Problemele provocate de deciziile Guvernului. Nunți anulate, marfă în depozite, angajați în șomaj

×
Publicitate

„Întreaga industrie este bulversată de măsurile anunţate de pe o zi pe alta”.

Este nemulţumirea administratorilor de restaurante după ce la nici două zile de la suspendarea activităţii în interior, autorităţile au anunţat redeschiderea lor, la o capacitate redusă. Unii patroni şi-au trimis angajaţii acasă, ori direct în şomaj.

Aflaţi în aceeaşi situaţie, directorii de teatre şi cinematografe, au anunţat că biletele vândute ar putea fi refolosite. Plâng şi miresele în hohote, iar organizatorii de nunţi şi botezuri au rămas cu marfa în depozite.

Patronii unui restaurant din Centrul Vechi au fost nevoiţi să-şi regândească pentru a doua oară planul. Dar cum toţi clienţii şi-au anulat rezervările, vor închide localul. În plus, nu este rentabil, susţin ei, să ţină spaţiul deschis pentru doar 6 oameni, din 22 - cât ar fi încăput în mod normal în restaurant.

Vor scoate un singur preparat şi nu vor mai găti meniul zilnic. Totodată, vând dulceţuri, zacuscă şi vinuri. În felul acesta speră să-i păstreze şi pe cei 7 angajaţi.

Reprezentanţii din domeniu spun că anul nu se pune problema profitului, ci a supravieţuirii. Din cei 190.000 de oameni care munceau la începutul pandemiei în HORECA, acum au rămas sub 50.000 la nivelul întregii ţări.

Şi organizatorii de evenimente: nunţi, botezuri şi aniversări au fost obligaţi să-şi anunţe clienţii că se suspendă tot.

La Palatul Ghica, de exemplu, numai pentru acest week-end s-au anulat 4 nunţi şi câteva botezuri.

Administratorii, dar şi furnizorii, au rămas cu stocuri de marfă, care în final se vor tranforma în pierderi uriaşe.

Şi cei din lumea teatrului sunt bulversaţi. Cei de la Teatrul Naţional din Bucureşti nu au luat încă o decizie fermă: ori vor organiza spectacolele în săli mai mari, ori le vor reprograma. Cert este ca oamenii nu vor pierde biletele deja cumpărate.

Ion Caramitru, director Teatrul Național București: "Dacă s-au vândut mai multe bilete de 30%, trebuie găsită o soluţie! Soluţia nu poate fi decât a muta spectacolele de la o sală mai mică la una mai mare, acolo unde sunt. E un lucru complicat. Nu înseamnă nimic bun, în principiu, pentru că ne pune într-o situaţie delicată."

Teatrul de Comedie rămâne închis deocamdată, iar spectacolele vor fi reprogramate. În schimb, Teatrul Odeon a anunţat că, de săptămâna viitoare, va începe cu o premieră şi sălile vor fi deschise cu respectarea ultimelor măsuri anunţate.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62153022
Autorităţile vor începe, din această lună, recensământul de probă al populaţiei

Autorităţile încep din această lună recensământul de probă, al populaţiei, un fel de repetiţie generală pentru acţiunea care va avea loc anul viitor. Astfel, vom afla situaţia celor stau cu adevărat într-o localitate, dar şi date despre cei plecaţi.

62153016
Copii oferiți spre adopție, prezenți în sistem cu diagnostice grave fictive, pentru a nu fi adoptați. Anchetă de amploare

„Am găsit mii de copii gata să fie adoptaţi, ascunşi însă în sistem, pentru bani ori din incompentență”. Este afirmaţia dură făcută de preşedintele Autorităţii pentru Protecţia Copilului.

62099171
Averile strânse ilegal de cei condamnaţi vor putea fi confiscate chiar dacă au fost înstrăinate

Averile strânse ilegal de cei condamnaţi vor putea fi confiscate chiar dacă au fost trecute între timp pe numele rudelor sau apropiaţilor. Presat de Uniunea Europeană încă din 2016 Parlamentul a modificat în sfârşit Codul Penal.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.