Vremea se mentine calda in toata tara, cu temperaturi de pana la 10 grade. Luni, se intorc ninsorile in sudul si estul tarii

×
Publicitate

Duminica, vremea va fi frumoasa si mai calda decat ar trebui sa fie in interiorul arcului carpatic, la deal si la munte. 

Dimineata si dupa lasarea noptii, in zonele joase poate sa apara ceata, iar vantul va creste in intensitate. Maximele se vor incadra in intervalul 0-10 grade Celsius.

In Dobrogea si in Baragan, vremea va fi schimbatoare iar plafonul de nori va fi destul de jos, asa ca momentele insorite nu vor fi la fel de numeroase ca sambata. Vor fi precipitatii slabe din cand in cand, iar vantul va creste in intensitate.

In Moldova sudica si in nordul Munteniei, se racoreste iar cerul va fi acoperit de nori. Acum dimineata va fi ceata si sunt posibile 2-3 reprize de precipitatii slabe.

In jumatatea nordica a Moldovei, soarele va fi mai generos iar valorile termice vor fi de 5-6 grade Celsius. Vreme frumoasa va fi in regiunile montane, dar pe inserat se vor strange norii si duminica noapte va ninge slab.

Nordul Transilvaniei si Maramuresul vor avea o zi foarte frumoasa si calda. Dimineata poate fi putina ceata, dar aceasta se va imprastia, iar la amiaza se vor inregistra pana la 10, poate 11 grade.

In vestul tarii, soarele va straluci si vom avea maxime de pana la 10 grade Celsius. Vantul va creste in intensitate in sudul Banatului.

In centrul Romaniei, dimineata va fi foarte rece, dar ziua va fi frumoasa si insorita. Vantul va prinde putere in regiunile montane inalte, iar maximele vor fi aproape exclusiv pozitive.

In sud-vest, se racoreste, iar norii vor fi mai numerosi. Va fi mai bine in regiunile de deal decat in cele de campie, unde dimineata va fi ceata.

In sudul Romaniei, temperaturile incep sa scada, iar la amiaza nu vor fi mai mult de 4-5 grade. Plafonul de nori va fi jos si ar putea sa fie burnita.

In Bucuresti, vremea va fi schimbatoare, iar soarele destul de scump la vedere. Maxima nu va trece de valoarea de plus 4 grade, iar vantul va sufla slab. Luni dimineata vor fi putin sub zero grade.

La munte, vremea va fi frumoasa, maximele vor depasi valorile normale pentru acest moment al anului, iar vantul va prinde putere in regiunile de creasta. Cerul va fi mai mult senin, dar duminica noapte se vor strange norii in Carpatii Orientali, unde va ninge slab. Dimineata si noaptea, cu totul izolat, pe vai si in depresiuni se va produce ceata.

Prognoza meteo pentru urmatoarele zile

Duminica, temperaturile vor depasi mediile acestei perioade, iar cele mai mari diferente se vor inregistra in zonele de deal. In Dobrogea vor fi unele innorari si posibil ceva precipitatii, slabe, mixte, in rest cerul va fi variabil si chiar senin. Vantul va prezenta usoare intensificari in sudul Banatului, iar la amiaza vom avea intre 1 grad si plus 11 grade Celsius.

Luni, vremea va fi in general frumoasa, iar in sud si in est ar putea sa fie burnita sau sa fulguiasca cu totul izolat. Luni, va fulgui in sud si in est, iar vantul va creste in intensitate si cele mai mari viteze se vor inregistra in sudul Banatului.

Marti, vremea va fi frumoasa, iar cerul variabil, mai mult senin si temperaturi intre minus 3 si plus 5 grade Celsius

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Vreme calda, cu cer senin si temperaturi de pana la 11 grade. Prognoza meteo pana marti

Sambata, tendinta de incalzire se pastreaza, iar cerul va fi variabil si chiar senin pe zone foarte mari. Vantul nu va pune probleme, iar temperaturile maxime se vor incadra in intervalul 1 grad si 11 grade Celsius.

Vremea se incalzeste in majoritatea regiunilor, dar ninsorile revin in weekend. Prognoza meteo pana luni

Vineri, temperaturile se vor apropia de mediile acestei perioade iar cerul va fi curat in majoritatea regiunilor. Temperaturile maxime se vor incadra in intervalul minus 2, plus 10 grade Celsius.

Vremea se incalzeste incepand de azi. Prognoza meteo pana sambata

Joi, tendinta va fi de incalzire, cerul va fi mai mult senin iar unele innorari pot sa apara in sud, unde sunt sanse sa fulguiasca. Vantul, va fi mai intens in sud-est iar temperaturile maxime se vor incadra in intervalul minus 5, plus 5 grade Celsius.
 

Recomandări
Surse: Președintele „lasă impresia” că va numi azi premier. PSD și AUR cer la guvernare, PNL nu emite pretenții

Preşedintele Nicuşor Dan a invitat joi la Palatul Cotroceni preşedinţii şi reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice din Parlament pentru consultări privind desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru.

Concluziile expertizei din cazul exploziei din Rahova. Scurgerea de metan ar fi început cu o zi înainte de deflagrație

Explozia din cartierul Rahova a fost consecința mai multor nereguli, abateri și neglijențe, făcute în mare parte de angajații care au intervenit acolo.

Ilie Bolojan, după consultările de la Cotroceni: „Principala provocare este păstrarea controlului asupra finanțelor publice”

Președintele PNL, premierul interimar Ilie Bolojan, a declarat joi, după consultările cu Nicușor Dan, că România are nevoie de un guvern cu un premier credibil, miniștri competenți și un program adaptat realităților economice.