Zeci de locuitori dintr-o comună nu pot vota. Motivul pentru care actele lor de identitate sunt la proprietarul unui magazin

62149282
Inquam Photos / Octav Ganea

Mai mulţi locuitori din comuna braşoveană Ormeniş reclamă că nu pot vota, întrucât documentele lor de identitate au fost reţinute de proprietarul unui magazin-bar ca gaj pentru alimentele date pe datorie.

În acest caz a fost deschis dosar penal pentru împiedicarea exercitării drepturilor electorale, relatează Newsbv.ro.

Un apel la 112 anunţa sâmbătă că proprietarul unui magazin-bar din Ormeniş ar fi ajuns în posesia mai multor cărţi de identitate şi nu vrea să le restituie, fiind anunţată şi Gruparea Mobilă de Jandarmi, transmite News.ro.

Conform Newsbv.ro este vorba despre aproximativ 90 de carţi de identitate, reţinute de proprietarul societăţii pentru că le-a dat oamenilor pe datorie alimente.

Până în prezent, cinci persoane au sesizat în scris cadrele de poliţie cu privire la aceste aspecte, cercetările continuând în vederea stabilirii cu exactitate a stării de fapt.

„La data de 26 septembrie, în jurul orei 17.10, poliţiştii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Hoghiz, au fost sesizati prin apel SNUAU 112, cu privire la faptul că administratorul unei societăţi comerciale ar fi oprit în gaj mai multe cărţi de identitate ca garanţie la unele cumpărături efectuate la societatea pe care o reprezintă. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de împiedicarea exercitării drepturilor electorale, dosar instrumentat sub coordonarea unităţii de parchet competente in care se va propune solutie legala la finalizarea cercetărilor”, a declarat pentru newsbv.ro comisar Alina Ivan, purtător de cuvânt al I.P.J. Braşov.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62149926
Sute de nereguli electorale, anchetate de poliție. Ce a pățit un alegător de 65 de ani din Bistrița
Sute de sesizări privind nereguli în procesul electoral au ajuns la Poliția Română, care, în urmă cu o oră, dăduse amenzi în valoare de 38.000 de lei.
62149923
Situație ciudată în Timiș. Doi candidați, primari în funcție, au mers la vot deși trebuiau să fie în izolare
O situație aparte a fost semnalată în Timiș, unde doi candidați la primăriile unor comune au fost văzuți în apropierea secțiilor de vot, deși ar fi trebuit să stea în izolare. Direcția de Sănătate Publică a declanșat o anchetă.
62149767
Alegeri locale 2020. Prefectul judeţului Neamţ: ”Am sesizat la 112 că primarii cară oameni la vot”
Prefectul judeţului Neamţ, George Lazăr, a declarat că a făcut, duminică, mai multe sesizări la Inspectoratul de Poliţie Judeţean cu privire la faptul că primari din mai multe localităţi ar transporta oameni la secţiile de votare.