Un bărbat susținea că și-a pierdut degetele și cerea bani enoriașilor la pelerinaj. VIDEO

×
Publicitate

În București, peste 15.000 de credincioși s-au rugat până acum la moaștele Sfântului Dumitru. Pelerinajul de pe dealul Mitropoliei se desfășoară de două zile, cu reguli stricte, mască de protecție, și distanțare. 

Cu mâinile înfășurate în bandaje, un bărbat le cerea bani pelerinilor și le spunea că are degetele amputate. Dus la ambulanță, medicii au constatat că este perfect sănătos și au chemat jandarmii, care l-au amendat cu 500 de lei.

Georgian Enache, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei București: "Atragem atenția cu privire la posibilitatea că unele persoane să profite de acest eveniment, să stârnească compasiunea celor care participa și să le solicite diverse sume de bani. Nu încurajăm acest lucru întrucât este o fapta ilegală."

În rest, regulile au fost respectate riguros.

Credincios: "Vreau să scăpăm o dată de pandemia asta și Dumnezeu să ne binecuvânteze pe toată lumea, ca să ne dea minte, înțelepciune."

Pelerinii au venit neîncetat și pe timpul nopții, iar de dimineață coada se întindea până pe strada 11 iunie.

Credincios: "Ne închinăm, da, dar nu dăm masca să ne pupăm, că nu știm. Ne ferim totuși, că avem nepoți, avem nepoței."

Credincios: "Mergem la sfintele moaște. Asta este. Vârsta noastră, la 80 de ani ne cere așa ceva. Sarumana, să va dea Dumnezeu sănătate!"

Oamenii au dus în fața sfântului iconițe și flori.

Credincios: "Chiar dacă le treci pe lângă raclă, ele se sfințesc și trebuie să ai credință asta că ele sunt sfințite și îți ajută pentru sănătate, pentru pace, înțelegere."

Vasile Bănescu, purtător de cuvând BOR: "O surpriză plăcută, foarte plăcută, pentru cei care nu se așteptau la asta. Este o confirmare pentru noi cei care ne așteptăm la o atitudine înțeleaptă, moderată a pelerinilor autentici care sunt oameni credincioși."

În grabă, unii au uitat că trebuie să țină masca și pe nas atunci când sunt în aer liber.

Luni, 26 octombrie, a fost prăznuit Marele Mucenic Dimitrie, Izvoratorul de Mir, considerat făcător de minuni. Martir creștin și sfânt militar, el a trăit în secolul 3.

Marți, Biserica Ortodoxă Română, dar și cea Bulgară, îl prăznuiesc pe Sfântul Dumitru cel Nou, născut în secolul 13, în satul Basarabovo din Bulgaria. A fost canonizat mult mai târziu, în 1955, iar de atunci moaștele sale sunt depuse la Patriarhie și scoase spre închinare în luna octombrie.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62155000
Fostul deputat PSD Cristian Rizea ar fi obținut ilegal cetățenia R. Moldova. Răspunsul autorităților

Fostul deputat PSD Cristian Rizea, condamnat în România pentru corupție, ar fi obținut ilegal cetățenia Republicii Moldova, consideră un deputat de la Chișinău, care prezintă și un răspuns al autorităților cu privire la politicianul fugar.

62139086
Județele în care s-au înregistrat cele mai multe noi cazuri de infectare cu coronavirus

Coronavirus România, 26 octombrie. Până în prezent, pe teritoriul României au fost confirmate 212.492 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.

62154985
Județele din România unde rata de incidență Covid a depășit 3 la mie. Un nou județ a intrat în top

Cinci județe și municipiul București au depășit rata de 3 cazuri de Covid-19 la mia de locuitori, situație care le plasează în scenariul roșu, în care sunt aplicate mai multe restricții.

Recomandări
Comisia europeana gettyimages 2208546535
România riscă să primească mai puţini bani de la UE în următorii 7 ani, din cauza Irlandei. „Pentru România, miza e uriaşă"

România riscă să primească mai puţini bani europeni în următorii şapte ani, pentru România miza fiind una uriaşă. Acesta ar putea fi efectul noii propuneri pentru bugetul european 2028-2034, prezentată recent de Preşedinţia irlandeză a Consiliului UE.

Oameni pe strada ploaie bucuresti
Cod galben de ploi abundente în mai multe regiuni ale țării, de luni, și ninsori la munte. Cum va fi vremea în București

Cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei și Carpații de Curbură vor fi sub cod galben de ploi abundente, de luni până marți. Meteorologii anunță precipitații în toată țara, intensificări ale vântului și lapoviță și ninsoare la munte.

Shutterstock 2280825819
Mesajul Kievului după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski. SUA au ajuns să spună că Rusia vrea pace, iar Ucraina război

Zelenski conduce Ucraina într-un război pentru independență și are sprijinul poporului ucrainean, care este singurul în măsură să decidă cine trebuie să-i fie președinte, a transmis Kievul, după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski.