Banatul montan: La Oravița a funcționat prima farmacie de la munte, iar Anina era o stațiune cu spectacole mondene

Între tuneluri săpate în stâncă, povești cu mine adânci și clădiri care încă poartă urmele unei epoci fastuoase, descoperim contrastul dintre gloria de altădată și prezentul incert.

De peste un secol și jumătate, o cale ferată se strecoară în adâncul Munților Banatului ca un râu de oțel. Linia Oravița-Anina trece prin 14 tuneluri și 10 viaducte, săpate în piatră de meșteri italieni după ce au fost desenate cu precizie de austrieci. O minune a ingineriei, născută pe vremea când, la București, se auzea tropotul potcoavelor cailor de birjă — și care, astăzi, încă își poartă trenurile.

În 1864, trenul cu aburi se mișca cu 15 kilometri pe oră. La fel și acum, doar că motorul diesel miroase altfel și, pentru 34 de kilometri, ai nevoie de două ore. Asta dacă nu se bagă natura în treburile tale. Un copac s-a prăbușit peste șine. Ceferiștii scot drujbele și topoarele, iar câțiva călători li se alătură voluntar. Este o improvizație colectivă: aici, dacă nu pui mâna, nu ajungi nicăieri.

Pe linia asta, timpul nu curge — se scurge. Trenul se mișcă atât de încet, încât și o plimbare agale, cu sacoșa în mână, îl poate lăsa în urmă. Și nu e vreo exagerare.

Citește și

Copil de o lună, decedat după infecția cu coronavirus. Care a fost diagnosticul

Călător: „O bătrână a ajuns cu trenul p-aici, că mergea la Anina pe jos, și mecanicul i-a zis: «Hai, maică, urcă în tren!» «Nu, domn mecanic, că eu mă grăbesc!»”

Sosirea la Anina are un impact puternic. Orașul e o fantomă. Aici a funcționat cea mai adâncă mină de huilă din sud-estul Europei: prin puțul de extracție, în colivie, ortacii coborau peste un kilometru în întuneric. O mașină de extracție cu aburi — cea mai puternică din lume — scotea cărbunele tare din galerii, într-un ritm constant, dar cu un preț cumplit: mai bine de o mie de vieți pierdute. Astăzi, ruinele sunt monumente istorice, declarate cu pixul, dar abandonate cu indiferență.

Un secol în urmă, locul acesta impresiona și capete încoronate. Regele Ferdinand și Regina Maria au vizitat mina. Au stat două nopți într-o vilă care astăzi e restaurată. 80% din decoruri sunt originale, restul, adaosuri moderne.

Gheorghe Isvernari, proprietarul vilei: „Se presupune că regele a dormit la camera aceasta... E o cameră simplă! Da! Probabil a fost alt aranjament când a fost el. Întotdeauna regina își dorea o cameră mai mare, cealaltă e o cameră mult mai mare. Dormeau separat și atunci li s-a făcut o intrare dintr-o cameră în cealaltă. Aici e cu ștanța regală, o cadă originală. Acesta e un spălător. Avea o slujnică ce-i turna apă tot timpul...”

Pe atunci, Anina avea peste 11.000 de suflete. Dublu față de acum. Și viață mondenă: restaurante, cazinouri, turism. Pe scena sălii de spectacole, Josephine Baker — vedeta americană de cabaret, dansatoare și cântăreață, simbol al anilor '20-'30, care apărea în spectacole doar cu frunze de palmier și banane în jurul taliei — ridica sala în picioare.

Gheorghe Tarasof, localnic: „Era o stațiune. Doamne elegante, care se respectau, o costumație cu totul aparte.”

Acum, realitatea e ceva mai puțin strălucitoare. În loc de trotuare elegante, ai noroi. Iar blocurile, negre, obosite, parcă ar fi tras în piept tot fumul minei și l-ar fi păstrat în ziduri.

Și totuși, dacă te aventurezi 30 de kilometri până la Oravița, găsești o mică bijuterie: o farmacie rămasă neatinsă de un secol. În acest spațiu, doamnele din înalta societate se aprovizionau cu pudre fine, creme și tincturi miraculoase.

Gheorghe Chiran, ghid de turism: „Casa imperială însăși comanda anumite produse, medicamente sau cosmetice, din această farmacie.”

Gara Oravița, prima de pe teritoriul actual al României, e capătul călătoriei. Arată ca un muzeu, dar sala de așteptare e închisă. Pe pereți, o fotografie surprinde primul tren sosit aici, tras de 24 de perechi de boi.

„În față aici sunt 4 tarafuri, în costume populare, și acolo în spate ar fi cei 4 ingineri.”

CFR-istul ar povesti mai mult, dar se teme să nu fie mustrat de șefi. Și așa, poveștile acestei căi ferate — una dintre cele mai frumoase din Europa — rămân suspendate în aer. Aceasta e Necunoscuta Românie — o țară în care ruinele unei mine îți amintesc cât de mare era visul, iar orașele, deși prăfuite și uitate, poartă în ziduri fantomele unei eleganțe pe care n-ai crede că a existat vreodată aici.

Articol recomandat de sport.ro

Reacția americanilor când au văzut că pot da peste România la CM 2026