Un teren cu lavandă în județul Iași face senzație pe rețelele sociale. Sute de români îl vizitează zilnic

×
Publicitate

Un colț de natură din județul Iași a devenit viral pe rețelele sociale. Pe șase hectare de teren, lavanda înflorită face senzație.

Cele mai bune fotografii devin poze de profil pe conturile online ale vizitatorilor. Oamenii spun că uită de griji după câteva ore petrecute în lanul mov, cu aromă inconfundabilă.

Nu departe de forfotă din 'dulcele târg', florile de lavandă s-au deschis în lumina generoasă a lunii lui cuptor. Lanul mov a fost „invadat” de albine și de turişti care colecţionează senzaţii şi amintiri de vară.

Ce spun turiștii care au vizitat lanul de lavandă din județul Iași

Femeie: „Momentele acestea ne dau o încărcătură aparte, ne simţim astăzi ca şi cum ne-am încărca bateriile pentru toată săptămâna.”

Băiat: „E super fain. În partea asta chiar se aud şi albinele foarte frumos, cum zumzăie. Aş fi curios şi de mierea de lavandă, dacă iese pură, fiind doar lavanda în zonă.”

Câmpul cu lavandă atrage zilnic sute de oameni. Peste 800 doar în acest weekend.

Femeie: „Am avut, tot timpul, o dorinţă de a face poze în lavandă. Am stat foarte mult, pentru că avem un copilaş pe care l-am pus şi să doarmă. Şi a dormit aici, în aer liber? Da, da.”

Femeie: „Tot ce e frumos încarcă sufletul. Îmi place culoarea, mirosul este extraordinar, am şi eu o tufă acasă, dar una este un lan.”

Inițial, pe această întindere generoasă, proprietarii au vrut să planteze nuci. Însă planurile s-au schimbat și, după patru ani, lavanda are aproape o jumătate de metru înălţime.

Ce produse se pot face din lavandă

Monica Balla, antreprenor: „În fiecare an muncim cu sapa, ca să o menţinem curată şi frumoasă. Din lavandă, prin distilare, prima oară iese uleiul esenţial de lavandă, cu apa florală de lavandă hidrolată natural, de acolo pleacă şi restul produselor. Nu este atât de pretenţioasă la ploi, se vede frumos, dar nu are nici atât de mulţi dăunători ca celelalte plante.”

Pentru cei care vor să facă poze cât mai interesante au fost amplasate băncuțe, rame, leagăne şi arcade împodobite cu văluri în culoarea lavandei. Iar cei care vor să ducă aroma verii şi acasă pot cumpăra buchete, uleiuri şi săpunuri cu mireasmă de lavandă.

 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62271267
Clipe de coșmar pentru o tânără din Timișoara tâlhărită pe stradă. S-a luptat cu agresorul

Momente cumplite pentru o tânără din Timișoara, tâlhărită în plină stradă. Un individ a imobilizat-o și a amenințat-o, cerându-i să îi dea banii și telefonul.

62271266
De ce cactușii sunt plantele ideale pentru împodobirea casei și sunt folosiți tot mai des ca mărturii de nuntă

Dacă doriți să vă împodobiți casa cu plante rezistente și spectaculoase în același timp, cactușii sunt ideali.

62265530
Laura Codruţa Kovesi, șefa Parchetului European, se întâlneşte cu Maia Sandu la Chişinău

Şefa Parchetului European, Laura Codruţa Kovesi, face o vizită la Chişinău, în perioada 11-14 iulie, anunţul fiind făcut de Delegaţia Uniunii Europene în R. Moldova, care a organizat vizita.

 

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.