Ziua Europei, 9 mai, sărbătorită în toate statele Uniunii. Ce este „Declarația Schuman”, momentul istoric de la baza UE

62345825
Shutterstock

Ziua Europei, 9 mai, se sărbătorește în fiecare an în toate țările Uniunii Europene. Este o aniversare a unui eveniment istoric, „Declarația Schuman”, considerată piatra de temelie a Uniunii.

De Ziua Europei, 9 mai, sărbătorim pacea și unitatea în Europa. Data marchează aniversarea momentului istoric reprezentat de „Declarația Schuman”, politicianul care a propus ideea unei noi forme de cooperare politică în Europa, care ar face ca războiul dintre națiunile Europei să fie de neconceput. Propunerea lui Robert Schuman este considerată a fi piatra de temelie a Uniunii Europene, se precizează pe site-ul Uniunii Europene.

Pe 9 mai, România sărbătorește, la fel ca toate statele membre UE, Ziua Europei.

Ziua de 9 mai a rămas în istorie și sub numele de "Ziua Schuman". La 9 mai 1950, ministrul francez de externe de atunci, Robert Schuman, propunea un plan de colaborare economică între Franța și Germania, pentru eliminarea rivalităților seculare dintre cele două state.

Ministrul francez de externe, Robert Schuman, a făcut primul pas spre realizarea a ceea ce urma să devină Uniunea Europeană (UE). La cinci ani după sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, a propus crearea unei instituţii europene care să centralizeze şi să gestioneze producţia de cărbune şi oţel. Astfel, la 1 ianuarie 1952 a luat fiinţă Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO). La 25 martie 1957, prin semnarea Tratatului de la Roma, a luat naştere Comunitatea Economică Europeană, devenită Uniunea Europeană, în urma intrării în vigoare a Tratatului de la Maastricht, la 1 noiembrie 1993.

Declaraţia Schuman a stat la baza procesului de lungă durată de construcţie a unei Europe unite.

Consiliul European de la Milano, în iunie 1985, a decis ca ziua de 9 Mai să devină Ziua Europei, iar acum se împlinesc 38 de ani de atunci. România a semnat Tratatul de Aderare la UE pe 25 aprilie 2005, ceea ce înseamnă că suntem membri ai Uniunii de 18 ani.

Ce însemna pentru România ziua de 9 mai

În perioada comunistă, pe vremea dictatorului Nicolae Ceaușescu, în România se sărbătorea pe 9 mai Ziua Victoriei, după modelul din URSS (actuala Federație Rusă, care a păstrat sărbătoarea), în vreme ce în Europa de Vest Ziua Victoriei este celebrata pe 8 mai, iar în ţările Commonwealth pe 7 mai.

Delegaţiile UE organizează, în fiecare an, în cooperare cu ambasadele statelor membre din țările-gazdă, activităţi pe tema „Europa în lume”. Există o tradiţie ca în această zi, instituţiile UE să îşi deschidă porţile pentru public. Anual, mii de oameni participă la vizite, dezbateri, concerte şi alte evenimente, pentru a sărbători Ziua Europei şi pentru a afla mai multe despre Uniunea Europeană.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Funded by the European Union
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt ale autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Citește și...
62345819
Numărul turiştilor din insulele greceşti îl depășește pe cel al localnicilor. “Turismul devine nesustenabil”

Sustenabilitatea turismului în insulele greceşti este pusă sub semnul întrebării, deoarece numărul de paturi turistice este de trei sau patru ori mai mare decât numărul localnicilor, relatează publicaţia Kathimerini.

62345773
Site-ul Ministerului Educaţiei, atacat de hackeri: ”Dragi elevi, nu vă mai bateţi capul cu şcoala, este o pierdere de timp”

Site-ul Ministerului Educaţiei (edu.ro) a fost atacat cibernetic, iar hackerii au postat un mesaj în care afirmă că sistemul este ”foarte prost”. ”Dragi elevi, nu vă mai bateţi capul cu şcoala, este o pierdere de timp”, a apărut pe site-ul instituţiei.

62292388
Statistici de speriat. Ce arată cel mai recent raport privind analfabetismul funcțional din România

89% dintre elevii români nu dobândesc, la nivel optim, în primii 9 ani de școală, abilități de bază cum sunt scrisul, cititul, și înțelegerea textelor la prima vedere.

Recomandări
Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 9
Motivarea arestării lui Călin Georgescu. Judecătorii vorbesc despre un grad de pericol social crescut și fuga din țară

Curtea de Apel București explică, în motivarea deciziei prin care Călin Georgescu a fost arestat preventiv, consultată de ȘtirileProTV, că măsura a fost considerată necesară și proporțională cu gravitatea faptelor și cu pericolul pentru ordinea publică.

Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, mesaj la trei ani de la atacul Hamas: „Pacea în Gaza nu poate fi construită decât pe baza dezarmării complete”

Preşedintele Nicuşor Dan transmite, miercuri, că acum trei ani, teroriştii din Hamas au ucis aproximativ 1.200 de persoane şi au luat 251 de ostatici şi astăzi aduce un omagiu victimelor şi este alături de familiile lor şi de poporul israelian. 

143dac7d 0aca 4739 954a ff2db365887a
Christa Pike a supraviețuit injecției letale și este conștientă. Medicii spun că recuperarea ei este fără precedent

Christa Pike, condamnată la moarte în SUA, este „conștientă și vorbește” după ce a supraviețuit unei tentative de execuție eșuate săptămâna trecută, potrivit avocaților săi.