Tulpina Delta va deveni dominantă și în România. Prognoza ministrului Sănătății, Ioana Mihăilă

62196839
Agerpres

Tulpina Delta a coronavirusului, din India, va deveni predominantă și în România în „mai multe săptămâni sau mai puţine luni” apreciază ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă.

„Conform estimărilor pe care asociaţiile europene le fac, durata până la care tulpina Delta şi rata de infectivitate a acesteia vor avea consecinţe nu este una foarte lungă. Este vorba probabil de mai multe săptămâni sau mai puţine luni până când şi la noi tulpina delta va deveni predominantă”, a declarat Ioana Mihăilă sâmbătă, la Sibiu, citată de news.ro.

Ea s-a ferit să facă o estimare a perioadei în care tulpina Depta va deveni predominantă în România dar a subliniat că vaccinarea este singura soluție pentru a evita transmiterea coronavirusului, sub toate formele sale cunoscute până acum.

„Ne dorim, evident, să creştem rata de imunizare şi procesul celor vaccinaţi, mai ales în contextul actual în care vedem că în anumite ţări tulpina Delta este cu o răspândire destul de mare. Practic, ne uităm cu destul de mare îngrijorare la ce se întâmplă şi la cum cresc incidenţele în Marea Britanie şi în Germania, incidenţe care cresc pe baza infectărilor cu tulpină Delta”, a spus ministrul Sănătății.

(...)

„Cumva, aş vrea să transmitem împreună acest mesaj, că vaccinarea este cea care ne protejează şi că încă nu am scăpat de pericol şi că vaccinurile sunt disponibile, centrele de vaccinare sunt deschise, caravanele mobile sunt active, medicii de familie vaccinează şi este singura cale prin care putem să ne păzim de un val la fel de intens ca şi cel prin care am trecut. (...) Mesajul pe care cred că trebuie să îl transmitem împreună este că avem şanse mari să trecem cu bine prin săptămânile şi lunile ce urmează dacă ne vaccinăm”, a mai afirmat ministrul Sănătăţii.

Întrebată dacă valul patru consideră că va apărea mai repede de luna septembrie, MIhăilă a afirmat:

„Aşa cum am spus, noi suntem pregătiţi pentru oricare dintre posibilităţi. Am pregătit spitalele şi fluxurile din spitale tocmai pentru a face faţă la o recrudescenţă a cazurilor de COVID. Suntem pregătiţi indiferent dacă această creştere va apărea sau nu, sau dacă ea va apărea mai devreme sau mai târziu”.

Varianta Delta a Covid-19, identificată prima oară în India, devine dominantă la nivel global, a declarat vineri directorul ştiinţific al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Soumya Swaminathan.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
Citește și...
UPDATE. Persoanele izolate de ape la Nereju au fost salvate. Cîțu: „Sunt în afara oricărui pericol”

Echipele de intervenţie încearcă salvarea celor 12 persoane care au rămas izolate pe o insulă, într-o zonă forestieră de la Nereju, cu ajutorul unui sistem de tiroliană.

Incidența cazurilor de Covid-19. Toată țara este în scenariul verde

Toate judeţele şi municipiul Bucureşti rămân în scenariul verde din punct de vedere al infectărilor cu noul coronavirus, cea mai mare incidenţă la mia de locuitori fiind în judeţele Alba şi Prahova - 0,17, a informat sâmbătă GCS.

Cîţu către prefecţi, despre vremea rea: E o situaţie dificilă, toată lumea să fie pregătită. Nimeni nu pleacă nicăieri

Premierul Florin Cîţu le-a cerut, sâmbătă, prefecţilor să fie pregătiţi pentru a interveni în orice moment, în contextul ploilor abundente din ultima perioadă, care au afectat mai multe judeţe din ţară.

Recomandări
Pădurea care arde mocnit de aproape un an în Arad. Ce se întâmplă în subteran. VIDEO

Fenomen neobișnuit într-un parc natural din Arad. O pădure arde mocnit de aproape un an. Pământul fumegă, iar copacii s-au transformat în interior în cărbuni încinși care se reaprind periodic.

Toamnă de foc la Parlamentul European. Cele trei mari proiecte care pot schimba Europa și miza uriașă a bugetului UE

La Strasbourg (Franța) începe de luni, 14 septembrie, și până joi (17 septembrie), o nouă sesiune plenară. Astfel, eurodeputații vor avea pe masă dosare ce cuprind economia, industria, securitatea continentului și banii europeni.

Pericolul care vine din America și poate zgudui lumea. SUA ar putea ajunge să se împrumute doar pentru a plăti dobânzile

Pe măsură ce costurile de împrumut ale Statelor Unite cresc, țara a ajuns într-un punct critic în care ar putea fi nevoită să emită datorie nouă doar pentru a plăti dobânzile aferente obligațiilor existente, scrie Reuters.