Un bărbat a fost împușcat în cap de polițiștii de frontieră. Ce i-au găsit oamenii legii în mașină

×
Publicitate

Un bărbat de 28 de ani a ajuns la spital, sâmbătă spre duminică noaptea, după ce a fost împușcat în cap de polițiștii de frontieră, în județul Botoșani.

Incidentul a avut loc în comuna Santa Marei. Un echipaj al Poliției de Frontieră a efectuat un semnal de oprire unui autoturism. Șoferul nu a oprit și l-a acroșat ușor pe unul dintre polițiști, după care a accelerat, potrivit monitorulbt.ro.

Polițistul lovit a acționat instant și a tras câteva focuri de armă și în aer, dar și spre mașina tânărului de 28 de ani. Unul dintre gloanțe l-a lovit pe acesta în cap.

Un echipaj SMURD a ajuns la fața locului și a preluat victima aflată în stare gravă. Glonţul tras asupa lui i-a intrat în ceafă şi a traversat toată cutia craniană, oprindu-se în zona feţei. Potrivit medicilor, tânărul se află în comă profundă, starea lui fiind în continuare foarte gravă.

„Pacientul a fost preluat din serviciul UPU în comă de gradul IV, intubat şi ventilat mecanic. Acesta prezenta un traumatism cranian acut deschis, cu plagă împuşcată transfixiantă, cu retenţie de corpi străini. A fost transferat la Neurochirurgie Iaşi, cu prognostic rezervat”, a precizat Cristi Calimandriuc, asistent în cadrul SJA Botoşani.

Cazul a intrat în atenţia poliţiştilor şi al Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani, care a preluat cercetarea sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui autovehicul neînmatriculat și contrabandă.

Din primele cercetări la faţa locului, se pare că în maşină au fost găsite mai multe baxuri cu ţigări de contrabandă, învelite în folie neagră, maşina implicată în accident avea număr de înmatriculare fals.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62216708
Rezultate Loto 6/49, Joker. Numerele extrase duminică, 3 octombrie 2021

Loto 6/49, duminică, 3 octombrie 2021. Reportul la categoria I a jocului Joker depăşeşte 30,24 milioane de lei (peste 6,1 milioane de euro), iar la Loto 6/49, aceeaşi categorie, este în joc o sumă de peste 5,5 milioane lei (peste 1,11 milioane de euro).

62216707
Rezultate Loteria de vaccinare, duminică, 3 octombrie. Câștigătorul premiului de 100.000 de lei

Prima extragere la Loteria Vaccinării a avut loc duminică seara. A fost desemnat indicativul câștigătorului premiului săptămânal de 100.000 de lei. Loteria Română a publicat abia luni dimineață rezultatele extragerii.

62216666
Protest față de restricții și vaccinare, la Rădăuţi. Jandarmii au folosit spray lacrimogen. VIDEO

Un protest faţă de restricţiile impuse de autorităţi, faţă de certificatul verde şi împotriva vaccinării a fost organizat, sâmbătă seară, şi la Rădăuţi.

Recomandări
Instant luca niculescu usr 003inquam photos octav ganea
Blocaj politic: PSD nu vrea fără PNL, PNL nu vrea cu PSD. Mutarea luată în calcul de Luca Niculescu pentru o majoritate

Social-democrații nu renunță la condițiile puse pentru susținerea viitorului Guvern și, paradoxal, după ce au contribuit la căderea cabinetului Bolojan, insistă ca liberalii să revină la putere, alături de ei.  

62529819
SURSE: Ce scrie în rechizitoriul lui Bogdan „bogpr” Peșchir despre mecanismul folosit pentru promovarea lui Călin Georgescu

Cadouri virtuale trimise în transmisiuni live pe TikTok și transferuri în criptomonede. Așa ar fi încercat Bogdan Peșchir, cunoscut online drept „bogpr”, să influențeze votul pentru Călin Georgescu, susțin procurorii, potrivit unor surse.

Nivelul dunarii cernavoda
Nivelul Dunării, aproape de pragul critic la Cernavodă: „Veștile nu sunt grozave”. Cum încearcă autoritățile să evite criza

Între timp, autoritățile iau măsuri de urgență pentru a asigura apa necesară răcirii sistemelor de la Cernavodă. Nivelul Dunării a scăzut aproape de limita minimă de funcționare.