Vera Jourova, interviu exclusiv: "Fără domnia legii, e ca un meci fără arbitru"

×
Codul embed a fost copiat

Comisarul UE pentru justiţie a transmis un mesaj clar guvernanţilor, într-un interviu exclusiv pentru Ştirile ProTV realizat de Rareş Năstase

Comisarul european pentru Justiţie şi Protecţia Consumatorilor, Vera Jourova, a vorbit cu corespondentul Ştirilor ProTV Rareş Năstase despre situaţia justiţiei din România, dar şi despre referendumul anunţat de preşedinte.

Rareş Năstase: Cât de mari sunt ameninţările la adresa statului de drept în urma reformelor sistemului judiciar?

Vera Jourova: Cred, şi nu e doar opinia mea, că ameninţările [la adresa statului de drept] sunt foarte mari. Pentru că vedem mai multe schimbări în ultimul an al căror efect cumulativ ar putea duce la distrugerea întregului sistem al statului de drept şi independenţei justiţiei, care este atât de necesar într-o societate democratică. Şi e regretabil, fiindcă am văzut atâtea eforturi investite în perioada dinainte, când România implementase atât de multe reforme. Sunt sigură că erau considerate binevenite de către români, fiindcă sunt sigură că românii vor să aibă un sistem funcţional de justiţie.

Mesajul comisarului Vera Jourova pentru autorităţile din România

Rareş Năstase: Ce mesaj aveţi pentru autorităţile române şi pentru români privind regresul luptei anti-corupţie.

Citește și
Vera Jourova
Mesajul comisarului european pentru Justiție, după întâlnirea cu Toader: "Aştept ca România să urmeze recomandările MCV"

Vera Jourova: Mesajul meu e foarte clar: opriţi reformele care merg într-o direcţie greşită. Reveniţi şi continuaţi reformele pe care le începuseţi înainte. Dacă România continuă pe drumul pe care o luase înainte, cu siguranţă va scăpa de MCV. Deci mesajul meu este: vă rog regândiţi, opriţi-vă de pe direcţia greşită şi reveniţi.

Jourova: "Fără domnia legii, e ca un joc necinstit, fără arbitru"

Rareş Năstase: Guvernul României spune că nu este nicio ameninţare la adresa sistemului judiciar, că nimeni nu încearcă să slăbească lupta anti-corupţie.

Vera Jourova: Nu sunt de acord cu asta, când încerc să îmi imaginez ce se întâmplă aici şi în alte state, unde sunt probleme cu domnia legii, îmi place să compar cu un joc de fotbal. Nimeni nu vrea să îşi vadă echipa jucând împotriva unui adversar dificil fără arbitru. Arbitrul este sistemul judiciar, parchetul, aceştia sunt cei care veghează că jucăm respectând regulile. Se aplică oricui, politicienilor de rang înalt, oamenilor de afaceri, cetăţenilor obişnuiţi. Toţi suntem egali în faţa legii. Şi e neapărat nevoie de arbitru. Nu merge altfel. Românii trebuie să fie îngrijoraţi, fiindcă devine un joc necinstit.

Rareş Năstase: Care sunt cele mai mari riscuri pentru România?

Vera Jourova: În acest moment, reputaţia. O să fiu foarte sinceră, lucrez cu mulţi experţi români acum. Sunt oameni extraordinari şi îmi pare atât de rău că aveţi această problemă cu reputaţia care ar putea duce la o izolare a României. Fiindcă asta nu e o problemă doar pentru Bruxelles sau Comisia Europeană sau pentru ambasadorii care au trimis o scrisoare recent. E o problemă pentru partenerii străini, pentru investitori. România va pierde nu doar reputaţie, ci şi economic. Sunt foarte multe motive pentru care România trebuie să revină.

Rareş Năstase: Cum comentaţi faptul că pe numele dumneavoastră şi al lui Frans Timmermans s-a înregistrat o plângere penală în România?

Vera Jourova: Am fost şocată, a fost o surpriză foarte neplăcută. Am venit tot timpul în România ca să ajut, să coopeerez. Iubesc ţara asta, oamenii de aici. Eram atât de fericită să vin aici atât de des în trecut. Vedeam progresele, nu doar drumurile şi clădirile, dar şi atmosfera, oamenii. Şi deodată am aflat despre asta. Mi-am spus “Rămâi calmă, e o greşeală”.

