Vor fi instalate lângă primării sau cabinete medicale, pe un perete exterior, astfel încât să fie disponibile la orice oră. Aceste aparate pot face diferența dintre viață și moarte pentru cei care suferă de boli de inimă, de exemplu.
Defibrilatoarele vor fi instalate în 90 de localități din județele Iași, Vaslui și Botoșani.
Bărbat: „E foarte bine, că sunt situații când se întâmplă și până ajunge la spital, se acționează cu defibrilatorul ăsta. Mulți de la țară nu stiu că au probleme cu inima.”
Bărbat: „E bun, nevasta mea a făcut stop cardiac respirator. A venit SMURDUL.”
Femeie: „Este bine că cine știe când ajunge salvarea.”
Aparatele sunt cumpărate printr-un proiect transfrontalier, România - Republica Moldova.
Angelica Hristea, directorul Serviciului Județean de Ambulanță Iași: „Toată lumea să poată pune mâna pe defibrilator, în momentul în care ai nevoie. Este timpul nevoie că populația să fie învățată să aplice corect și să poată acorde primul ajutor în cele mai bune condiții.”
Alina Popa, directorul Asociație de dezvoltare Euronest: „Rolul lor este să reducă cu investiție extrem de mica rata deceselor din cauze cardiovasculare. La noi, principala cauza de deces o reprezintă bolile cardiovasculare. Iar intervenția în fereastra optimă de până în 5 minute conduce la o șansă de supraviețuire de peste 70/100.”
Aparatul poate fi folosit de orice persoană, chiar fără pregătire. Odată scos din cutie, oferă indicații clare.
Proiectul comun România - Republica Moldova de 1,6 milioane de euro, prin care au fost cumpărate defibrilatoarele, permite și achiziția a 10 ambulanțe noi - 4 pentru Iași și 6 pentru Chișinău.