Nuno Claro: Nu-i voi strange mana lui Paszkany! Trebuia sa plec mai repede

61326025

Nuno Claro (36 de ani) e in relatii tensionate cu Paszkany, iar in ultimul an si jumatate s-a pregatit doar cu echipa a doua si cu juniorii. Portughezul spune ca patronul formatiei din Gruia nu l-a respectat si e nerabdator sa se intoarca in tara natala.

CFR se va desparti in aceasta vara de mai multi jucatori, iar unul dintre ei este portarul Nuno Claro, care a contribuit decisiv la sapte dintre cele opt trofee cucerite de „visinii“, cu exceptia titlului din 2012.

Relatia dintre Nuno Claro si sefii din Gruia a inceput sa se raceasca treptat. Fitilul s-a aprins in decembrie 2009. Mircea Sandu spunea atunci despre portarii straini din Liga I ca nu au valoare, iar lusitanul CFR ului a replicat dur. Presedintele FRF a luat foc, a pus mana pe telefon si l-a amenintat pe Iuliu Muresan ca echipa sa va avea de suferit. Seful din Gruia nu a ramas indiferent, l-a amendat pe portar cu 25% din valoarea contractului si l-a pus pe lista de transferuri. De atunci, cele doua parti se afla in conflict, acesta acutizandu-se in toamna anului 2011, cand Nuno Claro a fost trimis sa se antreneze fie cu echipa a doua, fie cu juniorii clubului! Mai mult, lusitanul a fost atacat si verbal de sefii clubului. „E un parazit pentru clubul nostru“, a spus presedintele Iuliu Muresan, completat cu o declaratie si mai dura de Arpad Paszkany: „E un gunoi de om, nu are caracter. S-a imprumutat de bani pe la coechipieri, sub diverse pretexte. Are legaturi cu jocurile de noroc si lumea interlopa din Cluj“.

"Paszkany nu m-a respectat deloc"

Cu cateva saptamani inainte sa-i expire contractul cu CFR, Nuno Claro a vorbit in exclusivitate pentru ProSport si ProTV despre situatia prin care trece si nu l-a menajat deloc pe Paszkany. „Domnului Muresan ii voi putea strange mana, dar domnului Paszkany nu, deoarece nu m-a respectat. Nicio echipa nu m-a mai dorit dupa ce declaratii a facut despre mine“, s-a plans Nuno Claro, care a mai marturisit ca nu regreta transferul la CFR. „Nu regret ca am venit la Cluj, imi pare rau ca nu am plecat mai repede“, a precizat goal-keeper-ul, bucuros totusi ca nu toata lumea de la CFR l-a uitat deja.

„Fanii echipei nu m-au uitat, ei imi strang mana in continuare cand ma intalnesc pe strada“, a dezvaluit Nuno, mandru ca a trecut peste aceasta perioada grea. „Trebuie sa fii foarte tare sa treci prin ce am trecut eu, dar spun cu tarie ca nu am vrut niciodata sa renunt la fotbal. Aceasta chiar daca mi-a fost greu sa fiu singur in vestiar atat de mult timp“, a mai spus portughezul.

Spune ca e neplatit din ianuarie.

Antrenamentele cu juniorii nu sunt singurele sicane la care a fost supus lusitanul, el avand de suferit si pe plan financiar in ultimele luni. „Sunt neplatit din ianuarie si vreau ca CFR sa isi achite datoriile fata de mine. Mai am contract pana la finalul lui iunie si nu vreau sa vorbesc foarte mult“, a marturisit Nuno Claro, optimist si in privinta viitorului. „Am oferte din primele doua ligi din Portugalia, nu ma las. Oricum, plec cu capul sus de la Cluj, fiindca mi-am facut treaba la CFR“, a incheiat Nuno Claro.


Godemeche, Celestino, Diogo si Minca sunt de asemenea la final de contract si se antreneaza momentan cu juniorii clubului.

7 trofee a castigat Nuno Claro la CFR: 2 titluri (2008, 2010), 3 cupe (2008, 2009, 2010) si 2 supercupe (2009, 2010)

"Nici acum nu stiu de ce nu am mai prins echipa. Mi-a fost foarte greu sa fiu asa mult timp singur in vestiar", Nuno Claro, portar CFR Cluj.


 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Diletta Leotta s-a fotografiat în cel mai strâmt costum de baie și i-a înnebunit pe fani: ”Zoom incontrolabil”
GALERIE FOTO Diletta Leotta s-a fotografiat în cel mai strâmt costum de baie și i-a înnebunit pe fani: ”Zoom incontrolabil”
Citește și...
Scriitorul Mario Vargas Llosa primeste titlul Doctor Honoris Causa al UBB Cluj

Un oaspete de seama se afla pentru 3 zile in Romania! Celebrul scriitor Mario Vargas Llosa, laureat al Premiului Nobel pentru Literatura, a ajuns ieri la Cluj.

Cautau lemne in padure, dar au gasit trupul unui tanar de 20 de ani

Necazuri doar de el stiute l-au impins pe un tanar de 20 de ani din Bistrita-Nasaud la un gest nesabuit. A renuntat la viata, iar trupul sau, aflat in descompunere, a fost gasit intr-o padure de cateva persoane care locuiesc in apropiere.

Asistentele medicale din Romania castiga de zece ori mai mult in spitalele din Marea Britanie

Din ce in ce mai multe cadre medicale din Romania iau drumul Europei. Si nici nu e de mirare, daca ne gandim ca un asistent ajunge sa castige in Marea Britanie pana la 2.000 de lire sterline pe luna, adica de zece ori mai mult decat in tara noastra.

Recomandări
ANAF pregătește o nouă procedură pentru veniturile nedeclarate. Contribuabilii vor fi notificați și pot fi chemați la audieri

ANAF pregătește o nouă procedură pentru persoanele care au obținut venituri anul trecut, dar nu și-au declarat contribuțiile la pensie și sănătate. 

”Izvoare de sănătate”. La Slănic Moldova, locurile la tratament se rezervă cu un an înainte, dar studiile clinice lipsesc

Începem campania: „Izvoare de sănătate”, despre una dintre puținele bogății pe care România nu le-a pierdut de tot: apele ei sărate, minerale și termale. 

Câte femei conduc, de fapt, marile companii din România. Cristina Chiriac: Numărul e neschimbat, deși legea s-a modificat

Legea care trebuia să crească reprezentarea femeilor în conducerea companiilor listate nu a făcut mari schimbări. Într-un interviu, Cristina Chiriac, președinta CONAF, explică de ce numărul femeilor din consiliile analizate a rămas exact același: 82.