Traficul a fost blocat în Pasajul Unirii din București, la câteva zile de la redeschidere. Șofer de TIR, amendat GALERIE FOTO

62285125

Pasajul Unirii din București a fost din nou blocat, joi dimineață, după ce un TIR a rămas înțepenit. Un cetățean turc se afla la volanul TIR-ului care a blocat traficul în Pasajul Unirii.

Bărbatul a fost amendat pentru că nu a respectat indicatorul privind limita de înălțime de 3,5 metri.

Camionul care a rupt poarta metalică montată la intrarea în pasaj avea o înălțime de 4,2 metri.

tir unirii - 2

”Pentru stabilirea situaţiei de fapt, la faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Brigăzii Rutiere, iar cu această ocazie s-a constatat faptul că un conducător auto, cetăţean turc, a condus ansamblul de vehicule format din cap tractor şi remorcă dinspre Bd. Dimitrie Cantemir către Str. Colţei, iar la intrarea în Pasajul Unirii, nu a respectat semnificaţia indicatorului "Accesul interzis vehiculelor cu înălţimea mai mare de 3,5 metri" şi a intrat în coliziune cu cadrul metalic pe care era montat indicatorul. De asemenea, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că nu deţinea autorizaţie de circulaţie pentru autovehicule de tonaj în zona A”, a precizat sursa citată.

Astfel, şoferul a fost sancţionat contravenţional atât pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, cât şi pentru nerespectarea prevederilor HCGMB 134/2004 privind circulaţia autovehiculelor destinate transportului de marfuri.

El a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0.

În urma evenimentului, au rezultat doar pagube materiale, dar traficul rutier a fost restricţionat în Pasajul Unirii, dinspre Bd. Dimitrie Cantemir către Str. Colţei, fiind reluat în jurul orei 09.45.

La rândul său, primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, a afirmat, pe Facebook, că TIR-ul, de 4,2 metri înălţime, a rupt poarta de fier montată înaintea intrării în Pasajul Unirii.
”Deşi indicatorul montat pe poarta de la intrarea în tunel arată clar că limita de înălţime este de 3,5 metri, şoferul nu a respectat semnul rutier. Vă reamintesc faptul că această limită de înălţime de 3,5 metri a existat şi înainte de reabilitarea Pasajului Unirii”, a precizat edilul.

În urmă cu două zile, două microbuze au rămas blocate.

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, spune că de vină ar fi șoferii care nu respectă limita de înălțime.

„Respectați regulile și semnele de circulație afișate clar încă de la intrarea în Pasajul Unirii!

Altfel, riscați să vă răniți, pe voi sau pe alți participanți la trafic, să vă avariați mașinile și să suportați cheltuielile de refacere pentru eventualele distrugeri provocate la acest obiectiv realizat și pus în siguranță de comunitatea Sectorului 4.

Ieri, un șofer de autocar a ignorat semnul de circulatie pe care era specificată clar înălțimea maximă pe care un autovehicul trebuie să o aibă pentru a putea intra în pasaj, și a rămas blocat în poarta de protecție de dinainte de intrarea în tunel.

Este bine totuși că nu s-a întâmplat ceva mai grav, însă nici nu vreau să mă gândesc ce s-ar fi întâmplat în pasaj, dacă nu era acest delimitator din fier pe care este afișată restricția de 3,5 metri înălțime?”, a scris primarul pe contul său de Facebook.

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62284789
150 de oameni care aveau bilete Blue Air au fost aduși în țară. Alte sute așteaptă de două zile pe aeroporturile din Europa

Aproximativ 150 de oameni, care aveau bilete la Blue Air, au fost aduși în țară, din Tel Aviv, joi dimineață, cu o cursă Tarom, pe aeroportul Otopeni. Mai sunt 850, aflați pe diferite aeroporturi din Europa, care așteaptă de mai bine de 48 de ore.

62285216
Declarații cutremurătoare făcute de mama femeii ucise pentru că nu câștiga suficienți bani din videochat

Românul acuzat că şi-a omorât iubita pentru că nu câștiga destul din videochat, a fost adus în ţară, la Iași. Individul s-a predat autorităților din Italia unde fugise împreună cu fiul său după moartea femeii.

62235330
Bilanț coronavirus, 8 septembrie. Peste 2.000 de cazuri înregistrate în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 2.060 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 167 mai puține față de ziua anterioară.

Recomandări
Gettyimages nicusor dan cotroceni
Consultări la Cotroceni. Sorin Grindeanu, după întâlnirea cu Nicușor Dan: Propunerea PSD de premier sunt eu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat din nou partidele parlamentare la consultări, la Palatul Cotroceni, în vederea desemnării unui nou premier şi a precizat că va face un anunţ luni seară.

Respect o campanie pro tv
Un cuvânt. O valoare. O lecție: RESPECT, o campanie PRO TV, de Ziua Mondială a Profesorilor

De-a lungul timpului, PRO TV s-a axat, prin diverse campanii de CSR, pe educație și a susținut inițiative care încurajează responsabilitatea socială, în diferite forme ale ei.

Nava platforma pescarus igav
Alertă în Marea Neagră. Navă atacată de drone lângă platforma petrolieră „Pescăruș”. Doi marinari morți, 11 salvați (Surse)

Incident grav în Marea Neagră. O navă a luat foc în dreptul Portului Midia, foarte aproape de o platformă petrolieră. 11 marinari au fost salvaţi, doi fiind găsiţi decedaţi.