Un ONG din Sibiu îi sprijină pe oameni să își amenajeze spațiile verzi din jurul blocurilor

×
Publicitate

Odată cu sezonul cald spațiile verzi din jurul blocurilor prind culoare, iar mulți locatari își dedică timpul liber grădinăritului de oraș.  

La Sibiu o asociație non-profit a lansat o campanie numită "Oameni gospodari" și îi sprijină pe cei mai harnici grădinari amatori de la bloc cu unelte noi de grădinărit - de la greble şi foarfeci la mașini de tuns iarba și trimmere electrice pentru gardurile verzi.

În acest cartier, fiecare bloc are în fața lui o grădină generoasă. Cei ce locuiesc în acesta, de exemplu, nu stau cu mâinele în sân și ies la treabă când au puțin timp liber.

Ioan Moldovan, șeful asociației de proprietari: "Am aflat despre această campanie pe internet, ne-am înscris și am intrat în posesia unor scule de grădinărit moderne, cu acumulatori, cu care ne vom face treaba mult mai bine aici”

Fiecare vecin ajută cum poate și când poate. Doamnele sunt mai atente la straturile cu flori, iar bărbații fac munca mai grea.

Tanti cu ochelari: "Au început să fie tot mai pasionați și din cauza faptului că spațiile verzi au început să fie tot mai puține în orașul nostru".

Vecină: "Lucrul în aer liber benefic pentru organism, ne bucurăm mai ales când vedem că crește ceva și înflorește o floare, un pom".

Nu departe, în alt cartier din oraș, grădinile din jurul blocurilor sunt în floare. Cei ce pun suflet în acestă activitate sunt tare mândri când cineva le complimentează munca.

Bărbat: ”Din plăcere fac, din pasiune, nu mă forțează nimeni să fac".

Munca acestor oameni nu a trecut neobservată. Cu ajutorul sponsorilor, o asociație din oraș a demarat o campanie online, în care fiecare reprezentant al unui bloc cu grădină poate solicita un ajutor pentru achiziționarea de unelte noi de grădinărit. Bugetul alocat este de 20.000 de euro.

Tudor Popa, președintele Asociației pentru Înfrumusețarea Orașului Sibiu: "Cererile au fost extrem de mari, nu ne așteptam să fie un feedback atât de bun, am avut în mai puțin de 3 zile peste 100 de cereri și încă mai avem cereri".

Fiecare asociație de locatari care solicită acest ajutor primește unelete în valoare de 1000 de lei, iar aceste unelete pot fi alese în funcție de nevoile fiecărei asociații.

 

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62260602
O căruță a fost acroșată de un camion în județul Neamț. Calul l-a aruncat pe asfalt pe căruțaș
Un accident şocant a dus la rănirea gravă a unui bărbat în vârstă de 60 de ani din comuna Pipirig, județul Neamț.
62260594
Ambasada Rusiei în România: Zvonurile despre boala lui Putin, la fel de neadevărate ca falsurile despre masacrul de la Bucea
Ambasada Rusiei la București a transmis miercuri că ”zvonurile și speculațiile” despre boala lui Vladimir Putin ”sunt la fel de neadevărate ca și falsurile” despre ”să zicem, ”masacrele” efectuate de către trupele ruse” la Bucea.  
62260592
Capturi-record pentru pescari în Marea Neagră. Fenomenul care a cauzat înmulțirea peștilor
Apa mării, neobișnuit de caldă peste iarnă, s-a dovedit mediul propice pentru înmulțirea peștilor.