Unde a fost prins deținutul evadat de la Penitenciarul Mărgineni. Individul ispășea o pedeapsă 5 ani și 10 luni

×
Publicitate

Deținutul care a evadat marți seară de la Penitenciarul Mărgineni, din județul Dâmbovița, a fost prins după aproape 18 ore. Bărbatul, în vârstă de 32 de ani, a profitat de un viciu de securitate, și a fugit din închisoare.

Individul fusese condamnat la 5 ani și 10 luni de detenție, pentru relații sexuale cu un minor.

Individul se numește Ion Miloșiu și își executa pedeapsa în regim închis, după ce în luna martie a fost condamnat definitiv. La momentul evadării, deținutul purta un tricou gri, pantaloni negri, adidași negri și șapcă neagră.

deținut evadat

A evadat din penitenciar prin escaladarea gardului împrejmuitor al unității în timp ce se afla la blocul alimentar. Potrivit unui comunicat al conducerii penitenciarului, imediat după ce individul a sărit gardul au fost dispuse măsuri de capturare, mai exact s-a dat alarma și s-au blocat căile de acces, iar pe urmele sale a pornit o echipă de căutare. Însă cumva individul a reușit să scape.

„Penitenciarul Mărgineni informează că, în data de 13.08.2025, orele 11:43, deținutul Miloșiu Ion, în vârstă de 32 de ani, a fost identificat și capturat în comuna Vărbilău, județul Prahova, în urma unei acțiuni desfășurate de către polițiști de penitenciare din cadrul unității noastre, în colaborare cu personal din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița și Prahova”, a transmis, miercuri, Administrația Națională a Penitenciarelor.

Ultimul domiciliu al bărbatului figura în Prahova, așa că polițiștii l-au căutat și acolo.

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Mărgineni

Surse judiciare au declarat, pentru News.ro, că evadatul se ascundea în podul unei case de vacanță, care aparține unor persoane pe care nu le cunoaște. El nu era adăpostit de rudele lui.
Inițial, el a fost văzut în satul Poiana Vărbilău din comuna Vărbilău, de către niște localnici care au transmis Poliției că l-au văzut, însă nu a fost găsit în zona indicată de aceștia.

Ulterior, polițiștii au extins căutările în toată localitatea, găsindu-l pe bărbat în podul locuinței care nu e folosită decât temporar.

Pedeapsa pentru evadare este de la 6 luni la 3 ani și se adaugă la cea inițială.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62564413
Concluzia procurorilor în cazul incendiului de la fabrica de armament din Cugir. Ce spun despre ipoteza sabotajului

Procurorii au anunţat, miercuri, că nu există indicii cu privire la existenţa unor acte de sabotaj cu privire la incendiul de la fabrica de armanent de la Cugir.

62566889
Captură-record de patru milioane de euro în Portul Constanţa. Ce au descoperit vameşii într-un container cu „role de hârtie”

Poliţişti de frontieră ai Gărzii de Coastă, inspectori vamali şi poliţişti au descoperit, în urma unui control amănunţit, peste 15 milioane de ţigarete ascunse într-un container care, potrivit documentelor, ar fi trebuit să conţină role de hârtie.

62560291
Jaf de proporții în Sectorul 2. Mai mulți bărbați au furat bijuterii și bani de aproape 20.000 de euro dintr-un seif

Trei bărbaţi au fost reţinuţi, iar al patrulea este căutat de poliţie pentru furtul unei seif dintr-o locuinţă din Sectorul 2, în care se aflau valori de aproximativ 20.000 de euro.

Recomandări
Calin georgescu agerpres 19668015
DIICOT a pus sechestru pe conturile lui Călin Georgescu. Noi percheziții în dosarul cu prejudiciu de 1,1 milioane de euro

Călin Georgescu a fost adus, miercuri, la DIICOT pentru a doua zi de percheziții informatice. La scurt timp după, procurorii au decis să pună sechestru pe conturile sale bancare.

Gettyimages plenul parlamentului european
Bugetul UE pentru următorii șapte ani se dezbate în Parlamentul European. Câți bani ar putea primi România de la Bruxelles

Câți bani va mai primi România de la Bruxelles după 2028? Miercuri (7 octombrie), Parlamentul European dezbate bugetul Uniunii pentru următorii șapte ani. 

Nicusor dan sorin grindeanu claudiu manda administratia prezidentiala
Cum vede PSD campania de demitere a lui Nicușor Dan pornită de George Simion și susținută de parlamentari social-democrați

În PSD nu este considerată o prioritate semnarea pentru demiterea lui Nicușor Dan, potrivit unor surse politice.