Serviciul de Ambulanta Cluj a fost asaltat de copii

×
Codul embed a fost copiat

Zeci de copii au ajuns astazi la Serviciul de Ambulanta Cluj nerabdatori sa vada cum trece o zi de lucru pentru medicii si asistentele de aici. Cei mici au invatat, printre altele, sa acorde primul ajutor.

30 de elevi au ales in saptamana „Scoala Altfel” sa viziteze Serviciul de Ambulanta Cluj. Au ramas impresionati de aparatura si de medici, iar multi dintre ei s-au hotarat sa devina cadre medicale atunci cand vor creste mari. Au vizitat dispeceratul serviciului, au urcat intr-o ambulanta si au invatat sa dea primul ajutor. „Mie mi-a placut aici pentru ca am vazut cum reactioneaza corpul nostru pe aparatele astea noi. Au trecut atatea ambulante pe langa casa mea si am vrut intotdeauna sa vad cum este inauntru. Ma bucur ca am vazut cum e inauntru”, spune Marc, unul dintre elevii care s-au bucurat de vizita de astazi.

In saptamana „Scoala Altfel”, elevii pot merge la teatru, muzee, la film sau in excursii. Irina Ungureanu, invatatoarea elevilor prezenti la Ambulanta spune ca a ales aceasta destinatie pentru a le elimina celor mici teama de medic, de ambulanta. „As vrea sa stie ce se intampla cu ei daca isi rup eventual piciorul sau pateste ceva. E bine sa aiba incredere in medici si ambulanta si sa sune imediat la 112”, spune invatatoarea.

De luni, elevii vor avea parte de doua saptamani de vacanta. Vacanta de primavara incepe in 9 aprilie si se incheie in 22 aprilie.

Articol recomandat de sport.ro
Așa arată cuplul care a șocat pe toată lumea s-a despărțit după o săptămână: ”E mai bine pentru amândoi”
Așa arată cuplul care a șocat pe toată lumea s-a despărțit după o săptămână: ”E mai bine pentru amândoi”
Citește și...
Sectie ultramoderna de Anestezie Terapie Intensiva la Alba
Sectie ultramoderna de Anestezie Terapie Intensiva la Alba

Aparatura moderna, seringi automate si peste 1,2 milioane de lei investiti. Acesta este bilantul lucrarilor de modernizare aduse sectiei ATI a spitalului de urgenta Alba care a fost redeschisa dupa doua luni.

Medicii din Satu Mare opereaza in conditii europene
Medicii din Satu Mare opereaza in conditii europene

După o investiție de patru milioane de lei și un an și jumătate de muncă, sătmărenii beneficiază de două săli de operație la standarde europene.

Recomandări
Ger cumplit în toată țara și ninsori în următoarele zile. Temperaturile scad până la -19 grade. ANM a emis cod galben
Ger cumplit în toată țara și ninsori în următoarele zile. Temperaturile scad până la -19 grade. ANM a emis cod galben

Meteorologii au emis mai multe atenționări de Cod Galben pentru zilele următoare. Vom avea parte de ger extrem, temperaturi deosebit de scăzute și ninsori locale.

Dacia și Renault, amendate de Consiliul Concurenței. Companiile s-ar fi înțeles să nu-și fure angajații
Dacia și Renault, amendate de Consiliul Concurenței. Companiile s-ar fi înțeles să nu-și fure angajații

Consiliul Concurenței anunță că a amendat opt companii, printre care Automobile Dacia și Renault Technologie Roumanie pentru practici ilegale pe piața muncii.

„E ca o zonă de război, străzile sunt pline de sânge”. Regimul de la Teheran reprimă brutal protestele: Peste 500 de morți
„E ca o zonă de război, străzile sunt pline de sânge”. Regimul de la Teheran reprimă brutal protestele: Peste 500 de morți

În Iran, protestatarii continuă să iasă în stradă, în ciuda represiunii brutale. Pe rețelele de socializare au apărut imagini în care din mulțime se aud voci care cer ajutor în limba engleză.