VIDEO. Scandal la metrou. Comercianții refuză să accepte demolarea chioșcurilor

×
Publicitate

Scandal monstru, cu amenințări și înjurături, în această dimineață la metrou, după ce autoritățile locale au început demolarea chioșcurilor din stația Ștefan cel Mare. Momentul a fost întâmpinat cu multă nemulțumire de cei care au magazine acolo.

Comerciații susțin că acțiunea este abuzivă și că sunt victimele unui război politic între ministrul Transporturilor și sindicatele conduse de Ion Rădoi, care deține aproape 80% din spațiile respective. La rândul său, primarul Sectorului 2 a declarat că toate chioșcurile vor fi demolate pentru că nu au autorizație.

Imediat după ce au aflat de demolare, cei care au spații comerciale în metrou au venit în stația Ștefan cel Mare. Au fost reprezentați de administratorul companiei SINDOMET care susține că acțiunea de demolare este ilegală. A refuzat însă să spună ce suprafață totală administrează și câți bani încasează.

Reporter: "Câți bani încasați?".

Florin Crisu, secretar general al Uniunii Sindicatelor Libere Metrou: "Nu e treaba dumneavoastră".

Primarul Sectorului 2 susține însă că demolarea are loc pentru că actele nu sunt în regulă.

Radu Mihaiu, primarul Sectorului 2: "Am semnat ieri dispozițiile de desființare a construcțiilor ilegale care se aflî în stațiile de metrou de la Ștefan cel Mare și de la Pipera. Va urma, probabil, și Iancului. Aici încă avem un schimb de hârtii birocratic cu primarul general, pentru că se află în zona de protecție".

Vitalie Cojocari, reporter Pro TV: "Operațiunea de demolare a spațiilor comerciale din metroul bucureștean a început în această dimineață, la ora 09:15. Este ora 10:00... În 45 de minute acest chioșc a fost pus la pământ. Urmează și alte chioșcuri, care, mai întâi, vor fi eliberate de marfă, evident".

Ultimatumul pentru demolare - înaintat sindicatului de la metrou - a expirat pe 2 aprilie, săptămâna trecută.

 

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62181612
Un pacient a fost transferat de la un spital la altul, fără degetul amputat. Asistenta a uitat să ia recipientul
Un pacient în vârstă de 54 ani a fost transferat de la Spital Municipal Roman la Spitalul "Sfântul Spiridon" Iaşi fără degetul amputat, din cauza faptului că asistenta de pe ambulanţă a uitat să ia şi recipientul cu gheaţă în care se afla degetul.
62183382
VIDEO. Autoritățile au început demolarea chioșcurilor și magazinelor de la metrou
Primăria Sectorului 2 a început, miercuri, evacuarea şi demolarea spaţiilor comerciale amplasate ilegal pe domeniul public al statului la metrou, primul punct vizat fiind staţia Ştefan cel Mare.
62183366
O șoferiță din Dâmbovița a ajuns de urgență la spital după ce s-a răsturnat cu mașina într-o depășire
O depășire pe Drumul Național 72A, în Dâmbovița, s-a încheiat brutal aseară pentru o șoferiță de 44 de ani.