Contestația la BAC 2026 este procedura prin care elevii pot solicita recorectarea lucrărilor scrise, în speranța obținerii unei note mai bune. Iată cum se depune o contestație, unde poate fi depusă, ce documente sunt necesare și când se afișează rezultatele după contestații.
Cum se depun contestațiile la BAC 2026 – Ghid simplu, pas cu pas
După afișarea notelor la Bacalaureat 2026, unii elevi s-ar putea simți nedreptățiți și ar vrea să ceară recorectarea lucrării. Pentru astfel de situații, există procedura de contestație, reglementată oficial de Ministerul Educației. Iată ce trebuie să faci dacă vrei să urmezi acest demers:
Verifică rezultatele inițiale
Pe 7 iulie 2026, s-au afișat notele la probele scrise. Le poți consulta: la avizierul centrului de examen sau online, pe platforma oficială bacalaureat.edu.ro.
Contestațiile pot fi depuse/transmise astăzi, 7 iulie, în intervalul 14.00-18.00, respectiv în zilele de 8 și 9 iulie.
Rezultatele sunt anonimizate, nu apar numele elevilor, ci un cod unic de identificare pe care fiecare elev îl primește în ziua examenului. Cu acest cod îți poți verifica notele.
Dacă ai dubii legate de nota primită, ai dreptul să faci contestație. În 2026, ai și posibilitatea să vezi lucrarea înainte de a contesta. Poți solicita vizualizarea lucrării direct la centrul de examen. Este o etapă opțională, dar foarte utilă, te ajută să decizi dacă e justificat să ceri recorectarea. Poți depune contestația și fără să vezi lucrarea, dar este recomandat să profiți de această oportunitate, conform Edu.ro.
Pentru a cere recorectarea, trebuie să completezi un formular standard (îl găsești la centrul de examen sau online, pe edu.ro ori pe site-ul inspectoratului școlar).
În formular vei scrie:
· Numele tău și datele personale
· Liceul absolvit și profilul
· Proba la care ceri recorectarea (ex. Limba română, Matematică etc.)
· Nota primită inițial
Foarte important: formularul conține o declarație pe proprie răspundere, prin care confirmi că ai înțeles că nota poate crește sau scădea, iar rezultatul final nu mai poate fi modificat. Trebuie să semnezi această declarație, altfel contestația nu este valabilă.
Ce documente trebuie să pregătești
Pe lângă cererea completată, ai nevoie de:
· Carte de identitate – originalul (dacă mergi fizic) sau copie scanată (dacă trimiți online)
· Declarația semnată (este parte din formular)
· Date de contact (telefon, e-mail)
Ai două variante:
· Direct la centrul de examen, în persoană
· Online, prin trimiterea documentelor scanate către adresa indicată de centrul tău
Nu uita: dacă depui contestația după termenul limită (ex: după ora 18:00 pe 24 iunie), nu va fi luată în calcul.
După ce ai depus contestația:
· la centru: ți se va da un număr de înregistrare
· online: e bine să ceri o confirmare de primire (un e-mail automat sau un răspuns telefonic)
Păstrează acest număr, poate fi util dacă apar nelămuriri sau întârzieri. După ce contestația ta este analizată, vei primi rezultatul final pe 13 iulie 2026.
Notele finale se vor afișa:
· la avizier, în centrul unde ai susținut examenul
· pe platforma bacalaureat.edu.ro, folosind același cod unic
Atenție: nota primită după contestație este definitivă, indiferent dacă este mai mare sau mai mică decât cea inițială.
Unde se pot depune contestațiile la BAC 2026 – fizic sau online
Dacă nu ești mulțumit de nota obținută la Bacalaureat 2026, ai două opțiuni pentru a depune contestația: direct la centrul de examen sau online, prin email. Ambele variante sunt valabile și echivalente, atât timp cât respecți termenul-limită.
Depunerea contestației fizic, la centrul de examen
Dacă alegi să mergi personal, trebuie să știi că locul unde depui contestația este centrul unde ai susținut efectiv examenul, nu neapărat liceul pe care l-ai absolvit. De exemplu, dacă liceul tău a fost arondat altui centru pentru BAC, acolo trebuie să mergi.
Ce trebuie să faci:
· Te prezinți în intervalul orar anunțat (de obicei 12:00–18:00)
· Ai asupra ta actul de identitate (CI/pașaport)
· Completezi cererea de contestație pe formularul tip pus la dispoziție
· Semnezi declarația obligatorie direct la fața locului
· Cererea este înregistrată oficial și primești un număr de înregistrare
Elevii minori pot depune singuri contestația, nu este nevoie de prezența unui părinte. Totuși, pentru vizualizarea lucrării înainte de contestație, candidatul minor trebuie să fie însoțit de un părinte sau reprezentant legal.
Depunerea contestației online, prin email
Dacă îți este mai comod, poți trimite contestația și online, pe email. Această variantă este la fel de valabilă și sigură, dacă sunt respectați pașii și orele-limită. Ce ai de făcut:
· Descarci cererea-tip (de pe site-ul oficial sau o primești de la școală)
· completezi și o semnezi (poți printa, semna și scana, sau aplica semnătură electronică)
Atașezi:
· cererea semnată
· copie scanată a actului de identitate
· Trimiți totul la adresa de email a centrului tău de examen (verifică site-ul Inspectoratului Școlar sau întreabă la școală)
În email e recomandat să incluzi:
· numele complet
· codul de candidat
· proba la care ceri recorectarea.
