Arma, potrivit primelor date din anchetă, ar fi una de jucărie. Faptele s-au petrecut în oraşul Vulcan.
Suspectul de 39 de ani s-a filmat cu un pistol, în timp ce îşi ameninţa doi foști colegi de serviciu.
Potrivit unor surse din anchetă, în trecut, cei doi ar fi glumit pe seama lui, pe un grup de WhatsApp, cu alţi prieteni comuni.
Descindere cu trupele speciale și o fugă pe geam
Bărbatul a publicat apoi filmarea, care a fost văzută însă de poliţişti. Oamenii legii s-au autosesizat şi au mers imediat acasă la el. La sosirea trupelor speciale, individul a sărit pe geam, de la etajul al doilea, însă, spre norocul lui, nu a păţit nimic.
Arma găsită de poliţişti ar fi fost, însă, una de jucărie... La final, suspectul şi-a cerut scuze poliţiştilor că i-a pus degeaba pe drumuri.
Chiar şi aşa, el este anchetat, în libertate, pentru ameninţare şi – deocamdată, până la expertizarea pistolului – şi pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.