Vremea azi, 29 noiembrie. Ploi abundente și frig în mare parte a țării. Care vor fi temperaturile maxime

×
Publicitate

Sâmbătă avem o zi mohorâtă, cu ploi în majoritatea zonelor, mai consistente în sudul și în centrul României.

Vântul se intensifică în sud-estul țării, iar maximele pleacă de la 3...4 grade în Banat și ajung pe la 16 grade în zona Dobrogei.

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și cu Barăganul. Pe aici atmosfera se menține închisă toată ziua. O să plouă destul de mult, iar vântul o să bată ceva mai tare. Poate atinge viteze de 50 Km/h. Se mai încălzește față de ieri. Temperaturile vor urca până la 16 grade pe litoral și în Delta Dunării.

Încălzirea vremii se simte și mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei. Maximele ajung pe la 13 grade, după ce ieri au fost cel mult 6 grade în această zonă. Norii persistă. Mai vin ceva ploi, iar la începutul zilei este ceață pe la câmpie. În județele Vaslui, Vrancea și Galați a fost emis un cod galben de ceață densă, valabil până la ora 10.

S-a lăsat ceața și în jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina. Au fost emise mai multe avertizări în județele Iași, Suceava și Botoșani. Durează până la ora 10 și anunță multă ceață și vizibilitate scăzută pe anumite porțiuni de drum. O să plouă și aici, iar temperaturile, peste cele de ieri, vor ajunge pe la 12 grade.

În nordul Transilvaniei și în Maramureș avem tot vreme închisă, ploi din când în când, lapoviță și ninsoare în zonele înalte de munte. Maximele depășesc valorile normale pentru final de noiembrie.

În schimb, în vestul României atmosfera de menține destul de rece. În Banat se vor înregistra doar 3...4 grade pe la amiază. Va fi înnorat și o să plouă aproape peste tot.

Și în Transilvania continuă să plouă, mai serios în zonele montane. Și tot la munte, la altitudini mari, ploile se vor transforma în lapoviță și ninsoare. Acum, dimineață este ceață în unele regiuni, iar până la ora 9 avem un cod galben de ceață densă în județul Sibiu. Apoi se face mai cald decât ar fi normal la această data. Se vor atinge 10...12 grade.

În Oltenia avem o zi mohorâtă, cu multe ploi și cantități mai mari de apă în zonele deluroase. Temperaturile cresc ușor față de ieri. O să ajungă pe la 11 grade.

La fel o să fie și în ținuturile sudice: înnorări și ploi pe zone vaste, mai consistente în Dealurile Munteniei. Vântul are intensificări trecătoare, iar după prânz se ating valori de 10...11 grade.

Vremea în București

În București avem vreme destul de neplăcută. Continuă să plouă. Vântul este ceva mai activ, iar maxima se oprește pe la 8 grade. La noapte cerul rămâne acoperit de nori. Vin alte ploi, iar mâine în zori se vor înregistra 5...6 grade.

Vremea la munte

La munte găsim tot vreme închisă. Ploile apar în majoritatea masivelor. Vor fi mai abundente în Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură, pe unde vor aduce 25 de litri de apă pe metru pătrat. În zonele montane înalte o să cadă lapoviță și ninsoare.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Peste 30.000 de credincioși la canonizarea lui Arsenie Boca. Preoții au prezentat și icoana cu Sfântul Ardealului

De acum, în fiecare an, pe 28 noiembrie, calendarul ortodox îl sărbătorește pe Sfântul Arsenie.

Traseul pe care l-a urmat tânărul dispărut în Munții Bucegi, duminică. Salvamontiștii fac apel la oameni pentru a-l găsi

Părinții turistului englez de 18 ani, dispărut în Munții Bucegi, fac un apel disperat către oameni. Au publicat două fotografii cu tânărul, în speranța că cineva îl va vedea și îl va recunoaște - la aproape o săptămână de la dispariție.

Trei bărbați din Gorj, arestați după ce au furat șapte drujbe. Până să fie prinși, indivizii au vândut uneltele

Trei bărbați din Gorj au fost arestați preventiv după ce au furat șapte drujbe. Spargerea a avut loc în urmă cu o lună la magazinul din sat în miez de noapte.

Recomandări
Consultări la Cotroceni. Grindeanu cere PSD la guvernare, Simion spune că „nu se poate fără AUR”

Preşedintele Nicuşor Dan a invitat joi la Palatul Cotroceni preşedinţii şi reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice din Parlament pentru consultări privind desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru.

Concluziile expertizei din cazul exploziei din Rahova. Scurgerea de metan ar fi început cu o zi înainte de deflagrație

Explozia din cartierul Rahova a fost consecința mai multor nereguli, abateri și neglijențe, făcute în mare parte de angajații care au intervenit acolo.

UE a cerut Chinei să limiteze exporturile de mașini hibride pentru a evita un război comercial

 Uniunea Europeană a cerut Chinei să îşi restricţioneze, în mod voluntar, exporturile de automobile hibride către blocul comunitar, în cadrul eforturilor destinate prevenirii un război comercial, a relatat joi Financial Times.