„Nu am decât pe Dumnezeu, încolo nu am pe nimeni”. Sute de mii de bunici își petrec sărbătorile în negura singurătății
În iureșul acestor zile, să nu uităm că sute de mii de bunici își petrec sărbătorile în negura singurătății. Prezența unei persoane dragi alături ar fi cel mai frumos dar de Crăciun pentru ei.
Rudele nu le-au mai călcat pragul de ani buni, iar cei care nu mai au pe nimeni în viață, nici nu mai găsesc puterea să spere să fie căutați de cineva. Este realitatea tristă a vârstnicilor, care au nevoie mai mult ca oricând de sprijin și o vorbă bună.
La o aruncătură de băț de Craiova, în localitatea Mischii, Zoia Zidaru în vârstă de 88 de ani își duce amarul zilelor singură. Nu mai are pe nimeni cu care să stea la masă, după ce soțul ei s-a prăpădit. Biata bătrână nu are nici copii și spune că nu mai are nicio dorința de sărbători.
Zoia Zidaru, vârstnică: „Sunt singură, nu am decât pe Dumnezeu, încolo nu am pe nimeni. Așa a fost, să stau singură și noaptea și ziua. Nu am cu cine, sunt singură decât cu Soarele, mă uit la el”.
Pentru că soțul ei a murit acum nouă ani, iar fiii săi au luat drumul Europei în speranța că vor avea un trai mai bun, această bunicuță din județul Iași, își petrece zilele în singurătate, la margine de sat. La cei 72 de ani ai ei, ne spune că îi este foarte greu să îndure singurătatea în perioada Crăciunului. Nostalgia o poartă spre vremea senină a tinereții, când de sărbători mesele erau înconjurate de oameni dragi.
Bătrână: „Când casa-i goală, e liniște. Care n-ar fi fericit să își vadă copiii acasă toți? Măcar de sărbători, dar uite că nu poate să vină. E greu, e foarte greu. Nu. Ar fi cea mai mare surpriză să vină careva. Nu cred”.
La doar câteva străzi distanță, sprijinită cu o mână de poartă, o găsim pe o altă bătrânică. Se uită în zare, poate, poate va apărea cineva care să-i mai aline sufletul cu o vorbă. Soțul ei s-a prăpădit cum mult timp în urmă, la fel și trei copii. Mai are un fiu, dar care nu i-a mai bătut la ușă de aproape zece ani. Și ea se mai alină cu gândul la Crăciunul de altădată.
Ana Chiriac, vârstnică: „Era frumos, se duceau cu uratul, veneau, era casa plină. Înainte făceam, dar acum cui să-i fac? Cum e azi, așa-i și Crăciunul. Nu. Nu vine, că nu poate, e la servici în continuu. De mulți ani. De vreo zece ani”.
Chiar și așa, din când în când nu uită să se bucure de viață, iar pe chip îi mai răsare câte un zâmbet.
După aproape un secol de viață, la cei 95 ai ei, o bătrână din județul Vaslui și-a pierdut demult speranța că cineva i-ar mai putea încânta zilele cu îmbrățișare caldă. Din când în când o mai vizitează vecinii sau asistentul social din comună, care o ajută la treburile casei.
Trandafira Paveliuc, vârstnică: „Nimeni. Cine să vină? Când aveam doi ari de vie și culegeam, mai veneau. Le dădeam cu bidonașul. Acum nici femeie și nici bărbat nu vine”.
În acest tablou sumbru al neputinței și singurătății se regăsesc peste 450.000 de vârstnici de la oraș și alte peste 400.0000 în casele bătrânești din satele uitate ale României.
Cătălin Dinu, director executiv al Asociației Niciodată Singur: „1 din 4 vârstnici trăiește în singurătate extremă. Perioada sărbătorilor accentuează problema. Își amintesc de zilele când erau tineri, de zilele în care sărbătoreau”.
Pentru a mai îndulci amarul din viața lor, bătrânii care se simt singuri pot apela „Telefonul vârstnicului”, un serviciu gratuit al Fundației Regale Margareta a României, prin care pot sta de vorbă cu un voluntar în fiecare zi din săptămână.
Etichete: batrani, romani, singuratate,