Jourova, despre cazul Kovesi: "Am cerut României să nu obstrucţioneze"

Rareş Năstase: Aţi auzi ultimele comentarii ale ministerului român al Justiţiei, care a spus că “Nici factorul politic şi nici alţi factori, indiferent de natura internă sau externă, nu pot solicita începerea sau oprirea unei anchete penale. În recomandările MCV se consacra la nivel de principiu faptul că această ingerinţă nu este permisă în activitatea de înfăptuire a justiţiei, dar personal, ca ministru al Justiţiei, exprim convingerea că recomandarea este în egală măsură valabilă şi pentru emitenţi ei. Să ne cunoaştem şi să ne respectăm competenţele, demnitatea şi specificul naţional”.

Vera Jourova: Nu a fost o lectură plăcută, cred că e o neînţelegere. Noi nu ne implicăm în niun caz anume. Vorbind despre cazul doamnei Kovesi, vrem doar ca ea să participe la competiţia care este în desfăşurare şi am cerut României să nu îi obstrucţioneze participarea. Pe de altă parte, ce am citit în această scrisoare, că e un factor politic – tot ce facem în statele membru pentru respectarea statului de drept e apolitic. Suntem convinşi că independenţa justiţiei nu e bi-partizană, ci e un principiu de bază, recunoscut de toate partidele. Există şi un element legat de politică – şi anume acela că vrem ca sistemul judiciar şi parchetul să nu fie supuse presiunilor politicienilor. Asta este ceea ce ne dorim. Cred că e clar de ce vrem asta.

Rareş Năstase: Preşedintele a anunţat organizarea unui referendum pe tema justiţiei. Ce opinie aveţi despre acesta?

Vera Jourova: Eu personal sunt în favoarea democraţiei directe şi referendumurile pot fi utile pentru a avea o dezbatere publică corectă despre motivele pentru care independenţa justiţiei şi statul de drept sunt importante pentru fiecare cetăţean. Nu sunt nişte concepte abstracte care nu ne privesc. Dar asta este o decizie suverană a autorităţilor române. 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Citește și...
Comisarul UE pe justiţie, despre Kovesi:
Comisarul UE pe justiţie, despre Kovesi: "Nu merită aşa un tratament". Reacţia lui Toader

Comisarul european pentru justiţie Vera Jourova a făcut apel vineri la toată lumea implicată în procesul de selecţie a procurorului-şef european "să joace corect şi să nu încerce să discrediteze sau să submineze pe oricare dintre candidaţi".

Mesajul comisarului european pentru Justiție, după întâlnirea cu Toader:
Mesajul comisarului european pentru Justiție, după întâlnirea cu Toader: "Aştept ca România să urmeze recomandările MCV"

România trebuie să urmeze recomandările MCV, a declarat, marţi, comisarul european Vera Jourova, responsabil pentru justiţie, consumatori şi egalitatea de gen.

Comisarul european Vera Jourova: Preşedinţia UE ar putea însemna prea mult pentru România
Comisarul european Vera Jourova: Preşedinţia UE ar putea însemna prea mult pentru România

România ar putea întâmpina dificultăţi în exercitarea preşedinţiei semestriale a Uniunii Europene anul viitor, şi-a exprimat îngrijorarea, vineri, comisarul european însărcinat cu Justiţia, ceha Vera Jourova, relatează The Associated Press.

Recomandări
Ciolacu n-ar mai vrea o dată premier, iar partidele fug de responsabilitatea Finanțelor. Ce s-a negociat: ”Am mâncat cozonac”
Ciolacu n-ar mai vrea o dată premier, iar partidele fug de responsabilitatea Finanțelor. Ce s-a negociat: ”Am mâncat cozonac”

După nenumărate tensiuni, PSD, PNL și UDMR ar putea ajunge curând la un acord în coaliție. Sâmbătă au purtat noi negocieri la Parlament, pentru a definitiva lista cu ministere.  

Noul Parlament a fost învestit oficial. Motivul ciudat pentru care toți senatorii UDMR au depus de două ori jurământul
Noul Parlament a fost învestit oficial. Motivul ciudat pentru care toți senatorii UDMR au depus de două ori jurământul

Aleșii din actuala legislatură au depus sâmbătă jurământul. Lucrurile s-au complicat puțin în Senat, unde parlamentarii UDMR au fost nevoiți să se întoarcă la pupitru pentru că le-a lipsit un pasaj important din text.

INTERVIU cu Aura Șova, câștigătoarea ”Vocea României 2024”: ”M-am făcut arhitect ca să pot să fac un azil de bătrâni”
INTERVIU cu Aura Șova, câștigătoarea ”Vocea României 2024”: ”M-am făcut arhitect ca să pot să fac un azil de bătrâni”

Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. După săptămâni în care vocea ei a răsunat în toate etapele show-ului, telespectatorii au decis ca trofeul și premiul în valoare de 100.000 de euro să ajungă la concurenta din echipa lui Tudor Chirilă..