„Necunoscută Românie”. Sarmizegetusa și Ulpia Traiana, între istorie pierdută și turism reinventat în Hațeg
În Țara Hațegului tot mai mulți se întorc acasă. Refac conace de sute de ani și transformă, gospodării vechi în destinații, pentru turiști din toată lumea.
Însă la câțiva kilometri istoria e tratată altfel. Pietrele cetății Sarmizegetusa Ulpia Traiana au devenit adăpători pentru vite sau decorațiuni în curți. Între patrimoniul risipit și locuri renăscute prin pasiunea celor care cred în ele Hațegul își caută echilibrul.
Acum două secole, prima găleată cu aur găsită aici - la Sarmizegetusa Regia - a aprins imaginația căutătorilor de comori. De-atunci, unii au venit pentru îmbogățire, alții – pentru revelație. Sunt oameni care cred că ruinele acestea pot vindeca.
Turist din Cehia: „Ne plac locurile misterioase, locurile cu energie și aici este o energie foarte bună. Nu am cuvinte să o descriu.”
Dar energia aceasta, cum o numesc unii, a atras și altceva. Fascinație, fanatism, fantezie. Vladimir Brilinsky a fost gardianul ruinei și al realității. A păzit locul 9 ani de tot ce înseamnă manipulare pseudo-mistică și de susținătorii acestor teorii.
Vladimir Brilinsky, fost administrator al sitului: „Una dintre grupări avea teoria că dacă, într-o noapte cu lună plină care se suprapune peste echinocţiu sau solstițiu, dacă faci un copil pe altarul de andezit, acela este noul prunc ales. Și stăteau aicea, exact în locul ăsta. Noaptea, cupluri care mergeau pe rând pe altarul de andezit și încercau să-l facă pe noul Isus”.
La câțiva kilometri distanță, romanii au ridicat Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Ce nu a rezistat vremurilor a fost reciclat. Pietrele cetății au devenit adăpători pentru vite. Sau decorațiuni în curtea unui preot.
Biserica de la Densuș, unde se țin de 800 de ani slujbe, neîntrerupt, arată ca un colaj. E ridicată din blocuri de piatră aduse de la fosta capitală romană. Uneori, surprinzător așezate.
Ovidiu Coman, Preotul Bisericii Densuș: „Pe turnul bisericii, deasupra, sus, putem observa iară o piatră romană, patru cercuri, e un capac de canalizare, adică pe unde se scurgea mizeria, ca la noi la toaletă. Meșterul, de la ceva murdar, să zicem aşa, le-a dus la ceva înălţător, spre Slava lui Dumnezeu”.
Întinsă între munți, Țara Hațegului ascunde locuri de o frumusețe rară. Unul e Fundătura Ponorului, botezat de localnici Palma lui Dumnezeu. Acolo urcă primăvara cu vitele și mai coboară doar toamna, când dă frigul.
Fără să ne cunoască, Leontin știe ce vrem: o poveste, ceva de mâncare, și poate… un loc în podul cu fân.
Balmoșul fierbe în ceaun: mămăligă cu smântână grasă, unt cât să se sperie un nutriționist.
Reporter: S-a întâmplat vreodată să i se facă rău la vreun turist?
Leontin Ciolea, cioban: Nuuuu! N-are cum! Numa dacă mănânci prea mult!
Până-n Palma lui Dumnezeu urcam patru ore, dar efortul e răsplătit. Lunca plină de flori e străbătută de un râu limpede care, dintr-odată, dispare sub stâncă.
Robert Eles, ranger Parcul Natural Grădiștea Muncelului-Ciclovina: ”Practic asta înseamnă un ”ponor”: o zonă în care apa de la suprafață pur şi simplu dispare în pământ. Şi ea, peste două sau trei zile o să iasă jos în satul Ohaba. Deci merge pe sub pământ în peşteră, timp de trei zile.”
Într-o margine de pădure, Alina și Costel văd chipuri în nodurile lemnului. Le numesc „lemnuci” și țes povești în juru lor. Imaginația nu moare în munți – prinde alte forme.
Alina Stoienescu, Scriitoare: „Lemnucii sunt toate figurile de pe scânduri, acele noduri de pe scânduri care formează diferite figuri. Uite, aici se văd ochii, fibra lemnului, zâmbetul. Aici sunt doi ochi şi două sprâncene, ca şi cum un lemnuc se ascunde după chiuvetă.”
Mai jos, în sat, Mihai Bălan readuce la viață o ruină. A locuit în Danemarca, dar s-a întors. Pentru acest conac de 300 de ani. Pentru povești.
Mihai Bălan, proprietarul conacului: „Pentru mine a fost dragoste la prima vedere. Era o junglă foarte deasă aici, o clădire total abandonată. O ruină pur şi simplu! În gaura asta de aici se ţineau bjuteriile de foarte mare valoare care se scoteau o singură dată pe an, la Balul Mare.”
În altă poveste, Rareș Timiș – care făcea furori în anii 2000 cu această melodie – s-a întors și el în Hațeg. A transformat în paradis un loc de care, cândva, îi era rușine.
Rareș Timiș, antreprenor: „Când eram în Trupa Impact mă feream să spun că sunt din zonă, că sunt din Hațeg. Mă gândeam că cine știe, ce e Hațegul?”
Acum trei ani, ziariştii de la The Guardian au pus locul acesta pe hartă. Una dintre cele mai tari cabane de vacanță din Europa, au zis ei. Și brusc, Hațegul – colțul ăsta din „Necunoscută Românie” – a devenit cool. În sfârșit, cineva a fost atent.
Etichete: istorie, Necunoscuta Romanie, sarmisegetuza, turism,
Dată publicare:
