„E o sabie cu două tăișuri.” Liceele care au 0% promovare la Bac nu mai pot avea clase de a noua în următorul an școlar

×
Publicitate

Liceele cu promovabilitate zero la bacalaureat și cele unde un singur absolvent a reușit să treacă vara trecută examenul, nu vor mai putea înscrie elevi în clasa a IX-a, la cursurile de zi.

Ministerul Educației le permite să mențină doar cursurile serale ori să se transforme în școli profesionale.

Măsura este criticată de unii specialiști care spun că, în aceste condiții, vor fi și mai mulți adolescenți care renunță la liceu.

Liceul de Marină din Galați este deja în situația de a nu mai avea elevi la cursurile de zi.

Doar câțiva seraliști au absolvit în vară și la prima sesiune de bacalaureat s-a înscris un singur candidat. Însă, nici el nu s-a prezentat la examen. În toamnă, doar un candidat și-a încercat norocul și, spre bucuria tuturor, a promovat.

Cel mai probabil, în câțiva ani, din liceul de marină din Galați va mai rămâne doar o școală profesională. Asta va însemna, pentru început, desființarea unui post didactic, iar elevii, absolvenții, vor fi nevoiți să mai urmeze un curs de câteva zile cu plată, pentru a se putea încadra în muncă.

Tinerii care își doresc o carieră în domeniul navigației nu au nevoie de bacalaureat. Pot avansa urmând cursuri de formare profesională.

Antoaneta Costea, director Liceul de Marină din Galați: „Nu au niciun interes pentru așa ceva. De ce să ai interes dacă poți să urmezi toate căile ierarhiei, să ajungi până la funcția de căpitan, și nu trebuie să treci printr-un bacalaureat?!”

Aproximativ 50 de unități de învățământ din țară au avut, anul trecut, rezultate dezastruoase la bacalureat: cel mult un candidat a luat examenul. Este drept, unele nici nu mai au clase de liceu, iar absolvenții care și-au încercat norocul vin din promoțiile anterioare.

Ministerul Educației nu a putut preciza, la solicitarea Știrilor ProTV, câte licee, acum în funcțiune, nu vor mai putea înscrie elevi în clasa a IX-a, la zi. Însă, a anunțat strategia prin care speră să îmbunătățească rezultatele.

Ligia Deca, Ministrul Educației: „Prima măsură este că nu înmatriculăm clasa a 9-a. Următoarea măsură este că încercăm să depunem toate eforturile pentru a ajuta unitatea de învățământ. Dacă performanța crește în anul următor ea revine cu posibilitatea de a înscrie. Până atunci merg pe sistem de seral sau școală profesională.”

Elevii atrag atenția că măsura i-ar putea îndepărta de școală. Iar specialiștii în educație îi susțin.

Filip Năstase, reprezentant al elevilor: „Poate anumiți elevi și-au dorit să meargă la singurul liceu din localitatea în care stau și acum se trezesc că nu mai pot merge la un liceu. Sunt nevoiți să meargă la o școală profesională, pentru că cel mai apropiat liceu e la 20-30 de km de ei. Deci e o sabie cu două tăișuri aici.”

Lucian Ciolan, profersor de politici educaționale, Universitatea din București:Hai să ne uităm la contextul socio-economic din jurul lor, haideți să analizăm ce fel de elevi merg acolo, din ce fel de medii provin și mai întâi să vedem, nu cumva unele dintre ele cu ajutorul unor mecanisme serioase și consistente de sprijin pot fi aduse la lumină?"

Datele ultimilor ani arată că aproape un sfert din numărul copiilor înscriși la școală nu au mai ajuns să susțină bacalaureatul.

Articol recomandat de sport.ro
Viral! Iubita l-a pus într-o postură jenantă chiar la prezentarea oficială
Viral! Iubita l-a pus într-o postură jenantă chiar la prezentarea oficială
Funded by the European Union
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt ale autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Citește și...
Navele care aduc mărfuri din China spre Europa, întârzieri chiar și de două luni. Produsele vor avea prețuri mai mari

Situația tensionată din Marea Roșie blochează navele care aduc mărfuri din China spre Europa. Marile companii de transport maritim de la noi au anunțat că au deja să întârzieri și de două luni.

Deraierea unui marfar în Dolj a dat peste cap traficul feroviar în țară. 450 minute întârziere: ”Asta e deja de folclor”

Circulația feroviară din Capitală spre vestul țării este îngreunată după ce un tren de marfă privat încărcat cu cereale a deraiat în județul Dolj și a blocat ambele sensuri de cale ferată.  

După 2 zile în care au protestat în fața policlinicilor, medicii din București vor să vină sub geamurile CNAS

Medicii de familie și cei din policlinici și-au continuat protestele în București și în alte orașe din țară. Susțin că noile măsuri, anunțate de autorități le vor scădea veniturile cu cel puțin 30 la sută.

Recomandări
Două drone UAV, distruse de Armata Română în zona Neptun Deep. Au fost găsite în derivă în Marea Neagră

Două drone UAV, tip Gerbera, au fost distruse în această după-amiază de scafandrii EOD ai Armatei Române, în zona economică exclusivă, la ~90NM distanță travers de Constanța, în zona Neptun Deep, a anunțat Radu Miruță, ministrul interimar al Apărării.

România se pregătește să închidă și Reactorul 2 de la Cernavodă. De unde luăm energie și cum e afectată populația

Criza din energie ia amploare. Estimările actuale ale debitelor Dunării arată că joi dimineață ar putea fi oprit și cel de-al doilea grup de la Cernavodă. Pregătirile au început deja, pentru ca deconectarea să fie una controlată. 

Pîslaru: Zilele următoare sunt decisive pentru Legea salarizării. „Am primit mandat să închid discuțiile cu sindicatele”

Ministrul interimar al Muncii, Dragoş Pîslaru, afirmă că, în urma discuţiilor care au avut loc, marţi seară, la Palatul Cotroceni, pe tema proiectului legii salarizării unitare nu s-a ajuns la un acord.