Tot mai multe familii refuză să-şi dea acordul ca rudele bolnave să fie trimise în alte spitale

×
Publicitate

160 de bolnavi s-au stins în 24 de ore iar pentru cei internați, medicii duc o luptă crâncenă. Pe lângă lipsa locurilor din secțiile ATI, doctorii se confruntă și cu o altă problemă: refuzul famililor ca rudele lor să fie trimise în alte spitale.

Zona roșie din unitatea de primiri urgențe de la Spitaul Universitar din Capitală arată ca o adevărată secție de terapie intensivă. Toți bolnavii de aici au nevoie de suport de oxigen și rar se găsește un pat liber.

Dr. Silvia Nică, șefa UPU Universitar: ''În București este absolut imposibil să transferăm pacienți, stăm ore întregi pentru a da telefoane și a reuși să-i transferam pe unii dintre ei. Pe lângă lipsa locurilor în ATI, ne confruntăm și cu una dintre cele mai mari probleme din acest moment, cu refuzul pacienților și al familiilor de a fi transferați în alte centre pentru tratament de terapie intensivă''

Spitalul este unitate Covid doar pentru ATI dar, pentru că nu mai sunt locuri în alte părți, sunt internați și aproape 100 de bolnavi care nu sunt în stare atât de gravă.

Cele 2 corturi de triaj sunt și ele pline de pacienți care așteaptă rezultatul testului pentru Covid. Unii dintre ei au nevoie de suport de oxigen, așa că aparatele au fost conectate la stația de oxigen a spitalului.

Numărul bolnavilor e tot mai mare. Rezidenții muncesc alături de doctorii cu experiență și, la nevoie, devin și psihologi.

Denisa Orleanu, medic rezident SUUB: ''Sunt descumpăniți, încearcă să găsească ajutor, încercăm pe cât posibil să le dam atenție tuturor, dar e foarte complicat din cauza numărului foarte mare de pacienți. Medicul rezident face ce se poate face de la izolare, resucitare... încercam să ajutam pe cât se poate cu orice e nevoie''.

În toată țara sunt internați acum 13.548 de bolnavi. Doar în ultimele 24 de ore au fost raportate 9272 de cazuri noi. În secțiile ATI sunt 1139.

Toate spitalele din țară par desprinse dintr-un film de război. Sunetul aparatelor care îi țin în viață pe cei cu forme grave și efortul medicilor scriu istoria dramatică a acestor zile pline de epuizare și disperare.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Lista actualizată a ţărilor pentru care se impune carantina la revenirea în România

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a actualizat, vineri, lista ţărilor/ zonelor/ teritoriilor de risc epidemiologic ridicat pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea.

Mama fetiței găsite cu lovituri la cap a fost reținută pentru 24 de ore de polițiștii din Voluntari

O femeie de 31 de ani din Voluntari, mama fetiței de 9 ani care a fost găsită pe stradă cu lovituri la cap, dar și în alte zone ale corpului, a fost reținută pentru 24 de ore.

Număr record de proiecte, la competiția organizată de Ordinul Arhitecţilor, în Bucureşti

În haosul imobiliar din România, apar locuinţe şi construcţii care schimbă imaginea oraşelor şi îi învaţa pe dezvoltatori ce înseamnă bunul simţ în materie de urbanism, chiar şi în timpul unei crize.

Recomandări
Filmul unei tragedii. Cum a ajuns un general al Armatei Române să-și pună capăt zilelor, după o carieră de succes

După o carieră de succes în Armata Română, un general în rezervă a fost găsit vineri dimineață împușcat în locuința sa de vacanță din Prahova. 

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD Sorin Grindeanu promite că se va întoarce la guvernare

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD, Sorin Grindeanu le-a promis, la Neptun, tinerilor din partid, că se va întoarce la guvernare în câteva săptămâni, deși tot el recunoaște că nu are, deocamdată, voturile necesare.

„Statul degeaba”: Comună cu 227 de locuitori și 9 angajați la primărie. Încasează 185.000 de lei și cheltuie 2,2 milioane

Avem 120 de oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori şi aproape 900 de comune care nu au nici măcar două mii de cetăţeni.