Ținutul Măcinului, unde natura conviețuiește cu tradiția, iar turiștii sunt „adoptați” pe loc de localnici
Munții Măcinului, cei mai vechi din România, au intrat într-o perioadă de dezvoltare turistică accelerată. Mii de vizitatori au ajuns în zonă în ultimii doi ani, de când a fost deschis podul peste Dunăre de la Brăila.
În satele din zonă au apărut zeci de pensiuni cu sute de locuri de cazare. De la stânci cu forme ciudate, la comunități etnice care își păstrează obiceiurile, Măcinul își scrie o nouă poveste.
Poveste pe care vă invităm să o descoperim acum, într-o călătorie prin „Necunoscuta Românie”.
Culmi aride. Stânci sfărâmate, bătute de vânt. Aceștia sunt Munții Măcinului - cei mai vechi din România.
Acum 400 de milioane de ani, se înălțau ca niște coloși. Astăzi sunt bătrâni. Iar bolovanii lor au forme care aprind imaginația: par vrăjitoare, spinări de dinozaur, ouă de crocodil. Sau, cel puțin așa îi văd localnicii.
Intrăm în Valea Fagilor. O pădure umbroasă, dar complet neliniștitoare când vezi ce trăiește în ea.
„- E uriașă insecta asta!
- Am văzut și de două ori mai mare ca aceasta!
- Ia, uite ce stă la poza, îi place!”.
Acesta este Croitorul Stejarului - un monstru în miniatură. O insectă cu armură lucioasă, una dintre cele 1.500 de specii care bântuie zona.
„Ah, dar ce senzație... e prietenos el...”.
În iarba de lângă, Greierele Borțos are întâlnire romantică. Viața amoroasă merge bine în Măcin.
„Sunt în perioada de dragoste, și-au întemeiat proaspăt familia...”.
În Dobrogea, natura conviețuiește cu tradiția
În acest univers vegetal, sunetul este o formă de comunicare vitală. Cicadele domină acustica. Masculii folosesc vibrațiile pentru a atrage femelele. Dacă ar exista un concurs „Cine țipă mai tare pentru dragoste”, acest exemplar ar fi campion absolut.
Viorel Roșca, directorul Parcului Național Munții Măcinului: „E momentul lui de poezie. Către viitoarea iubită”.
Dincolo de pădure, casele verzi ale localnicilor par un detaliu stilistic. Dar nu e. Este o strategie pentru a ține la distanță șoimul dunărean. Pasărea detestă culorile stridente.
Marian Ilie, antreprenor: „Le-ar ataca și practic le-ar lovi, sinucigându-se. Aveam acoperiș roșu și am fost nevoit sa îl vopsesc. L-am vopsit de două ori până acum și îl voi vopsi de fiecare dată când va fi nevoie”.
În Dobrogea, natura conviețuiește cu tradiția. Comunități etnice diverse - turci, tătari, aromâni, greci - găsesc unitate în obiceiurile gastronomice.
Daniela Ilie, localnică: „Acestea sunt renumitele chiroști cu brânză din bucătăria turcească, la noi, în Dobrogea, e un fel principal. Ilinca e nerăbdătoare. Seara era o cină perfectă, copiii așa se linișteau”.
Gogoșile turcilor sunt nalangâte, ardeii copți se cheamă măngică, iar desertul suprem - sarailia sau sârlia. Depinde cine o face.
Elena Buzdugan, bucătăreasă meglenă: „Sârlia aceasta era specifică atunci când se logodeau - se numea tocmă - se tocmeau un băiat și o fată. Și nu aveai voie să mănânci cu furculița pentru ca să nu învrăjbești familia viitoare”.
În satul Cerna, megleno-românii își păstrează locuințele cu olane - țigle rotunjite, potrivite pentru orice anotimp.
Dumitru Giorca, etnic megleno-român: „Olana vara ține răcoare și iarna căldură”.
Sunt puțini turiști aici, însă atunci când apar, sunt „adoptați” de localnici aproape cu forța.
Dumitru Giorca: „Au vrut să doarmă în parc acolo cu cortul și i-am adus acasă. Au mâncat, au băut câte o țuică, au făcut o baie. Normal, după atâta drum...”.
Aproape 50 de pensiuni, cu 500 de locuri de cazare
Meglenii duc mai departe tradiția oieritului. Turmele lor trăiesc printre eoliene. Andreea Tanur are 700 de oi. Și timp doar pentru viața de aici.
”Reporter: Trăiți decent...
Andreea Tanur, etnică megleno-română: Da, decent!
Reporter: Unde ați fost în vacanță ultima oară?
Andreea Tanur: Să știți că noi nu prea avem vacanțe. Vacanța noastră e aici la fermă. O dată pe an, două-trei zile, plecăm cu familia.
Reporter: Unde ultima dată?
Andreea Tanur: La Brașov!”.
La Luncavița, două femei sunt ultimele care mai împletesc papură, chiar și fără recunoaștere reală.
Titina Ariton, împletitoare de papură: ”Toți care au văzut ce lucrăm noi, ne-au zis că sunt opere de artă! Aveți mâini de aur și faceți opere de artă! Dar rămâne la zis. Atât!”.
Alții, ca Ciprian Nichifor, s-au adaptat: cu fonduri europene, 70.000 de euro, și-a deschis un atelier de tâmplărie.
Ciprian Nichifor, meșter: „Toată această cameră e mobilată de mine, toate obiectele sunt făcute cu mâna mea. Au fost oameni care au plecat cu suveniruri”.
În urmă cu 20 de ani, doar cercetătorii veneau în această parte de țară. Biologi. Geologi. Etnologi. Astăzi sunt 48 de pensiuni, cu peste 500 de locuri de cazare. Anul trecut, Parcul Național Munții Măcinului a avut aproape 20.000 de vizitatori.
Aceasta este "Necunoscuta Românie" — o lume în care natura și tradiția respiră împreună. Un loc sincer, care nu promite nimic spectaculos, dar care compensează orice inconvenient... cum ar fi zgomotul cicadelor.
