareat, deoarece i-a sunat telefonul chiar în timpul probei orale la limba engleză. Potrivit Alba24, ea câștigat acum în instanță suspendarea executării procesului verbal de sancţionare şi a putut să se înscrie la examenul de Bacalaureat sesiunea august – septembrie.

Tânăra a deschis o acțiune în contencios adiministrativ împotriva Inspectoratului Județean Școlar Alba. În timpul procesului, ea a acuzat că  ”datorită organizării defectuoase și a neprezentării altor candidați, nu a fost respectată repartizarea pe ore, așa cum a fost aceasta prestabilită, reclamanta primind un mesaj de la colegi să se prezinte mai repede să susțină proba de engleză, întrucât nu sunt candidați și „comisia stă degeaba și profesorii sunt nervoși”.

Din această cauză, s-a grăbit să intre în examen şi a uitat telefonul în buzunar.

Reprezentanții ISJ au respins acuzaţiile, afirmând că "Susținerile reclamantei cu privire la nervozitatea membrilor comisiei sunt nefondate. În primul rând, din comisie fac parte cadre didactice cu experiență în multe examene de bacalaureat, cunosc emoțiile inerente ale unui astfel de examen și sunt pregătiți și responsabili cu misiunea pe care o au în aceste comisii.

Dincolo de aceste susțineri, înregistrările video ale examenului dovedesc că membrii comisiei nu sunt nervoși, ci dimpotrivă, reclamanta este puțin agitată, cum de altfel susțin și colegele în declarațiile olografe date în fața membrilor comisiei de bacalaureat" -

Magistraţii de la Tribunalul Alba au decis însă că nu a fost nicio intenţie de fraudă şi au aprobat suspendarea sancţionării elevei până la soluţionarea definitivă a acţiunii în contencios administrativ.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Citește și...
62060618
Bac 2019. Încep înscrierile în a doua sesiune pentru elevii care au promovat corigențele

Bac 2019. Candidaţii care au promovat examenele de corigenţe se pot înscrie, începând de vineri, pentru cea de a doua sesiune a Bacalaureatului.

62062827
Cât a luat după contestație un elev notat la BAC cu 5,70. Profesorii au fost pedepsiți

Ca la fiecare examen important, apar cazuri de schimbări spectaculoase după recorectarea lucrărilor.

62062826
A luat nota 2 și la Fizică, și la Matematică. Cum vrea să ia peste 5 la BAC în toamnă

De luni, drumurile absolvenților de liceu s-au despărțit! Aproape 90.000 de tineri care au luat bacul s-au prezentat să își ridice diplomele, în timp ce alți 40.000, cei respinși, își depun dosarul de șomaj ori se înscriu la examenul din toamnă.

Recomandări
Luca niculescu negocieri psd agerpres
Ce spune Luca Niculescu despre miniștrii PSD din guvernul său. Motivele pentru care Marian Neacșu va fi vicepremier

La o zi după depunerea programului de guvernare și a listei cabinetului său, Luca Niculescu a vorbit despre social-democrații care urmează să facă parte din cabinetul său, inclusiv despre Marian Neacșu, liderul PSD care ar putea ajunge vicepremier.

Shutterstock oameni multime pe strada
Cum arată execuția bugetară a României pe primele nouă luni din 2026. Cum au evoluat deficitul și cheltuielile statului

Deficitul bugetar al României a scăzut la 3,82% din PIB în primele nouă luni din 2026, de la 5,35% în aceeași perioadă a anului trecut, iar veniturile au crescut cu 11,8%, arată datele despre execuția bugetară de la Ministerul Finanțelor.

F 16 romania afp 000 33fz3yw
Încă o alertă de dronă în apropierea graniței cu Ucraina. Două avioane F-18 spaniole au fost ridicate de la sol

O nouă alertă aeriană a fost instituită în nordul județului Tulcea, în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce radarele Ministerului Apărării Naționale au detectat o dronă în apropierea graniței cu România, în zona localității Plauru.