Un TIR de terapie intensivă cu 12 locuri stă nefolosit în Ploiești. Nu sunt medici disponibili

×
Publicitate

Când 686 de români se luptă cu infecţia cu SARS-CoV-2 în secţiile de terapie intensivă, iar multe judeţe nu mai au locuri în ATI aflăm despre o situaţie revoltătoare la Ploieşti.

Un TIR de terapie intensivă cu 12 locuri pentru care s-a plătit un sfert de milion de dolari stă nefolosit de o lună în curtea spitalului de urgenţă. Cei de acolo spun că nu au medici şi asistente pentru el. Ministerul Sănătăţii a trimis Corpul de control să verifice situaţia după ce şeful DSU a transmis că a detaşat personal din alte localităţi pentru că unitatea medicală mobilă să devină utilă.

TIR-ul de terapie intensivă - în care ar putea fi trataţi 12 pacienţi infectaţi cu SARs-CoV-2, în stare gravă, stă nefolosit de o lună în curtea Spitalului de urgenţă din Ploieşti.

Peste 250 de mii de dolari a plătit Fundaţia SMURD ca să îl cumpere. În iunie - când a fost dus în Prahova - şeful DSU, Raed Arafat, prezenta investiția drept o soluţie la criza locurilor din secţiile ATI.

Raed Araf, Şeful DSU: "Aici, vedeţi, TIR-ul este cu toate instalaţiile lui, cu tot ce trebuie, ei pot să pună pacienţi şi pentru ventilaţie neinvazivă şi pot şi să ventileze invaziv".

TIR-ul de terapie intensivă a funcţionat puţin peste o lună. Pe 23 august, din cauza unei defecţiuni la instalaţia de climatizare, pacienţii care erau internaţi acolo au fost transferaţi în alte spitale.

Defecţiunea a fost, ulterior, remediată, dar secţia mobilă de terapie intensivă a rămas goală pentru că nu s-au mai găsit medici care să lucreze acolo.

Gabriela Nacu, Medic Şef ATI Spitalul de Urgenţă Ploieşti: "Avem un pat, un ventilator, avem oxigen, dar nu avem restul. Nu avem oamenii".

Pentru că TIR-ul de terapie intensivă să funcţioneze ar fi nevoie de cel puţin 4 doctori ATI şi 22 de asistente.

Sebastian Toma este managerul spitalului din Ploieşti. El este primul care ar fi trebuit să găsească personalul medical.

Sebastian Toma, Manager Spitalul Judeţean Ploieşti: "E foarte greu să convingi un medic anestezist să vină în astfel de perioade să lucreze într-o zonă de Covid. Din păcate nu s-a reuşit încă o soluţie în acest sens".

Despre situaţia TIR-ului de terapie intensivă - care stă nefolosit în Ploieşti - se ştie şi în Bucureşti, la Ministerul Sănătăţii şi la Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.

Cei responsabili anunţă anchete şi promit că unitatea mobila va fi deschisă. Nu se ştie însă când.

Raed Arafat, Şeful Dsu: "l-am rugat pe domnul prefect să cheme pe toţi factorii responsabil, să aibă o discuţie cu ei astfel încât să fie operaţionalizată terapia intensivă în cel mai scurt timp. Ne aşteptăm să găsească soluţii în interiorul judeţului şi în interiorul spitalului".

Nelu Tătaru, Ministrul Sănătăţii: "Va fi la Ploieşti şi o unitate de la inspecţia de stat din ministerul sănătăţii tocmai pentru a se asigura că operaţionalizarea se face şi în timp util şi în concordanță cu autorizaţia de funcţionare".

Cei responsabili susţin că în Prahova au fost trimişi patru medici rezidenţi pentru TIR-ul de terapie intensivă.
Aceştia pot lucra însă doar sub supravgherea unui doctor.

Roxana Patulea este unul dintre ei. Reclamă şi că instalaţiile din TIR nu ar fi dintre cele mai bune.

Roxana Patulea, Medic Rezident: "Ventilatoarele de aici sunt de cea mai proastă calitate nu se poate ventila un pacient cu insufciență respiratorie".

Săptămâni la rând un TIR similar de terapie intensivă a stat degeaba şi în Piteşti. Abia azi-noapte, când în secţiile ATI nu se mai găseau locuri pentru bolnavi din Bucureşti, Sibiu, Ialomiţa, Ilfov şi Vâlcea - s-a decis deschiderea lui forţată, cu medicii din spitalul judeţean.

Alţi doctori nu s-au găsit. Şi ar fi nevoie de 6.

Adriana Molfea, Manager SJU Piteşti: "Programul este unul de stare de alertă, respectiv ture de 12 cu 24, ceea ce nu e deloc uşor. Un medic, în mod normal, are programul de 7 ore".

Tudor Ionescu, Manager Spital Pediatrie: "Lucrează non stop, lucrează în condiţii foarte grele, sunt epuizaţi prin urmare se va detaşa un coleg la spitalul judeţean".

România se confruntă cu o criză de medici specializaţi în anestezie - terapie intensivă. În toată ţara avem în jur de o mie şi încă 800 de rezidenţi cu această specializare.

 

Articol recomandat de sport.ro
Și-a prevestit Mircea Lucescu moartea? Declarația tulburătoare făcută în urmă cu doar șase luni
Și-a prevestit Mircea Lucescu moartea? Declarația tulburătoare făcută în urmă cu doar șase luni
Citește și...
Nicușor Dan contestă la CCR legea companiilor de stat. Problemele semnalate de președinte

Nicuşor Dan a trimis la CCR o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii privind aprobarea OUG privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, precum şi pentru abrogarea unor dispoziţii din acte normative.

Învățătoare din Călărași, oprită să predea de Poliție. Ar fi lovit trei elevi în cap cu palma și un caiet

O femeie de 47 de ani, învățătoare într-o comună din județul Călărași, a fost plasată sub control judiciar pentru 60 de zile, fiind acuzată de purtare abuzivă.

Nicușor Dan: Atac informatic major, destructurat cu sprijinul FBI și SRI. Rusia continuă războiul hibrid

FBI, împreună cu mai mulţi parteneri, printre care SRI, a anunţat destructurarea unui atac informatic prelungit asupra infrastructurii sensibile din mai multe state occidentale, a transmis, miercuri, preşedintele Nicuşor Dan.

Recomandări
S-a redeschis Strâmtoarea Ormuz. Primele nave care au trecut după anunţarea armistiţiului între SUA şi Iran

Două nave au trecut prin Strâmtoarea Ormuz, după ce Iranul a acceptat să redeschidă această cale navigabilă strategică, ca parte a unui acord de încetare a focului cu Statele Unite.

Cum au sărbătorit iranienii pe străzile din Teheran după armistițiu. „Moarte Americii, moarte Israelului” | GALERIE FOTO

Mulţimi de iranieni au ieşit miercuri în Piaţa Enghelab din Teheran, fluturând steaguri şi declarându-şi loialitatea faţă de liderul suprem Mojtaba Khamenei, după ce Statele Unite şi Iran au convenit asupra unui armistiţiu temporar de două săptămâni.

Nicușor Dan: Atac informatic major, destructurat cu sprijinul FBI și SRI. Rusia continuă războiul hibrid

FBI, împreună cu mai mulţi parteneri, printre care SRI, a anunţat destructurarea unui atac informatic prelungit asupra infrastructurii sensibile din mai multe state occidentale, a transmis, miercuri, preşedintele Nicuşor Dan.