Trimite emailul până cel târziu la ora 18:00 în ultima zi de contestații. Orice mesaj trimis după această oră nu va mai fi luat în calcul. Confirmarea primirii este esențială.
Ce documente trebuie completate
Pentru ca o contestație la Bacalaureat 2026 să fie validată, este important ca elevul să completeze și să trimită corect toate documentele necesare. În centrul acestei proceduri se află cererea-tip de contestație, documentul prin care candidatul solicită recorectarea lucrării la o anumită probă.
Această cerere se adresează comisiei de bacalaureat din centrul de examen și trebuie să includă datele de identificare ale elevului, liceul absolvit, profilul, sesiunea examenului (iunie-iulie 2026), proba pentru care se solicită contestația, data susținerii acesteia și nota obținută, scrisă atât în cifre, cât și în litere.
Cererea se poate obține de la centrul de examen, în format tipărit, sau poate fi descărcată online de pe site-urile oficiale ale Ministerului Educației sau inspectoratelor școlare. După completare, cererea trebuie semnată și datată.
În interiorul aceluiași formular se află și o declarație standard, prin care elevul recunoaște că a înțeles faptul că nota poate fi modificată, fie în plus, fie în minus, iar cea nouă va fi considerată definitivă. Este esențial ca această declarație să fie semnată. Dacă lipsește semnătura, contestația este anulată automat, pentru că nu există acceptul explicit al elevului privind eventuala scădere a notei.
Un alt document important este actul de identitate al candidatului. La depunerea fizică, acesta se prezintă în original, pentru verificare. Dacă trimiterea se face online, este nevoie de o copie clară scanată sau fotografiată.
Este recomandat ca elevul să adauge și un număr de telefon și o adresă de e-mail valabilă. Deși nu sunt obligatorii, aceste date pot fi utile dacă apar neclarități sau dacă trebuie corectate unele greșeli din documentele trimise. În cazul în care documentele sunt ilizibile sau incomplete, comisia poate lua legătura rapid cu elevul pentru clarificări.
Înainte de a trimite cererea, este bine ca elevul să verifice cu atenție dacă toate câmpurile sunt completate corect, inclusiv codul probei, denumirea disciplinei, nota exactă și semnătura. Pentru cei care trimit documentele online, este esențial ca fișierele atașate să fie clare și lizibile, pentru a nu exista riscul ca cererea să fie respinsă din cauza unor probleme de formă.
Model de contestație BAC 2026
Pentru a-i ajuta pe elevi să redacteze corect o contestație la Bacalaureat 2025, iată un model simplu, care respectă formatul folosit de comisiile de examen de la examenul din anul 2024. Cererea trebuie personalizată cu datele candidatului și ale probei la care se solicită recorectarea.
Când se afișează rezultatele după contestații
Potrivit calendarului oficial stabilit de Ministerul Educației, rezultatele finale ale examenului de Bacalaureat 2025, după soluționarea contestațiilor, vor fi publicate pe data de 30 iunie 2025, conform calendarului BAC 2025. Aceasta este ziua în care toți candidații vor afla dacă notele lor s-au modificat în urma recorectării. Cum arată calendarul examenului de Bacalaureat de anul acesta:
Cum verifici rezultatele finale la BAC 2026 și ce trebuie să știi despre recorectare
După ce ai depus contestație la Bacalaureat 2025, următorul pas este să afli dacă nota ta s-a modificat. Rezultatele finale, cele obținute în urma recorectării, vor fi afișate pe data de 13 iulie 2026, iar acestea pot fi consultate în două moduri oficiale.
Prima variantă este afișajul fizic, la centrul de examen unde ai susținut probele scrise. Acolo vor fi puse la avizier listele cu rezultatele finale, organizate pe coduri de candidat. Numele elevilor nu apar, așa că este important să îți cunoști codul unic primit la începutul examenului. În dreptul fiecărui cod apar notele la toate probele și mențiunea „reușit” sau „respins”, în funcție de promovare.
A doua opțiune este verificarea online, pe platforma bacalaureat.edu.ro. Acolo, introduci codul tău unic și poți vedea direct notele actualizate după contestații, media generală și statutul final. Platforma îți arată inclusiv nota inițială, astfel încât să poți compara rezultatul înainte și după recorectare.
Aceasta este, de regulă, cea mai rapidă și comodă metodă de informare, fiind accesibilă de pe orice telefon sau calculator. În ceea ce privește procesul de recorectare, acesta este organizat pentru a fi cât mai obiectiv și corect. Lucrările contestate sunt trimise către o comisie diferită de cea care a făcut evaluarea inițială. Noii profesori corectori nu cunosc nota acordată inițial și reevaluează lucrarea de la zero, aplicând același barem oficial.
Corectarea se face digitalizat și anonim, adică profesorii primesc lucrările scanate și nu au acces la numele elevilor, ci doar la un cod. În general, fiecare lucrare este evaluată de doi profesori din județe diferite. Dacă notele acordate de aceștia sunt apropiate, se face media. Dacă diferența dintre ele este mare, se poate apela la un al treilea corector sau la o altă comisie, conform regulilor în vigoare.
Este important de știut că nota obținută după contestație poate fi mai mare, egală sau mai mică decât cea inițială. Aceasta devine definitivă, chiar dacă este mai mică. Din acest motiv, fiecare candidat semnează o declarație prin care confirmă că înțelege și acceptă această posibilitate.
Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:
Articol recomandat de sport.ro