Mii de șoferi sunt trași pe dreapta și întrebați unde merg, ce venituri au și cu ce se ocupă. Informațiile, spun oficialii, ajută la stabilirea priorităților în privința investițiilor viitoare în infrastructură.

Anchetele CNAIR au loc o dată la 5 ani. De această dată, se desfășoară timp de 5 zile în 60 de puncte din țară, de fiecare dată, altele.

Ce sunt întrebați șoferii

Șoferii sunt opriți și întrebați de unde și până unde se deplasează, care este scopul călătoriei, de pildă, dacă merg la serviciu, la cumpărături sau în vizită la rude, și câte persoane au în mașină. Există însă și întrebări mai personale, cum ar fi vârsta, ocupația și venitul lunar.

Oamenii pot să refuze să răspundă la anumite întrebări, fără a suporta vreo consecință. Reprezentanții CNAIR spun că informațiile îi ajută să stabilească nevoile de mobilitate și ce investiții ar fi necesare în viitor.

Robert Adrian Sandu, director Direcția Tehnică CNAIR: Vă dați seama că în funcție de venit ești dispus să călătorești mai mult, mai puțin.

De exemplu, drumul expres Craiova-Pitești a fost realizat după ce o astfel de anchetă i-a dovedit necesitatea.

Robert Elekes, purtătorul de cuvânt al DRDP Brașov: Putem crea noi intersecții, noi legături, eventual, între anumite drumuri naționale, autostrăzi.

Transportatorii sunt chestionați și despre marfa pe care o au în camioane.

Mulți conducători auto s-au grăbit să vină cu sugestii, însă formularele nu permit așa ceva.

Răspunsurile sunt anonime, precizează CNAIR. Iar datele culese sunt completate cu alte informații, obținute cu ajutorul camerelor de supraveghere a traficului.