Turismul de afaceri, afectat puternic de pandemie. Cât de utile sunt ședințele online

×
Publicitate

Și turismul de afaceri a fost puternic afectat de pandemie. Deplasările în interes de serviciu făcute în afara țării au fost anulate. Și nici străinii nu au mai venit la noi pentru astfel de întâlniri.

Totul s-a mutat pe internet, însă, după cum spun specialiștii, rezultatele nu sunt la fel de bune.

Norina Gâvan este directorul unei companii farmaceutice cu sediul central în Germania. Spune că, din cauza pandemiei, a fost nevoită să renunțe la multe călătorii în interes de serviciu. În plus, mărturisește că îi este greu să conducă o afacere din fața unui monitor.

Norina Gâvan, CEO companie farmaceutică: „Mergeam undeva la două, trei săptămâni, într-o călătorie în străinătate, atât la sediul nostru central, cât și la diverși alți parteneri din Europa. Cel puțin două-trei călătorii pe lună au fost anulate până acum."

În aceeași situația s-a trezit și Sorin Mureșan. Avea programate întâlniri cu parteneri din Bulgaria, Ucraina și Ungaria. Dar unele proiecte au fost reprogramate, altele - anulate.

Sorin Mureșan, angajat companie farmaceutică: „În luna aprillie aveam o inițiere de proiect în partea de business intelligence la sediul din Germania, dar din motive de lockdown, acest proiect a fost parcat. Nu se știe când se va relua.”

Raluca Crișan, directorul adjunct al unei agenții de publicitate, nu a mai putut pleca în Statele Unite.

Raluca Crișan, director adjuct companie de publicitate: „Întâlnirile de genul acesta sunt foarte utile pentru noi pentru că aflăm unii de la alții ce se întâmplă, luăm pulsul industriei, facem schimb de experiență și ne ajută mult în munca de agenție.”

Specialiștii susțin că în marile companii deplasările sunt esențiale, iar înlocuirea lor cu întâlniri pe internet poate afecta afacerile.

Magnoliu Stan, specialist HR: „E clar că încetinesc ritmul proiectelor și sunt anumite lucruri care le poți înlocui cu sesiunile online sau cu interacțiunea online, sunt alte lucruri mai delicate, decizii de business, planuri, proiecte de dezvoltare, lucruri mai delicate.”

A scăzut dramatic și numărul străinilor care vin în România pentru afaceri.

Gabriel Mărcuș, manager hotelier: „În Cluj-Napoca, majoritatea călătorilor vin pentru business, undeva până la 90% din clienții pe care îi avem vin pentru diverse afaceri în Cluj. Imediat cum au început restricțiile, de la jumătatea lunii martie, s-au anulat absolut toate călătoriile. A scăzut gradul de ocupare undeva sub 5%.”

Potrivit unui sondaj realizat luna trecută în Romania, 88% dintre angajații intervievați nu au programate deplasări în scop profesional anul acesta.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Citește și...
62134952
Fenomene extreme în Transilvania. O localitate a fost măturată de furia apelor

Vremea continuă să ne încerce limitele. Jumătate din țară a fost vizată până azi-noapte de cod portocaliu de instabilitate, iar episoadele violente nu au întârziat să apară.

62134949
Incendiu puternic la o fostă termocentrală din Dâmbovița. Populația, avertizată prin Ro-Alert

O hală dezafectată a fostei termocentrale de la Doicești, din Dâmbovița, a fost cuprinsă de flăcări.

62134635
Caz dramatic la Târgoviște. Două femei cu Covid-19 au murit în timp ce erau transferate la un alt spital

Lipsa specialiștilor din spitale poate duce la adevărate drame, mai ales în contextul pandemiei.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
PNL decide azi dacă votează guvernul Niculescu. O filială a anunțat deja că se opune și că nu vrea un executiv dominat de PSD

Biroul Politic Național al PNL se reunește sâmbătă pentru a lua o decizie finală în privința votului în Parlament la învestirea Guvernului propus de premierul desemnat Luca Niculescu.

62576281
România ar putea plăti pentru menținerea trupelor americane - Bloomberg. Ce investiții ar fi pregătite la Mihail Kogălniceanu

România s-ar fi oferit să suporte o parte din costurile pe care SUA le au pentru menținerea trupelor militare pe teritoriul țării, în contextul tensiunilor tot mai mari din Marea Neagră, potrivit unor surse citate de Bloomberg într-un articol.

62584354
Vaccinul antigripal, greu de găsit în farmacii. Când va primi România următoarea tranșă de doze

Sezonul de gripă a debutat și a fost înregistrat primul deces din cauza virusului, un bărbat de 65 de ani. Totodată, numărul infecțiilor respiratorii a crescut în ultima săptămână, conform Institutului Național de Sănătate Publică.