Universitățile și-au îmbogățit oferta educațională. La Universitatea Suceava s-a obținut acreditare pentru medicină generală

×
Publicitate

Universitățile din țară și-au îmbogățit oferta educațională cu încă 56 de programe de studii de licență.

Este vorba despre specializări organizate și adaptate nevoilor din piață, spun conducerile instituțiilor de învățământ superior.

La Universitatea din Suceava, de exemplu, s-a obținut acreditare pentru medicină generală, dar și pentru inginerie.

Sabina visează să fie medic, iar vestea că ar putea să studieze la Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava, aproape de casă, a făcut-o să îşi schimbe planurile.

Sabrina Istrate, viitoare studentă:
„M-am pregătit pentru admiterea de la Cluj, dar ivindu-se oportunitatea de aici, m-am gândit să dau şi aici examenul. Va fi mai simplu şi cu transportul şi cu cheltuielile.”

Inițiativa Universității din Suceava vine în contextul deficitului de personal din spitalele din regiune.

Bogdan Bondaru, purtător de cuvânt al spitalului judeţean Suceava: „Este un deficit destul de mare pe anumite secții, UPU adulți şi copii, neurologie, ORL, neonatologie. Între 30 şi 50 la sută este deficitul.”

Roxana Filip, conferențiar Facultatea de Medicină și Științe Biologice: „Vine ca o confirmare a unei necesități pentru această zonă, unde raportul medici-populație este cel mai redus.”

Tot la Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava au fost acreditate cinci specializări în sistem dual pentru viitori ingineri.

Mihai Dimian, rectorul Universității Ștefan cel Mare din Suceava: „Învățământul dual înseamnă jumătate de timp petrecut în universitate și jumătate la operatorii economici. Sunt primele programe din România, 18 în total autorizate, iar noi avem 5, atât la inginerie mecanică, dar și la facultatea de inginerie electrică şi ştiinţa calculatoarelor.”

Ilie Muscă, decan Facultatea de Inginerie Mecanică, Autovehicule și Robotică: „Vine ca solicitare la nevoi din piața operatorilor economici. În felul acesta nu numai că își formează specialiștii mai aproape de baza lor materială din întreprindere, dar își fac şi o preselecție a viitorilor angajați.”

Și Universitatea de Medicină și Farmacie din Cluj-Napoca vine cu încă 60 de locuri pentru tinerii interesați să ajungă asistenți medicali.

Simona Clichici, Prodecan UMF Cluj:
„Interesul tinerilor pentru extensia noastră de la Baia Mare pentru acest program de asistență medicală generală este la fel de mare ca cel de anul trecut.”

La nivelul țării, ARACIS a validat 56 de noi programe de studii de licență și 4 pentru masterat. Universitățile așteaptă acum o hotărâre de Guvern pentru a putea organiza sesiunile de admitere.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62473017
Rezerva de apă a României este în scădere din cauza secetei. În zeci de localități oamenii primesc apă cu porția

Rezerva de apă a României este în scădere din cauza secetei prelungite. Pe Dunăre, convoaiele de barje au început să eșueze. Iar de miercuri încep lucrările de dragare pentru a fi evitată blocarea navigației.

62473012
Noi detalii despre tripla crimă din București. Ce spun vecinii despre cei doi suspecți: „Unul din ei cu probleme cu droguri”

O triplă crimă a zguduit  marți seară liniștea unui cartier din București. Scenele sângeroase s-au derulat într-un apartament dintr-un bloc din Sectorul 2.

62440925
Ursoaică cu un pui, prinsă în Brașov pentru a fi relocată. I-au pus GPS

O ursoaică cu un pui va fi relocată din Brașov, unde a fost prinsă, după ce prezența ei a alertat de mai multe ori oamenii din oraș.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.