Trupul regretatului designer Stephan Pelger a fost incinerat. „O poezie de om / Dumnezeu să-l ierte!”

×
Publicitate

Trupul regretatului designer Stephan Pelger a fost incinerat, iar cenușa va ajunge în Germania, acolo unde locuiește mama sa adoptivă.

Prieteni și apropiați și-au luat rămas bun, joi, în cadrul unei slujbe de comemorare, care a avut loc la Capela Luterană.

Cei care l-au cunoscut pe Stephan Pelger au venit rând pe rând, cu flori și coroane, să își ia rămas bun și să-i aducă un ultim omagiu regretatului designer. Slujba a început la ora 11:00 și a avut loc în curtea Capelei Luterane. Cel mai greu încercată a fost mama lui Stephan, care a venit din Germania pentru funeralii.

Ovidiu Buta: „A plecat puțin prea devreme și sper să-i fie bine acolo unde e”.

Rita Mureșan: „Am mai piedut încă un designer foarte talentat, încă un prieten foarte talentat, zâmbitor, asumat, un autentic. Viața merge mai departe și Dumnezeu să-l ierte!”.

De organizarea slujbei de comemorare s-a ocupat Ileana Badiu, una dintre prietenele creatorului. Rugăciunile s-au rostit atât în limba română, cât și în germană. Mezzosporana Andreea Ilie, una dintre apropiatele lui Stephan Pelger, a interpretat imnul religios Ave Maria.

Apropiații creatorului au ținut câte un scurt discurs comemorativ. Andrea Raicu, Laura Cosoi, Tania Budi, Oana Roman și alți prieteni s-au aflat printre cei veniți la Capela Luterană.

Tania Budi: „Pentru oamenii culți, educați, fragili și rafinați este foarte greu în lumea asta, foarte greu în zilele pe care le trăim, ei răzbesc foarte greu și spre deloc, s-a văzut. O poezie de om, de când l-am cunoscut, acum 15 ani, i-am zis și în față, tu nu ești om, ești o poezie de om”.

Laura Cosoi: „Ne pare rău și să-l pomenim așa cum era, foarte vesel, un suflet foarte bun, un creator minunat, un om strălucitor”.

La finalul slujbei, urna cu cenușă a fost preluată de familie, și va fi dusă în Germania.

Stephan Pelger a fost găsit fără viață, săptămână trecută, în curtea casei. Designerul și-a pus capăt zilelor, după ce a pierdut lupta cu depresia.

Articol recomandat de sport.ro
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Citește și...
61709866
DN 67C – Transalpina va fi deschis, de vineri, circulaţiei rutiere
Oficialii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere anunţă că, în urma reviziei făcute joi pe Transalpina, drumul va fi deschis circulaţiei rutiere, începând de vineri, conform news.ro.
62357871
Un copil lăsat în grija bunicilor din Republica Moldova a traversat înot râul Prut pentru a ajunge la familia lui din Italia
Dorul de mamă l-a făcut pe un copil de 14 ani din Republica Moldova să își riște viața, și să traverseze înot râul Prut, ca să ajungă la noi, în județul Vaslui.
62357490
Un tânăr din Bistrița a fost arestat după ce s-a filmat în timp ce întreținea relații intime cu o copilă
Un tânăr de 21 de ani din Bistrița-Năsăud este arestat după ce s-a filmat în timp ce întreținea relații intime cu o copilă, pe care a început, apoi, să o șantajeze.