Un bărbat accidentat în Munţii Făgăraş a fost predat echipajului SMURD după o intervenţie care a durat 16 ore

62598988

Un bărbat care s-a accidentat după ce a căzut în zona Văii Viştişoara, în Munţii Făgăraş, a fost predat, duminică, de salvamontişti unui echipaj SMURD, după o intervenţie care a durat circa 16 ore.

„După aproximativ 16 ore de la primirea apelului, victima a fost predată în siguranţă echipajului SMURD sosit la baza muntelui. Celelalte persoane care făceau parte din grup au fost coborâte, de asemenea, în condiţii de siguranţă, fără a necesita îngrijiri medicale”, au anunţat reprezentanţii Salvamont Braşov, duminică după-amiază.

Ei au menţionat că intervenţia a fost una deosebit de complexă şi de lungă durată, desfăşurată în condiţii dificile, cu temperaturi negative şi într-o zonă foarte greu accesibilă, caracterizată de teren accidentat, care a îngreunat semnificativ deplasarea şi manevrele de salvare.

„Finalizarea cu succes a acţiunii a fost posibilă datorită unei colaborări exemplare între cei 18 salvatorii montani implicaţi, care au acţionat coordonat şi susţinut pe întreaga durată a intervenţiei”, au punctat aceştia.

Misiunea a început sâmbătă noapte, după ce Salvamont Braşov a fost anunţat că o persoană s-a accidentat în zona Văii Viştişoara, pe Muchia Zănoaga, în Munţii Făgăraş. La intervenţie au participat, iniţial, 14 salvatori montani din cadrul Serviciului Judeţean Salvamont Braşov, aparţinând formaţiilor Salvamont Braşov, Râşnov şi Victoria, iar ulterior s-a mai alăturat o echipă formată din doi salvatori montani din Râşnov.

Ei au ajuns la victimă, care căzuse într-o zonă foarte abruptă şi greu accesibilă. Este vorba despre un bărbat care făcea parte dintr-un grup de trei persoane, el fiind conştient şi cooperant. Salvamontiştii au constatat că el are multiple traumatisme la picioare, spate şi coaste.

Victima nu a putut fi preluată cu elicopterul din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile. Astfel, o parte dintre salvatori au preluat ceilalţi doi membri ai grupului, pentru a-i coborî de pe munte, iar restul au dus victima spre baza muntelui, pentru a fi predată unui echipaj medical specializat.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62592752
Un bărbat care și-a bătut iubita, a încălcat apoi ordinul de protecție. Procurorii ÎCCJ cer acum arestarea lui
Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie solicită arestarea preventivă a unui bărbat care a încălcat de mai multe ori ordinul de protecţie emis de instanţă.
62594778
Captură uriașă de articole pirotehnice la Târgoviște. Sute de kilograme de artificii confiscate de polițiști
Aproape 350 de kilograme de articole pirotehnice au fost indisponibilizate duminică la o percheziţie domiciliară efectuată în municipiul Târgovişte.
62548391
Sindicatul Polițiștilor, după ce Predoiu a fost premiat în SUA: Arhitectul care a desenat „Justiția Capturată”
Sindicatul Polițiștilor din Romania a reacționat după ce vicepremierul Cătălin Predoiu a fost premiat în SUA pentru serviciul public și susține că dacă țara avea zece oameni ca el, „probabil că nu ar mai rămâne nimeni să stingă lumina”.