Tot mai mulți cetățeni ai Republicii Moldova declară limba română drept limbă maternă, potrivit ultimului recensământ

62584391
Shutterstock

Numărul locuitorilor din Republica Moldova care declară „româna” drept limbă maternă a crescut semnificativ faţă de acum zece ani, potrivit datelor publicate de Biroul Naţional de Statistică de la Chişinău. 

Cea mai pronunţată schimbare se observă în ceea ce priveşte limba maternă, notează NewsMaker. Proporţia celor care au numit „româna” drept limbă maternă a crescut semnificativ - până la 31,8% (765 838 de persoane), faţă de numai 22,6% acum zece ani. În acelaşi timp, ponderea celor care consideră „moldoveneasca” drept limbă maternă a scăzut de la 55,5% la 48,1% (1.159.857 de persoane).

În total, categoria „moldovenească” plus „română” însumează 79,9% din populaţie.

În acelaşi timp, este de remarcat faptul că a crescut şi ponderea celor care au numit rusa drept limbă maternă - 11,6% (280.050 de persoane), comparativ cu 9,6% în 2014. Ponderea limbii ucrainene s-a redus la 3%, în ciuda faptului că Moldova găzduieşte mulţi refugiaţi din Ucraina.

În capitala Chişinău, româna a fost indicată drept limbă maternă de 47,7% dintre locuitori, în timp ce limba „moldovenească” de 28,7%. Rusa rămâne limba maternă pentru 19,7% dintre locuitorii capitalei. În acelaşi timp, în nordul ţării domină limba „moldovenească” (62%), faţă de cea română (17,3%).

Potrivit recensământului din 2024, 76,7% dintre locuitorii Republicii Moldova (1.848 670 de persoane) s-au declarat „moldoveni” din punct de vedere etnic, o creştere faţă de anul 2014, când ponderea era de 74%. Totodată, a crescut semnificativ şi numărul celor care se identifică drept „români” - 8% (193.197 de persoane), faţă de 6,6% acum 10 ani.

În schimb, ponderea altor grupuri etnice mari s-a redus: ucrainenii reprezintă 5,1% din populaţie (faţă de 6,6% în 2014), ruşii - 3,4% (faţă de 4,1%), iar găgăuzii - 4% (faţă de 4,3%).

Analiza demografică arată că etnicii ruşi (80,9%) şi vorbitorii de limbă rusă (80,5%) locuiesc preponderent în mediul urban, în timp ce etnicii moldoveni (57,4%) în mediul rural.

Republica Moldova a ales să-și păstreze drumul spre Europa

 

Republica Moldova a ales să-și păstreze drumul spre Europa. Partidul Acțiune și Solidaritate a câștigat alegerile parlamentare din septembrie 2025 cu un scor istoric.

PAS a obținut 50,20% din sufragii, iar Blocul Patriotic are 24,17% din voturi, după numărarea finală a voturilor.

În Chişinău, PAS a avut un scor de 52,68%, iar Blocul Patriotic a obţinut 21,26 % din voturi.

În diaspora, PAS a avut 78,61 % din voturi, urmat de Partidul Nostru, cu 5.5%. Blocul Patriotic s-a situat pe locul al patrulea.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Cunoscutul hacker cu doar 9 clase scapă definitiv de pedeapsă. Faptele sale s-au prescris

Procesul cunoscutului hacker cu doar 9 clase care a fost cercetat pentru că ar fi încercat în urmă cu 11 ani să spargă site-ul Președinției Române și pentru alte fraude bancare a fost încheiat.

O școală abia renovată în județul Timiș a fost mistuită de flăcări: ”A căzut acoperișul, au căzut tavanele”

O școală din comună Lovrin, județul Timiş a fost cuprinsă de flăcări, marți. Zeci de elevi și profesori au fost scoși de urgenţă din clădire.

O profesoară trebuie să-i plătească 3.600 de lei unui elev, după ce l-ar fi lovit cu pumnul. Decizia nu este definitivă

O profesoară de biologie din judeţul Iaşi a fost obligată de instanță să plătească 3.600 de lei unui elev, pentru că l-ar fi agresat pe copil în timpul orei. Decizia nu este definitivă.

Recomandări
Incidente la protestul fermierilor din Piața Victoriei: violențe, gaze lacrimogene, amenzi și persoane transportate la spital

Violențe la protestul din Piața Victoriei al crescătorilor de animale. Unele persoane au devenit agresive atunci când jandarmii au încercat să le împiedice să blocheze circulația rutieră. Circulația în Pasajul Victoriei este blocată.

Guvernul menține acciza la motorină redusă cu 25% până la sfârșitul lunii. Care ar fi ieftinirea, pe litru la pompă

Guvernul menține acciza la motorină redusă cu 25% până la sfârșitul lunii cu scopul declarat de a limita efectele scumpirilor dictate cotațiile petrolului de pe piața internațională. Chiar și așa, prețul carburanților din România este așteptat să crească.

PSD merge la Cotroceni cu Sorin Grindeanu premier. Daniel Zamfir: „Guvern minoritar PSD sau un guvern în jurul PSD”

Senatorul PSD Daniel Zamfir a declarat, marţi, că PSD va merge la Cotroceni cu propunerea Grindeanu prim-ministru, sau un guvern minoritar PSD, sau un guvern în jurul PSD. Despre varianta unui premier independent, senatorul a precizat că s-a cam răsuflat.